Actorul Kit Harington, star în „Game Of Thrones”, a vorbit despre lupta sa cu dependenţa de alcool şi depresia în timpul filmărilor

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actorul Kit Harington, star în „Game Of Thrones”, a vorbit despre lupta sa
cu dependenţa de alcool şi depresia în timpul filmărilor

Actorul Kit Harington, star în „Game Of Thrones”, a vorbit, într-un interviu pentru The Sunday Times, despre lupta sa cu alcoolismul şi depresia.

Actorul în vârstă de 34 de ani, astăzi vindecat, a povestit că a trăit lucruri „traumatizante” în timpul şi după filmările la serial şi că „alcoolul a făcut parte din acestea”. 

„Ajungem într-un punct în care avem impresia să suntem o persoană rea, când ne simţim atât de ruşinaţi. Avem impresia că nu există ieşire, că aşa e corect să fim”, a explicat Kit Harington. „Iar prin trezire îşi spui: „Pot să mă schimb”. 

Actorul, care a luat o pauză de un an în carieră după finalul serialului „Game of Thrones”, a vorbit şi despre depresie, mărturisind că s-a gândit la ce este mai rău. „Da, bineînţeles”, a fost răspunsul al întrebarea dacă a avut gânduri de sinucidere. 

„Am trecut prin perioade de depresie profundă în care voiam să fac tot felul de lucruri. Dar poate că vordind despre ele va ajuta pe cineva, undeva. Nu vreau să fiu considerat un martir sau cineva special”, a spus el. 

Kit Harington a confirmat că nu mai este dependent de doi ani şi că se simte bine. „Viaţa este frumoasă. Am un copil şi o relaţie bună. Sunt un om fericit, mulţumit şi treaz”. 

Știri similare

Căsătoriile între persoane de acelaşi sex: Elton John a denunţat „ipocrizia Vaticanului”

Căsătoriile între persoane de acelaşi sex: Elton John a denunţat „ipocrizia Vaticanului”

Entertainment

Elton John a acuzat Vaticanul de "ipocrizie", după ce luni Sfântul Scaun a reafirmat doctrina Bisericii Catolice, care consideră homosexualitatea drept un "păcat", şi confirmă imposibilitatea pentru cuplurile de acelaşi sex de a primi sacramanetele căsătoriei, rezervate "uniunii indisolubile între un bărbat şi o femeie". Artistul britanic a distribuit un mesaj pe Twitter în care asigură că Vaticanul a finanţat o parte din filmul său biografic, în care este prezentată căsătoria sa cu David Furnish....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
TIFF 2021 – Douăsprezece filme, în competiţie. Guillermo Arriaga, scenaristul „Amores perros”, „21 Grams” şi „Babel”, în juriu

TIFF 2021 – Douăsprezece filme, în competiţie. Guillermo Arriaga, scenaristul „Amores perros”, „21 Grams” şi „Babel”, în juriu

Entertainment

Douăsprezece producţii semnate de regizori debutanţi sau aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune intră în competiţia pentru Trofeul Transilvania, la cea de-a 20-a ediţie a TIFF, care va avea loc în perioada 23 iulie - 1 august. Din juriu va face parte şi scenaristul şi scriitorul mexican Guillermo Arriaga. ...

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O nouă ecranizare „Pisica pe acoperişul fierbinte”, în lucru

O nouă ecranizare „Pisica pe acoperişul fierbinte”, în lucru

Entertainment

O nouă adaptare cinematografică a piesei de teatru „Pisica pe acoperişul fierbinte/ Cat on a Hot Tin Roof” a lui Tennessee Williams, premiată cu Pulitzer, va fi regizată de Antoine Fuqua, cunoscut pentru „The Magnificent Seven”, „Brooklyn's Finest” şi „The Training Day”....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
DJ David Guetta va susţine un show caritabil pe 31 decembrie la Paris

DJ David Guetta va susţine un show caritabil pe 31 decembrie la Paris

Entertainment

"United At Home", seria de concerte caritabile iniţiate de celebrul DJ francez David Guetta continuă. După ce a strâns 1,2 milioane de euro în beneficiul mai multor organizaţii de la începutul crizei sanitare, Guetta se va opri la Paris pe 31 decembrie pentru un nou show live caritabil. ...

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INTERVIU – Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn, admiratoare a lui Puiu, Jude, Netzer şi Nemescu: Sunt mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară

INTERVIU – Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn, admiratoare a lui Puiu, Jude, Netzer şi Nemescu: Sunt mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară

Entertainment

Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre „Femei obişnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon, în care joacă rolul principal, despre desprinderea de sine, artă şi cinematografia românească. Se declară admiratoare a cineaştilor Cristi Puiu, Radu Jude, Călin Peter Netzer şi Cristian Nemescu şi mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Buzău – Tradiţionalele concerte organizate de sărbători în centrul oraşului, înlocuite de concerte transmise pe internet, sub genericul ”Live Nights”, transmise de la vila care a aparţinut omului politic Alexandru Marghiloman

Buzău – Tradiţionalele concerte organizate de sărbători în centrul oraşului, înlocuite de concerte transmise pe internet, sub genericul ”Live Nights”, transmise de la vila care a aparţinut omului politic Alexandru Marghiloman

Entertainment

Primăria municipiului Buzău, care organiza, an de an, concerte în centrul oraşului în perioada sărbătorilor de iarnă, a găsit o metodă de a se adapta condiţiilor impuse de pandemia de coronavirus şi va organiza şi în acest an concerte care vor fi transmise gratuit prin internet. Astfel, Primăria, prin intermediul Centrului Cultural Alexandru Marghiloman, aflat în subordinea Consiliului Local, şi în parteneriat cu Arata Arta va organiza în fiecare sâmbătă, timp de 2 ore „Live Nights” . ...

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SAG Awards 2021 – Lungmetrajele „Da 5 Bloods”, „The Trial of the Chicago 7” şi serialul „The Crown”, cele mai multe nominalizări

SAG Awards 2021 – Lungmetrajele „Da 5 Bloods”, „The Trial of the Chicago 7” şi serialul „The Crown”, cele mai multe nominalizări

Entertainment

Lungmetrajele "Da 5 Bloods", "MaRainey's Black Bottom", "Minari", "One Night in Miami" şi "The Trial of the Chicago 7" au primit cele mai multe nominalizări pentru cea mai bună distribuţie la premiile Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild, SAG), iar actorul Chadwick Boseman a primit postum două nominalizări. Serialul "The Crown" are patru selecţii. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă