Amazon a anunţat că filmările la serialul „Stăpânul Inelelor” vor fi mutate din Noua Zeelandă în Marea Britanie

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Amazon a anunţat că filmările la serialul „Stăpânul Inelelor” vor fi mutate din Noua Zeelandă în Marea Britanie

Gigantul american Amazon a anunţat, vineri, că filmările la serialul „Stăpânul Inelelor” vor fi mutate din Noua Zeelandă în Marea Britanie, o lovitură pentru economia acestei ţări, informează AFP.

Ţara aştepta să găzduiască filmările pentru mai multe sezoane ale acestui serial, sperând ca acest lucru să contribuie la poziţionarea Noii Zeelande în unul dintre liderii mondial ai sectorului cinematografic, în special în materie de efecte speciale digitale. 

Celebra trilogie cinematografică a regizorului neo-zeelandez, în întregime turnată în arhipelag, a determinat un boom turistic în ţară. 

Înainte de pandemie, în fiecare an, milioane de turişti ajungeau aici pentru a descoperi peisajele splendide ale „Pământului de Mijloc”, loc imaginat în filmele „Hobitul” şi „Stăpânul Inelelor”, inspirate din opera lui Tolkien. 

În momentul în care filmările primului sezon tocmai s-au încheiat şi că avanpremiera este prevăzută pentru septembrie 2022, Amazon a anunţat că filmările la următorul sezon vor avea loc în Marea Britanie. 

„Vrem să mulţumim locuitorilor şi guvernului neo-zeelandez… că au oferit serialului „Stăpânul Inelelor” un loc incredibil de a începe această călătorie epică”, a declarat Vernon Sanders, vice-preşedinte al Amazon Studios. 

Ministrul neo-zeelandez al Dezvoltării Economice Regionale, Stuart Nash, care a oferit Amazon un ajutor substanţial pentru a rămâne, s-a arătat „dezamăgit”, subliniind că industria cinematografică este „incredibil de competitivă şi foarte mobilă”. 

Amazon a cheltuit 600 de milioane de dolari neo-zeelandezi (358 de milioane de euro) în Noua-Zeelandă pentru a filma un serial menit să egaleze succesul „Game of Thrones” al postului HBO, a amintit ministrul. 

Guvernul a trebuit să ramburseze 25% din acest buget, dar acest procent va fi redus la 20% din cauza mutării filmărilor. 

Amazon a indicat că această decizie se înscrie în strategia sa dea se extindere în Marea Britanie, unde au fost filmate  deja multe dintre producţiile sale.             

Serialul, care nu are încă un titlu, are în prim plan intrigi care au loc în regatul fantastic din universul creat în anii 1930 de J.R.R. Tolkien, într-o perioadă anterioară celei descrise în trilogia lui Peter Jackson. 

Neo-zeelandezii consideră de acum Pământul de Mijloc ca făcând parte din cultura lor.                

Știri similare

Actorul Chuck Norris a negat că s-a aflat la Capitoliu în timpul protestelor, după ce imagini cu o sosie au devenit virale: „Voi fi întotdeauna de partea legii şi ordinii” – FOTO

Actorul Chuck Norris a negat că s-a aflat la Capitoliu în timpul protestelor, după ce imagini cu o sosie au devenit virale: „Voi fi întotdeauna de partea legii şi ordinii” – FOTO

Entertainment

Actorul Chuck Norris, în vârstă de 80 de ani, a fost constrâns să facă un anunţ public pe Twitter prin care a explicat că nu a fost prezent în timpul invaziei de la Capitoliu, pe 6 ianuarie, după ce o "sosie" a fost văzută la faţa locului. ...

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Berlinala 2021 – Cincisprezece filme, în competiţiile Generation, şi 27 de comedii, în programul Retrospective

Berlinala 2021 – Cincisprezece filme, în competiţiile Generation, şi 27 de comedii, în programul Retrospective

Entertainment

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin au anunţat pentru ediţia din acest an 15 filme incluse în competiţiile Generation şi 27 de titluri care vor face subiectul programului Retrospective, centrat pe comedii cu trei actriţe americane emblematice - Mae West, Rosalind Russell şi Carole Lombard. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Disneyland a fost redeschis în California

Disneyland a fost redeschis în California

Entertainment

Mii de californieni au sărbătorit vineri redeschiderea pentru public a legendarului parc de distracţii Dineyland, la mai mult de un an de la izolarea decretată din cauza pandemiei. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Concertul Celine Dion de la Bucureşti, amânat pentru 2023

Concertul Celine Dion de la Bucureşti, amânat pentru 2023

Entertainment

Concertul pe care Celine Dion trebuia să îl susţină pe 29 iulie 2020 la Arena Naţională din Bucureşti, amânat ulterior pentru 25 iulie 2021, a fost din nou reprogramat în contextul pandemiei de Covid-19....

Vizualizări: 413, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă