Preşedintele afgan Ashraf Ghani, la Mazar-i-Sharif, pentru a-i remobiliza pe opozanţii talibanilor

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele afgan Ashraf Ghani, la Mazar-i-Sharif, pentru a-i remobiliza pe opozanţii talibanilor

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a efectuat miercuri o vizită la Mazar-i-Sharif, cel mai important oraş din nordul Afganistanului – asediat de către talibani -, într-o încercare de a coodona riposta faţă de insurgenţi, care deţin de-acum controlul a peste un sfert dintre capitalele provinciale afgane, relatează AFP.

Talibanii au cucerit în noaptea de marţi spre miercuri Faizabad, capitala provinciei Badakhshan, în care nu au putut să pătrundă niciodată în timpul ascensiunii lor la putere, în anii ’90.

Ei deţin de-acum controlul asupra a nouă dintre cele 34 de capitale provinciale ale Afganistanului, care au căzut toate ca nişte piese de domino, dintre care şapte se află în nordul ţării – o regiunea care le-a opus întotdeauna rezistenţă.

Forţele de securitate ”au părăsit Faizabad şi s-au retras (în districte apropiate). Talibanii au cucerit acum oraşul. Cele două tabere au suferit pierderi puternice”, a declarat AFP un deputat din Badakhshan, Zabihullah Attiq.

Talibanii au cucerit marţi Farah, în vest, şi Pul-e-Khumri, în nord, la 200 de kilometri de Kabul.

Începând de vineri, ei şi-au înlănţuit cuceririle – Zaranj (sud-vest), Sheberghan (nord), fieful celebrului lider de război Abdul Rachid Dostom, şi mai ales Kunduz, cel mai important oraş din nord-vest, dar şi trei alte capitale regionale nordice, şi anume Taloqan, Sar-e-Pul şi Aibak.

Situaţia devine critică în nordul ţării, unde forţele de securitate par complet demoralizate, iar preşedintele Ghani efectua miercuri o vizită la Mazar-i-Sharif, un oraş către care talibanii îşi îndreaptă de-acum întreaga atenţie.

El ”verifica situaţia securităţii generale în zona de nord” şi ”se întâlneşte cu oficiali din domeniul securităţii, lideri jihadişti, notabili şi alte personalităţi influente”, a anunţat într-un comunicat palatul prezidenţial.

”AFGANII TREBUIE SĂ SE BATĂ”

Ghani urma să se întâlnească cu Mohammad Atta Noor, fostul guvernator al provinciei Balkh, a cărei capitală este Mazar-i-Sharif, mult timp cel mai puternic om în nord, care a promis să reziste ”până la ultima picătură de sânge”, dar şi cu Abdul Rachid Dostom, fostul său vicepreşedinte.

Imagini publicate în noaptea de marţi spre miercuri pe reţele de socializare îl surprind pe mareşalul Dostom, un puternic lider de etnie uzbecă, îmbarcându-se într-un avion către Mazar-i-Sharif împeună cu un contingent important de bărbaţi înarmaţi.

Talibanii – care vin către Mazar-i-Sharif din mai multe direcţii – au atacat marţi cartiere de la periferia oraşului, însă au fost respinşi, potrivit unui jurnalist aflat la faţa locului.

Pierderea oraşului Mazar-i-Sharif ar fi o catastrofă pentru Guvern, care nu va mai deţine niciun control asupra întregii jumătăţi de nord a ţării.

Acest lucru le-ar permite totodată talibanilor să-şi îndrepte eforturile către alte regiuni şi poate chiar împotriva capitalei afgane, Kabul.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, la începutul retragerii finale a trupelor americane şi străine, însă înaintarea lor s-a accelerat în ultimele zile, odată cu cucerirea mai multor centre urbane.

Plecarea forţelor internaţionale urmează să se încheie la 31 august, la 20 de ani după intervenţia acestora, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele unite.

”Nu-mi regret decizia” de a părăsi Afganistanul, a dat asigurări marţi preşedintele american Joe Biden. Afganii ”trebuie să aibă voinţa de a se bate” şi ”trebuie să se bată pentru ei înşişi, pentru naţiunea lor”, a îndemnat el.

WASHINGTONUL, IRITAT

Washingtonul îşi ascunde tot mai puţin iritarea faţă de slăbiciunea armatei de la Kabul, pe care americanii o formează, finanţează şi echipează de ani de zile.

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, a subliniat că forţele guvernamentale sunt ”foarte superioare ca număr” talibanilor şi au ”potenţialul să provoace pierderi maiimportante”.

”Această idee că înaintarea talibanilor nu poate fi oprită” ”nu este realitatea de pe teren”, a subliniat el.

În timp ce confruntări armate făceau ravagii şi în sud, în jurul Kandaharului, şi în Lashkar Gah, Doha a găzduit marţi o reuniune internaţională între reprezentanţi ai Qatarului, Statelor Unite, Chinei, Regatului Unit, Uzbekistanului, Pakistanului, ONU şi Uniunii Europene (UE).

Reuniunea continua miercuri, iar emisarul american Zalmay Khalilzad urma să-i îndemne pe talibani ”să-şi înceteze ofensiva militară şi să negocieze un acord politic”.

Un proces de pace între Guvernul afgan şi talibani a început în septembrie, în Qatar, în cadrul Acordului de la Doha încheiat în februarie 2020 între insurgenţi şi Washington, care prevede plecarea totală a trupelor străine din Afganistan. Însă aceste negocieri se află într-un punct mort.

Violenţe au determinat zeci de mii de civili să-şi abandoneze locuinţele în întregul Afgaistan, iar talibanii sunt acuzaţi de numeroase atrocităţi în locuri pe care le-au cucerit.

Abdulmanan, un deplasat din Kunduz, declară că i-a văzut pe talibani cum i-au decapitat o fiică şi că nu ştie ”dacă trupul a fost mâncat de câini sau îngropat”.

Aproximativ 359.000 de oameni au fost deplasaţi în Afganistan din cauza confruntărilor armate, de la începutul acestui an, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Migraţiilor (OIM).

Știri similare

Insulele Marshall se confruntă pentru prima dată cu un val de Covid

Insulele Marshall se confruntă pentru prima dată cu un val de Covid

Externe

Insulele Marshall se confruntă pentru prima dată cu un val de Covid în creştere, fiind printre ultimele state din lume pe care virusul le-a ocolit datorită restricţiilor stricte de carantină, relatează AFP....

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rusia prelungeşte până la 15 mai măsuri de retorsiune prin care încetineşte Twitter, în pofida faptului că recunoaşte că reţeaua de socializare americană retrage tweeturi pe care Moscova le interzice

Rusia prelungeşte până la 15 mai măsuri de retorsiune prin care încetineşte Twitter, în pofida faptului că recunoaşte că reţeaua de socializare americană retrage tweeturi pe care Moscova le interzice

Externe

Rusia anunţă că prelungeşte cu o lună - până la 15 mai - măsuri de retorsiune constând în încetinirea debitului Twitter, în pofida faptului că recunoaşte că reţeaua de socializare americană şi-a accelerat retragerea unor conţinuturi pe care Moscova le interzice, relatează Reuters....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către deputaţi

Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către deputaţi

Externe

Laburistul israelian Isaac Herzog, în vârstă de 60 de ani, a fost ales miercuri, de către deputaţi în funcţia de preşedinte al Israelului, în plină criză politică şi cu doar câteva ore înaintea expirării unui termen-limită în vederea formării unui Guvern, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avioane de luptă ruseşti au atacat tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia

Avioane de luptă ruseşti au atacat tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia

Externe

Avioane de luptă ruseşti au atacat duminică tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia, în timp ce artileria siriană a ucis şapte civili şi a rănit 14 medici într-un atac asupra unui spital din zonă, potrivi unor martori şi surse din rândul rebelilor, transmite Reuters....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CE urmează să împrumute, începând din iunie, 80 de miliarde de dolari, prin emiterea unor obligaţiuni pe teremn lung, în vederea finanţării relansării UE

CE urmează să împrumute, începând din iunie, 80 de miliarde de dolari, prin emiterea unor obligaţiuni pe teremn lung, în vederea finanţării relansării UE

Externe

Comisia Europeană (CE) vrea să împrumute aproximativ 80 de miliarde de euro anul acesta - prin emiterea unor obligaţiuni pe teremn lung -, cu scopul de a finanţa o parte a planului relansării economice europeane postcovid al Uniunii Europene (UE), intitulat "Next Generation EU", dotat cu 750 de miliarde de euro, relatează Reuters....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei rachete au fost trase din Siria către Israel (armata israeliană)

Trei rachete au fost trase din Siria către Israel (armata israeliană)

Externe

Trei rachete au fost trase vineri seara din Siria în direcţia Israelului, primele de la începutul escaladării violenţelor dintre armata israeliană şi Hamasul palestinian, potrivit unei surse militare de la Iersualim, scrie AFP. ...

Vizualizări: 603, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi bărbaţi morţi în Texas într-o maşină Tesla fără şofer

Doi bărbaţi morţi în Texas într-o maşină Tesla fără şofer

Externe

Doi bărbaţi au murit în Texas, într-un accident rutier, într-o maşină Tesla la volanul căreia nu se afla nimeni, potrivt The WallStreet Journal (WSJ) şi postului local de televiziune KPRC2, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Uniunea Europeană îşi lansează în mod oficial campania de vaccinare împotriva covid-19

Uniunea Europeană îşi lansează în mod oficial campania de vaccinare împotriva covid-19

Externe

Mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România, Italia, Spania sau Franţa, şi-au lansat duminică, în mod oficial, campaniile de vaccinare împotriva covid-19, la mai puţin de o săptămână după ce Bruxellesul a dat undă verde vaccinului alianţei ameriano-germane Pfizer/BioNtech şi după ce alte state şi-au lansat campania, relatează Euronews....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul afgan interzice fetelor în vârstă de peste 12 ani să mai cânte în public; un ONG afgan de apărarea drepturilor omului condamnată o discriminare pe bază de sex

Guvernul afgan interzice fetelor în vârstă de peste 12 ani să mai cânte în public; un ONG afgan de apărarea drepturilor omului condamnată o discriminare pe bază de sex

Externe

Ministerul afgan al Educaţiei a interzis elevelor în vârstă de peste 12 ani să cânte la evenimente publice, mai puţin la evenimente exclusiv feminine, şi ca profesori bărbaţi să le predea muzica, o decizie denunţată de către oorganizaţie afgană de apărarea drepturilor omului, care reproşează Guverului de la Kabul faptul că promovezză discriminarea în funcţie de sex, relatează Al-Jazeera....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin un mort, un copil, şi răniţi în cutremurul din Croaţia, anunţă premierul croat Adrej Plenkovic; ”Există fracturi, comoţii cerebrale, iar unele au fost operate”, anunţă şeful salvării dintr-o localitate de lângă epicentru

Cel puţin un mort, un copil, şi răniţi în cutremurul din Croaţia, anunţă premierul croat Adrej Plenkovic; ”Există fracturi, comoţii cerebrale, iar unele au fost operate”, anunţă şeful salvării dintr-o localitate de lângă epicentru

Externe

Cel puţin o persoană - o fată - a murit, iar multe alte persoane au fost rănite marţi, în cutremurul de magnitudinea 6,4 din Croaţia, a anunţat premierul croat Adrej Plenkovic, iar căutările continuă, relatează AFP şi Reuters....

Vizualizări: 418, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Londra vrea să impună obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a personalului Serviciului Naţional britanic de Sănătate NHS, cu scopul de a limita contaminările în spitale

Londra vrea să impună obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a personalului Serviciului Naţional britanic de Sănătate NHS, cu scopul de a limita contaminările în spitale

Externe

Guvernul britanic vrea să impună obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a personalului Serviciului Naţional britanic de Sănătate (NHS), cu scopul de a limita contaminarea în spital, a anunţat duminică ministrul britanic însărcinat cu vaccinarea Nadhim Zahawi, relatează Reuters....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă