Covid – India a aprobat folosirea de urgenţă a vaccinului de la Johnson & Johnson

Vizualizări: 433, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid – India a aprobat folosirea de urgenţă a vaccinului de la Johnson & Johnson

India a aprobat folosirea de urgenţă a vaccinului cu doză unică de la Johnson & Johnson contra coronavirusului, pentru a accelera campania sa de vaccinare, informează AFP.

Ministrul Sănătăţii, Mansukh Mandaviya, a declarat că această decizie va impulsiona lupta contra pandemiei în India, unde cel puţin 200.000 de oameni au murit în timpul unui val brutal, care a durat două luni până la mijlocul lunii iunie. 

„India îşi umple coşul cu vaccinuri! Vaccinul contra Covid-19 cu doză unică de la Johnson & Johnson este aprobat pentru folosirea de urgenţă în India”, a declarat ministrul pe Twitter. 

Nicio informaţie nu a fost comunicată în legătură cu data la care aceste doze vor ajunge în India. 

Îndia, care numără 1,3 miliarde de locuitori, a folosit până în prezent 500 de milioane de  doze, dar doar 8% din populaţie a primit două injecţii.              

India rămâne a doua cea mai afectată ţară, după Statele Unite, cu peste 32 de milioane de cazuri confirmate şi 427.000 de decese. 

Numărul de noi cazuri şi decese a reînceput să crească în ultimele două săptămâni.  

Știri similare

Joe Biden, în turneu, în iunie, în Regatul Unit şi Belgia

Joe Biden, în turneu, în iunie, în Regatul Unit şi Belgia

Externe

Preşedintele american Joe Biden urmează să efectueze, la jumătatea lui iunie, prima sa vizită în străinătate, în Regatul Unit, iar apoi în Belgia, la summiturile G7 şi NATO şi la o întâlnire cu liderii Uniunii Europene (UE), relatează AFP....

Vizualizări: 406, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria dă undă verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rus Sputnik V; Szijjarto, la Moscova pentru obţine livrări de vaccin; Budapesta ”înţelege toate avantajele vaccinului Sputnik V”, apreciază directorul fondului rus suveran Kiril Dimitriev

Autoritatea ungară de reglementare a medicamentelor şi-a dat unda verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rus Sputnik V, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, confirmând astfel dezvăluiri de presă, relatează Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incident la unitatea nucleară iraniană Natanz, atribuit de Teheran unui act terorist

Incident la unitatea nucleară iraniană Natanz, atribuit de Teheran unui act terorist

Externe

Un incident produs duminică la unitatea nucleară iraniană Natanz a fost provocat de un act de ”terorism nuclear”, a declarat şeful sectorului nuclear al Iranului, Ali Akbar Salehi, adăugând că Teheranul îşi rezervă dreptul să ia măsuri împotriva atacatorilor, trasmite Reuters....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE începe pregătiri în vederea aplicării unui acord provizoriu post-Brexit începând de la 1 ianuarie; ”Se pare că acordul este aproape încheiat. Anunţul urmează să fie făcut azi sau mâine”, declară un diplomat pentru Reuters

Statele membre ale Uniunii Europene au început să pregătească proceduri în vederea unei implementări a unui nou acord comercial cu Regatul Unit începând de la 1 ianuarie, în cazul unei eventuale încheieri a unui acord în acest sens, declară trei surse europene pentru Reuters....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un mare juriu, constituit pentru a decide un eventual proces penal împoriva lui Trump; o ”continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria Statelor Unite”, denunţă fostul şef de stat

Un mare juriu a fost constituit, pentru a stabili dacă dosarul întocmit de către procurorul Manhattanului Cyrus Vance împotriva lui Donald Trump şi grupul său poate justifica organizarea unui proces, scrie presa americană, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Externe

Cine este succesorul Angelei Merkel este o întrebare fără răspuns la o zi după alegerle legislative germane, după anunţarea unor rezultate provizorii potrivit cărora Paritdul Social Democrat (SPD) condus Olaf Scholz depăşeşte cu un scor mic (25,7%) Uniunea Creştin Democrată a cancelarului în exerciţiu condus de către Armin Laschet (24,1%), relatează AFP care prezintă patru scenarii posibile în urma acestor rezultate....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O televiziune americană din Polonia care critică guvernul de la Varşovia riscă să îşi pierdă licenţa din cauza unei posibile modificări a legislaţiei

O televiziune americană din Polonia care critică guvernul de la Varşovia riscă să îşi pierdă licenţa din cauza unei posibile modificări a legislaţiei

Externe

O televiziune americană din Polonia care critică guvernul naţionalist de la Varşovia şi-ar putea pierde licenţa din cauza uneoi propuneri de modificare a legislaţiei, au afirmat joi parlamentari ai opoziţiei, ei exprimându-şi îngrijorarea în creştere legată de libertatea presei din ţară, transmite Reuters....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă