Talibanii erau pe cale, joi, să captureze oraşele Herat şi Kandahar

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Talibanii erau pe cale, joi, să captureze oraşele Herat şi Kandahar

Al treilea mare oraş din Afganistan, Herat, era, joi, la un pas de a cădea în faţa talibanilor, pe fondul unor lupte grele, gruparea militantă stabilind şi un cap de pod la mai puţin de 150 km (95 mile) de Kabul, transmite Reuters.

Gruparea a revendicat controlul asupra Heratului şi, în ceea ce ar fi cele mai semnificative două victorii de când a început ofensiva, în luna mai, pare să fie aproape de capturarea Kandaharului, a declarat o sursă diplomatică.

Kandahar este al doilea oraş ca mărime din Afganistan şi casa spirituală a talibanilor, care controlează acum aproximativ două treimi din ţară.

Doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că se aşteaptă ca Departamentul de Stat să anunţe că un număr semnificativ de angajaţi ai ambasadei SUA la Kabul vor fi relocaţi pe măsură ce talibanii vor avansa. Aceştia au spus că armata SUA va ajuta la relocare, ceea ce va duce la suplimentarea temporară a forţelor în această ţară, la mai puţin de trei săptămâni înainte de retragerea forţelor internaţionale condusă de SUA.

Nu era încă clar dacă personalul ambasadei va fi mutat în Afganistan sau în afara acestuia. Progresele rapide ale militanţilor au determinat Statele Unite şi Germania să-şi îndemne cetăţenii să părăsească ţara imediat.

Kandahar şi alte zone sudice şi estice care se învecinează cu Pakistanul sunt de mult timp fiefuri ale talibanilor, în timp ce Herat se află în cealaltă parte a ţării, lângă graniţa cu Iranul.

„După cum puteţi vedea, suntem chiar acum în sediul poliţiei din Herat”, a declarat un luptător taliban într-un videoclip distribuit de purtătorul de cuvânt al grupului, Qari Yousuf Ahmadi.

Ahmadi a spus mai târziu că biroul guvernatorului Herat a fost luat, iar forţele guvernamentale s-au predat. Dacă capturarea sa va fi confirmată, Herat ar fi a zecea capitală de provincie – şi cea mai importantă – pe care talibanii au cucerit-o în ultima săptămână.

În Kandahar, majoritatea părţilor oraşului erau sub controlul grupului, dar luptele se desfăşurau încă, a declarat pentru Reuters un comandant taliban.

Joi mai devreme, talibanii au capturat Ghazni, situat pe drumul Kandahar-Kabul, la aproximativ 150 km sud-vest de capitală.

Având linii telefonice în toată ţara, Reuters nu a putut contacta oficialii guvernamentali pentru a confirma care dintre oraşele atacate a rămas în mâinile guvernului.

Miercuri, un oficial al apărării SUA a citat serviciile secrete americane spunând că talibanii ar putea izola Kabulul în 30 de zile şi, eventual, să-l preia în 90.

Știri similare

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken creşte presiunile asupra Chinei legate de respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken creşte presiunile asupra Chinei legate de respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong

Externe

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken a sporit presiunile asupra Chinei, afirmând într-o convorbire telefonică cu omologul său chinez Yang Jiechi că Statele Unite vor susţine respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong, a anunţat Departamentul de Stat, transmite Reuters....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zuckerberg ”venea la Casa Albă să mă pupe-n fund”, declară Trump, care îşi atribuie succesul Twitter

Zuckerberg ”venea la Casa Albă să mă pupe-n fund”, declară Trump, care îşi atribuie succesul Twitter

Externe

Relaţiile lui Donald Trump cu CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg nu s-au îmbunătăţit, iar fostul preşedinte, care a revenit asupra excluderii sale din numeroase reţele de socializare, după ce a îndemnat la marşul de la Capitoliu, a declarat la Fox News că acesta ”obşinuia să vină la Casa Albă să mă pupe-n fund”....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE-EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson&Johnson, în urma raportării a ptaru cazuri, unul mortal

UPDATE-EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson&Johnson, în urma raportării a ptaru cazuri, unul mortal

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Johnson&Johnson şi formarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri - între care unul mortal, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Noi proteste la Bangkok, în ciuda restricţiilor: poliţia a folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă împotriva manifestanţilor

Noi proteste la Bangkok, în ciuda restricţiilor: poliţia a folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă împotriva manifestanţilor

Externe

Poliţia thailandeză a folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă, duminică, pentru a dispersa sute de manifestanţi care au protestat faţă de guvern la Bangkok. Protestul a avut loc în ciuda restricţiilor leegate de pandemie, conform cărora adunările cu mai mult de cinci persoane sunt interzise, informează AP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul de Externe al Franţei confirmă că un jurnalist francez a fost răpit de militanţi islamişti din regiunea Sahel din vestul Africii

Ministrul de Externe al Franţei confirmă că un jurnalist francez a fost răpit de militanţi islamişti din regiunea Sahel din vestul Africii

Externe

Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a confirmat, duminică, faptul că un jurnalist francez care a dispărut luna trecută în oraşul Gao, din nordul Mali, a fost probabil luat ostatic de militanţi islamişti din regiunea SaheL, situată în vestul Africii, transmite Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul democraţilor din Senatul SUA cere înlăturarea imediată din funcţie a preşedintelui Donald Trump

Liderul democraţilor din Senatul SUA cere înlăturarea imediată din funcţie a preşedintelui Donald Trump

Externe

Liderul democraţilor din Senatul Statelor Unite, Chuck Schumer, a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane şi să îl înlăture imediat din funcţie pe preşedintele Donald Trump, afirmând că dacă acesta nu va face acest lucru atunci Congresul al trebui să îl pună sub acuzare, transmite CBNC....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Externe

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunţat duminică impunerea a trei zile de carantină pentru cel mai mare oraş, Auckland, după ce trei noi cazuri de Covid-19 au fost înregistrate aici, acestea fiind primele în decurs de o lună depistate în ţară, informează The Guardian. ...

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Partidul Democrat al lui Moon Jae-in suferă o înfrîngere usturătoare în alegeri locale la Seul şi Busan, considerate un barometru cu un an înainte de alegerile prezidenţiale

Partidul Democrat al lui Moon Jae-in suferă o înfrîngere usturătoare în alegeri locale la Seul şi Busan, considerate un barometru cu un an înainte de alegerile prezidenţiale

Externe

Opoziţia conservatoare sud-coreeană a obţinut o victorie zdrobitoare în alegeri în două mari oraşe - Seul şi Busan - care reprezintă un sfert din populaţia ţării şi un barometru înaintea alegerilor prezidenţiale din 2022, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cauza ”probabilă” a exploziei din iulie de la uzina de tratarea deşeurilor din Leverkusen, o reacţie chimică, arată un raport provizoriu

Cauza ”probabilă” a exploziei din iulie de la uzina de tratarea deşeurilor din Leverkusen, o reacţie chimică, arată un raport provizoriu

Externe

Explozia de la o uzină de tratare a deşeurilor din Germania, în iulie, care s-a soldat cu şapte morţi, probabil că a fost cauzată de o reacţie chimică în interiorul unui rezervor de stocare a deşeurilor, au anunţat autorităţile locale, citând un raport provizoriu, relatează AFP....

Vizualizări: 442, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă