Naomi Osaka a plâns la prima conferinţă de presă ţinută la Cincinnati

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Naomi Osaka a plâns la prima conferinţă de presă ţinută la Cincinnati

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, locul 2 WTA, a trecut din nou prim momente care i-au provocat lacrimi la prima conferinţă de presă ţinută la Cincinnati, unde participă la un turneu de categorie WTA 1.000, informează CNN.

Conferinţa de presă de la Western&Southern Open din Mason, Ohio, a început cu Osaka răspunzând la întrebări cu privire la sănătatea mintală şi la întâlnirile cu reprezentanţii mass-media – subiecte care au declanşat o dezabtere larg răspândită la mijlocul acestui an, când s-a retras de la French Open pentru că nu dorea să participe la conferinţele de presă, motivând că are probleme de sănătatea mintală.

Osaka a fost întrebată în legătură cu pregătirea pentru partea de vară a sezonului, cea de pe hard, şi despre reacţia ei la ceea ce se întâmplă în Haiti, în urma unui cutremur devastator. Tatăl ei este originar din Haiti, iar jucătoarea a declarat, sâmbătă, că va ceda premiile în bani câştigate la Western & Southern Open celor afectaţi de cutremurul din Haiti.

În acele momente, Osaka a început să-şi şteargă faţa şi şi-a tras şapca peste ochi. Un reporter a spus „îmi pare rău”, pe măsură ce Osaka s-a emoţionat, la care jucătoarea a răspuns: „Nu, eşti super-bun”.

Cu Osaka plângând, moderatorul a spus că vor face o pauză. După câteva minute, Osaka s-a întors pentru a termina sesiunea. Ea şi-a cerut scuze pentru că a ieşit.

Înainte de a se întâmpla acest lucru, Osaka a intrat într-un schimb de replici cu un ziarist.

Jurnalistul Paul Daugherty de la Cincinnati Enquirer a întrebat-o pe Osaka despre cum reuşeşte să ţină în echilibru faptul că nu se omoară după întâlnirile cu presa, dar în acelaşi timp are multe beneficii de pe urma mass-media.

„Nu eşti înnebunită să ai de-a face cu noi (n.r. – jurnaliştii), mai ales în acest format. Cu toate acestea, ai o mulţime de interese externe, care sunt deservite prin intermediul platformei media. Cred că întrebarea mea este cum le echilibrezi pe cele două? Şi mai ai ceva ce ai dori să ne împărtăşeşti despre ceea ce i-ai spus gimnastei Simone Biles? (n.r. – mai devreme, în conferinţa de presă, Osaka a spus că i-a trimis un mesaj lui Biles, dar a spus că vrea să-i acorde timp pentru că ştie cât de copleşitor se poate simţi)”, a întrebat el.

„Când spui că nu sunt înnebunită să am de-a face cu voi, la ce se referă asta?”, a replicat Osaka.

„Păi ai spus că nu îţi place în mod deosebit formatul conferinţelor de presă, dar totuşi acesta pare să fie în mod evident cel mai utilizat mijloc de comunicare cu mass-media şi prin mass-media cu publicul”, a explicat jurnalistul.

„Este interesant. Aş spune că, atunci când sunt la conferinţă de presă, ceea ce simt este cel mai dificil”, a răspuns ea, înainte de a lua o pauză.

Moderatorul a întrebat-o pe Osaka dacă doreşte să treacă la următoarea întrebare.

„Nu. De fapt sunt foarte interesată de acest punct de vedere. Deci, dacă aţi putea repeta asta, ar fi minunat”, a cerut jucătoarea.

„Întrebarea era că nu te dai în vânt în mod deosebit după mass-media, mai ales în acest format. Ai sugerat că există modalităţi mai bune de a face acest lucru, pe care am dori să încercăm să le explorăm. Întrebarea mea, bănuiesc, a fost că ai şi beneficii externe dincolo de tenis, care sunt deservite de platforma pe care ţi-o asigură mass-media. Întrebarea mea este cum crezi că ai putea să le echilibrezi cel mai bine pe cele două?”, a mai explicat o dată Daugherty.

„Simt că este ceva ce nu pot spune pentru toată lumea. Nu pot să vorbesc decât pentru mine, dar de când eram mai tânără am avut de-a face cu mult interes din partea mass-media pentru mine şi cred că este din cauza originii mele, precum şi a modului în care joc. Pentru că în primul rând sunt jucătoare de tenis. De aceea, mulţi oameni sunt interesaţi de mine. Aş spune în această privinţă că sunt destul de diferită de mulţi oameni. Nu mă ajută că există unele lucruri pe care le postez pe Twitter sau unele lucruri pe care le spun şi care creează o mulţime de articole sau lucruri de genul acesta. Ştiu că este pentru că am câştigat câteva grand slam-uri şi am ajuns să ţin o mulţime de conferinţe de presă, în care se întâmplă aceste lucruri. Dar aş spune, de asemenea, că nu sunt foarte sigură cum să le echilibrez pe cele două. Îmi dau seama în acelaşi timp cu tine, aş spune”, a spus jucătoarea.

După aceea, în timp ce primea următoarea serie de întrebări de la un jurnalist de tenis cu privire la pregătire şi la Haiti, Osaka a arătat o emoţie vizibilă.

Agentul americancei, Stuart Duguid, l-a făcut pe jurnalistul de la Cincinnati Enquirer agresor.

„Agresorul de la Cincinnati Enquirer este exemplul tipic al motivului pentru care relaţiile jucător / mass-media sunt atât de stresante în acest moment. Toţi cei de pe Zoom vor fi de acord că tonul său era greşit şi că singurul lui scop era să intimideze. Comportament cu adevărat îngrozitor. Şi această insinuare că Naomi datorează presei succesul din afara terenului este un mit – nu fiţi atât de indulgenţi cu voi”.

Înainte de schimbul de replici cu Daugherty, un ziarist a întrebat-o pe Osaka dacă există sfaturi pe care le-ar putea oferi reporterilor cu privire la modul în care acestea pot contribui la o experienţă mai bună pentru sportivii care trec prin înmfrângeri şi momente dificile în timp ce pun li se pun întrebări în timpul conferinţelor de presă.

„Eu simt de cele mai multe ori – doar eu, ca persoană – că sunt destul de deschisă când vine vorba de conferinţe de presă. Simt că sunt aşa dintotdeauna. Există momente în care aş spune că există oameni pe care nu îi cunosc atât de bine şi care îmi pun întrebări foarte, foarte sensibile. Şi mai ales după o înfrângere, genul acesta amplifică puţin. Aş spune şi despre întrebările repetitive, cum ar fi întrebările care ni s-au pus înainte, dar poate că voi nu aţi fost la conferinţa de presă anterioară. La fel ca şi cum aţi citit transcrierile. Nu sunt o profesionistă în conferinţe de presă, dar asta doar pentru a face o experienţă mai prietenoasă, aş spune. „

Ea a dat, de asemenea, exemplul unui jucător care să-şi ia o zi liberă de la întâlnirile cu presa: „Suntem amendaţi dacă nu participăm la conferinţe de presă, dar uneori ne simţim cu adevărat trişti. Poate că ar trebui să existe o regulă conform căreia am putea lua o zi liberă şi poate să vă răspundem în e-mailuri şi lucruri de genul ăsta. Simt că ar fi destul de corect, dar, din nou, vorbesc doar din punctul meu de vedere. Cred că poate vreţi să ne prindeţi şi imediat ce ieşim de pe teren, aşa că nu sunt sigură ce este corect.”

În ceea ce priveşte Haiti, Osaka a spus: „Este într-adevăr înfricoşător. Văd ştirile în fiecare zi. Sincer, cutremurul a fost apropiat de şcoala părinţilor mei.”

Naomi Osaka este exceptată de la primul tur la Cincinnati şi va juca, miercuri, în manşa a doua, cu învingătoarea dintre Cori Gauff şi Su-Wei Hsieh.

Știri similare

CFR Cluj a fost eliminată din Liga Europa, după 1-2 cu Young Boys Berna. Rezultatul, influenţat de o greşeală de arbitraj

CFR Cluj a fost eliminată din Liga Europa, după 1-2 cu Young Boys Berna. Rezultatul, influenţat de o greşeală de arbitraj

Sport

CFR Cluj a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), de Young Boys Berna, în etapa a VI-a, ultima, a Grupei A a Ligii Europa. Acest rezultat, influenţat de un penalti uşor acordat de arbitrul francez Benoît Bastien, a dus la eliminarea clujenilor din Liga Europa. CFR a terminat cu doi jucători eliminaţi, portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Djokovici, acseta din urmă insultându-l pe arbitru....

Vizualizări: 292, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sepsi – FC Botoşani, scor 1-1, în Liga I

Sepsi – FC Botoşani, scor 1-1, în Liga I

Sport

Sepsi Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, cu FC Botoşani, în etapa a VII-a a Ligii I....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Andrei Ivan: O să facem un meci mare mâine

Andrei Ivan: O să facem un meci mare mâine

Sport

Andrei Ivan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi din echipa naţională vor face un meci mare cu Anglia, la Middlesbrough....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sezon încheiat înaintea semifinalelor pentru baschetbalistul Vlad Moldoveanu, de la CSO Voluntari
În cealaltă semifinală se confruntă CSM Oradea – BCMU Piteşti, începând din 25 mai.

Sezon încheiat înaintea semifinalelor pentru baschetbalistul Vlad Moldoveanu, de la CSO Voluntari În cealaltă semifinală se confruntă CSM Oradea – BCMU Piteşti, începând din 25 mai.

Sport

Baschetbalistul Vlad Moldoveanu, de la CSO Voluntari, nu va mai evolua în acest sezon, după ce i-a fost descoperită un fragment de os rupt la genunchi şi urmează să fie operat. CSO Voluntari este calificată în semifinalele Ligii Naţionale....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă