Oficial UE: Insurgenţii talibani controlează 65% din Afganistan

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficial UE: Insurgenţii talibani controlează 65% din Afganistan

Insurgenţii talibani şi-au înăsprit marţi controlul asupra teritoriilor cucerite în Afganistan, în timp ce civilii s-au ascuns în locuinţele lor, iar un oficial al Uniunii Europene a spus că militanţii controlează 65% din ţară, după o serie de cuceriri făcute odată cu retragerea forţelor internaţionale, transmite Reuters.

Preşedintele Ashraf Ghani a făcut apel la liderii regionali să sprijine guvernul, în timp ce un oficial al ONU a spus că progresele înregistrate în domeniul drepturilor omului în cei 20 de ani de când islamiştii duri au fost demişi de la putere riscă să fie şterse.

În capitala Kabul, asistenţii lui Ghani au spus că solicită ajutorul miliţiilor regionale cu care s-a certat de-a lungul anilor pentru a ajuta la apărarea guvernului său. El a apelat, de asemenea, la civili pentru a apăra ”esenţa democraţiei” Afganistanului.

În oraşul Aibak, capitala provinciei Samangan, pe drumul principal dintre oraşul nordic Mazar-i-Sharif şi Kabul, luptătorii talibani şi-au consolidat controlul, mutându-se în clădirile guvernamentale, au spus locuitorii.

Majoritatea forţelor de securitate guvernamentale păreau să se fi retras.

”Singura modalitate este arestul la domiciliu autoimpus sau găsirea unei soluţii de a pleca la Kabul”, a declarat Sher Mohamed Abbas, un director fiscal provincial, când a fost întrebat despre condiţiile de viaţă din Aibak.

”Dar chiar şi Kabulul nu mai este o opţiune sigură”, a spus Abbas, singurul care întreţine o familie de nouă persoane.

Abbas a spus că talibanii au ajuns la biroul său şi le-a spus lucrătorilor să meargă acasă. El şi alţi rezidenţi au spus că nu au văzut şi nici nu au auzit lupte marţi.

De ani de zile, nordul a fost cea mai paşnică parte a ţării, cu o prezenţă talibană minimă. Strategia militanţilor pare să fie de a cuceri nordul, precum şi principalele puncte de trecere a frontierei din nord, vest şi sud, şi apoi să se apropie de Kabul.

Talibanii, luptându-se pentru a învinge guvernul susţinut de SUA şi pentru a reimpune legea islamică strictă, au cucerit luni Aibak întâlnind puţină rezistenţă.

Forţele talibane controlează acum 65% din teritoriul afgan, ameninţă că vor cuceri 11 capitale de provincie şi încearcă să lipsească Kabulul de sprijinul său tradiţional din partea forţelor naţionale din nord, a declarat marţi un înalt oficial al UE.

Guvernul a retras forţele din districtele rurale greu de apărat pentru a se concentra asupra deţinerii centrelor majore de populaţie, în timp ce oficialii au făcut apel la presiuni asupra Pakistanului vecin pentru a opri întăririle şi aprovizionarea talibanilor care trec peste graniţă.

Pakistanul neagă sprijinirea talibanilor.

Statele Unite au efectuat atacuri aeriene în sprijinul trupelor guvernamentale, dar au declarat că revine forţelor afgane să-şi apere ţara. „Este lupta lor”, a declarat luni reporterilor John Kirby, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Știri similare

Statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale

Statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale

Externe

În urma concluziilor Consiliilor Europene din 10-11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie, statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale. Orientările sunt menite să sprijine interoperabilitatea certificatelor de vaccinare, adică uniformizarea conţinutului certificatelor de vaccinare, şi să stabilească un set minim de date pentru fiecare certificat....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban, îndemnat să iasă din UE, care defineşte la summitul de la Bruxelles o nouă strategie împotriva Moscovei

Orban, îndemnat să iasă din UE, care defineşte la summitul de la Bruxelles o nouă strategie împotriva Moscovei

Externe

Cei 27 au făcut bloc împotriva premierului ungar suveranist Viktor Orban, după ce Budapesta a adoptat o lege pe care au denunţat-o drept contrară valorilor Uniunii Europene (UE), la un summit european de două zile care s-a încheiat vineri şi care a permis definirea unei noi strategii împotriva Moscovei, relatează Reuters....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Argentina a legalizat avortul

Argentina a legalizat avortul

Externe

Senatul argentinian a votat miercuri dimineaţă, după o dezbatere de 12 ore, o lege prin care avortul este legal până în a 14-a săptămână de sarcină, relatează El Pais....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China critică SUA şi UE pentru comemorarea evenimentelor de la Tiananmen

China critică SUA şi UE pentru comemorarea evenimentelor de la Tiananmen

Externe

Autorităţile chineze consideră că lumânările aprinse de consulatele Statelor Unite şi ale Uniunii Europene la Hong Kong pentru a comemora evenimentele din 4 iunie 1989 din Tiananmen au reprezentat un „spectacol politic neîndemânatic” care vizează destabilizarea teritoriului, informează Le Figaro....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hamas a anunţat că va lansa 130 de rachete asupra Israelului

Hamas a anunţat că va lansa 130 de rachete asupra Israelului

Externe

Mişcarea islamistă Hamas, la putere în Gaza, a anunţat miercuri că va lansa 130 de rachete către teritoriul israelian ca ripostă la atacurile Statului evreu care au provocat uciderea comandanţilor grupării militare şi au distrus al alt imobil în enclava palestiniană, scrie AFP. ...

Vizualizări: 424, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania recunoaşte că a comis un genocid hereros şi namas în Namibia în perioada colonialistă şi acordă un ajutor de dezvoltare în valoare de 1,1 miliarde de euro pe o perioadă de 30 de ani, negociat dur timp de peste cinci ani

Germania recunoaşte că a comis un genocid hereros şi namas în Namibia în perioada colonialistă şi acordă un ajutor de dezvoltare în valoare de 1,1 miliarde de euro pe o perioadă de 30 de ani, negociat dur timp de peste cinci ani

Externe

Germania recunoaşte pentru prima oară, vineri, faptul că a comis ”un genocid” al populaţiilor hereros şi namas, în Namibia, în timpul perioadei coloniale, şi urmează să plătească acestei ţări un ajutor de dezvoltare în valoare de peste un miliard de euro, relatează AFP....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia continuă să comaseze trupe la frontiera Ucranei, acuză Kievul

Rusia continuă să comaseze trupe la frontiera Ucranei, acuză Kievul

Externe

Rusia a comasat în decurs de o săptămână peste 120.000 de militari la frontiera Ucrainei, a anunţat marţi ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, care îndeamnă Occidentul să impună noi sancţiuni Moscovei, relatează Reuters....

Vizualizări: 430, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oponenţii conducerii militare din Myanmar au inscripţionat mesaje de protest pe ouă de Paşte

Oponenţii conducerii militare din Myanmar au inscripţionat mesaje de protest pe ouă de Paşte

Externe

Oponenţii conducerii militare din Myanmar au inscripţionat duminică mesaje de protest pe ouă de Paşte, în timp ce mii de protestatari au ieşi din nou pe străzi, denunţând puciul din 1 februarie şi confruntându-se cu forţele de securitate care au împuşcat şi ucis cel puţin trei oameni, transmite Reuters....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Canada a catalogat oficial Proud Boys ca grupare teroristă

Canada a catalogat oficial Proud Boys ca grupare teroristă

Externe

Canada a etichetat oficial Proud Boys, colectiv extremist de dreapta care a câştigat notorietate în SUA în ultimele luni, drept grupare teroristă, a anunţat guvernul din Ottawa miercuri, potrivit NBC News. ...

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bruxelles propune intrarea în UE a cetăţenilor vaccinaţi din terţe ţări

Bruxelles propune intrarea în UE a cetăţenilor vaccinaţi din terţe ţări

Externe

Comisia Europeană a propus, luni, să permită intrarea în UE a cetăţenilor care vin din terţe ţări şi care au primit dozele necesare de vaccin anti-Covid autorizate la nivel european, în apropierea sezonului turistic estival, anunţă AFP. ...

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, potrivit unui studiu în condiţii reale, anunţă unul dintre dezvoltatori, cercetătorul Denis Logunov, la Academia rusă de Ştiinţe

Vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, potrivit unui studiu în condiţii reale, anunţă unul dintre dezvoltatori, cercetătorul Denis Logunov, la Academia rusă de Ştiinţe

Externe

Vaccinul împotriva covid-19 Sputnik V a dovedit o eficienţă de 97,6% în urma unei evaluări în condiţii reale, pe baza unor date cu privire la 3,8 milioane de persoane, a anunţat luni unul dintre principalii dezvoltatori ai vaccinului rusesc, Denis Logunov, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O televiziune americană din Polonia care critică guvernul de la Varşovia riscă să îşi pierdă licenţa din cauza unei posibile modificări a legislaţiei

O televiziune americană din Polonia care critică guvernul de la Varşovia riscă să îşi pierdă licenţa din cauza unei posibile modificări a legislaţiei

Externe

O televiziune americană din Polonia care critică guvernul naţionalist de la Varşovia şi-ar putea pierde licenţa din cauza uneoi propuneri de modificare a legislaţiei, au afirmat joi parlamentari ai opoziţiei, ei exprimându-şi îngrijorarea în creştere legată de libertatea presei din ţară, transmite Reuters....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă