Autorităţile americane redeschid dosarul delicat al documentelor clasificate în ancheta cu privire la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autorităţile americane redeschid dosarul delicat al documentelor clasificate în ancheta cu privire la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001

Autorităţile americane s-au angajat să treacă din nou în revistă documentele anchetei cu privire la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 – care ar putea fi declasificate -, o cerere recurentă a unor familii ale victimelor, care îi reproşează lui Joe Biden faptul că nu-şi respectă promisiunile cu privire la transparenţă în acest dosar, relatează AFP.

Poliţia federală (FBI) anunţă magistraţi din New York, într-un document pe care li l-au transmis luni, că a ”decis să reexamineze” prerogativa pe care a invocat-o în trecut cu scopul de a nu declasifica anumite documente sensibile, în vederea ”identificării căror anume informaţii suplimentare ar fi adevcat să fie făcute publice”.

FBI precizează că ”va face aceste informaţii publice în mod treptat şi cât mai rapid posibil”.

Acest angajament al FBI se înscrie în cadrul unei bătălii judiciare angajate de către familiile victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001 împotriva Arabiei Saudite şialtor state, pe care le acuză de complicitate.

În cadrul acestei proceduri, guverne americane succesive au invocat secretul de stat pentru a nu publica anumite documente.

Preşedintele Joe Biden a anunţat rapid, într-un comunicat, că ”salută” această decizie în vederea unei reexaminări a clasificării anumitor documente.

”Aşa cum am promis în campania mea, administraţia mea se angajează să asigure cel mai înalt grad legal de transparenţă şi să respecte regulile riguros impuse (în mandatul preşedinteşui Barack Obama) cu privire la invocarea secretului de stat”, a reacţionat el.

Acest subiect este sensibil, în contextul în care Statele Unite se pregătesc să marcheze 20 de ani de la atacurile vizând Turnurile Gemene World Trade Center (WTC) şi de la Pentagon, în cadrul unei ceremonii la New York, la care urmează să asiste Joe Biden.

La sfârşitul săptămânii trecute, familii ale victimelor, supravieţuitori ai atentatelor şi membri ai echipelor de intervenţie au publicato scrisoare prin care-l anunţă pe preşedintele democrat că nu este ”binevenit” la ceremonie, dacă ”nu-şi respectă promisiunea”.

Semnatarii cer în această scrisoare publicarea tuturor documentelor cu privire la o implicare, în opinia lor, a Arabiei audite în atacurile teroriste.

Scrisoarea a fost semnată de aproximativ 1.700 de persoane, potrivit presei americane.

Știri similare

Navalnîi acuză că este ”torturat” în închisoare prin privare de somn

Navalnîi acuză că este ”torturat” în închisoare prin privare de somn

Externe

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, a cărui stare de sănătate provoacă îngrijorări unor apropiaţi, a depus o plângere în care acuză gardieni de faptul că-l privează de somn - în care denunţă o formă de tortură -, se arată în această plângere, publicată pe site-ul opozantului Kremlinului, relatează AFP....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa ar trebui să ia în considerare vaccinarea obligatorie a populaţiei în cazul înrăutăţirii pandemiei de Covid-19, potrivit autorităţii pentru sănătate

Franţa ar trebui să ia în considerare vaccinarea obligatorie a populaţiei în cazul înrăutăţirii pandemiei de Covid-19, potrivit autorităţii pentru sănătate

Externe

Franţa ar trebui să ia în considerare dacă să introducă obligativitatea vaccinării populaţiei pentru Covid-19, astfel încât guvernul să poată acţiona rapid în cazul înrăutăţirii epidemiei, a afirmat vineri autoritatea pentru sănătate din ţară, transmite Reuters....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coreea de Nord şi-ar fi repornit reactorul care produce plutoniu de la complexul nuclear Yongbyon, anunţă Agenţia Internaţională a Energiei Atomice în raportul anual

Coreea de Nord şi-ar fi repornit reactorul care produce plutoniu de la complexul nuclear Yongbyon, anunţă Agenţia Internaţională a Energiei Atomice în raportul anual

Externe

Coreea de Nord pare să-şi fi repornit reactorul care produce plutoniu în complexul nuclear Yongbyon, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), care se declară ”îngrijorată” de acest lucru, care ar indica faptul că Phenianul îşi continuă programul dezvoltării nucleare, relatează AFP....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sute de arestări în întreaga lume, în cursul unei operaţiuni împotriva criminalităţii organizate. Membrii grupărilor de crimă organizată comunicau printr-o aplicaţie criptată, controlată de FBI

Sute de arestări au fost făcute în întreaga lume, în cursul unei operaţiuni împotriva criminalităţii organizate, pentru monitorizarea şi capturarea membrilor reţelelor fiind folosită o aplicaţie criptată a FBI, ANoM, relatează BBC. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Penală Internaţională cere deschiderea unei anchete împotriva războiului antidrog în Filipine; Duterte anunţă că nu cooperează în anchetă

Curtea Penală Internaţională cere deschiderea unei anchete împotriva războiului antidrog în Filipine; Duterte anunţă că nu cooperează în anchetă

Externe

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte ”nu va copera” într-o anchetă a Curţii Penale Internaţionale cu privire la campania în lupta împotriva traficului de droguri a guvernului său, soldată cu mii de morţi, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, după ce procurorul CPI Fatou Bensouda a anunţat luni că a cerut lansarea unei anchete cu privire la acuzaţii potrivit cărora funcţionari din poliţia filipineză ar fi ucis ”ilegal mii, chiar zeci de mii de civili” în perioada 2016-2019, relatează AFP....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CEDO stabileşte că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-un caz de refuzare a accesului unor copii nevaccinaţi la o grădiniţă în Cehia

CEDO stabileşte că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-un caz de refuzare a accesului unor copii nevaccinaţi la o grădiniţă în Cehia

Externe

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţi ai unor copii cărora li s-a refuzat accesul la o grădiniţă, din cauză că nu au fost vaccinaţi, în Cehia, a stabilit joi că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-o hotărâre a instanţei sale supreme, Marea Cameră, relatează AFP....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regina Elizabeth a II-a vorbeşte despre unitate în Commonwealth, înainte de difuzarea în SUA a interviului acordat de prinţul Harry şi soţia sa Meghan

Regina Elizabeth a II-a vorbeşte despre unitate în Commonwealth, înainte de difuzarea în SUA a interviului acordat de prinţul Harry şi soţia sa Meghan

Externe

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a vorbit, duminică, într-un mesaj transmis de Ziua Commonwealth-ului, despre unitate în “vremuri cum nu au mai existat”, cu câteva ore înainte de difuzarea în SUA a interviului acordat de nepotul său, prinţul Harry, şi soţia acestuia Meghan, relatează Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă