Un poliţist, ucis într-un atac lângă Pentagon; Lloyd Austin se afla împreună cu Mark Milley la Casa Albă

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un poliţist, ucis într-un atac lângă Pentagon; Lloyd Austin se afla împreună cu Mark Milley la Casa Albă

Un poliţist a fost ucis într-un atac, la câţiva metri pe Pentagon, care a fost plasat scurt timp în stare de alertă, potrivit unui senator şi presei americane, relatează AFP.

Angajaţii Pentagonului au fost îndemnaţi să rămână în incintă marţi, către ora locală10.40 (17.40, ora României), după ce s-au auzit mai multe focuri de armă în staţia de autobuz care se află în apropiere de celebra clădire de la periferia Washingtonului.

Starea de alertă a fost ridicată la ora locală 12.10 (19.10, ora României), însă ieşirile din staţia de metrou şi de autobuz, care se află amândouă la câţiva metri de una dintre intrările în Pentagon, au rămas închise.

”Incidentul s-a încheiat, zona a fost securizată, iar cel mai important este faptul că comunitatea noastră nu este ameninţată”, a declarat presei şeful forţei de protecţie a Pentagonului Woodrow Kusse.

El a anunţat că ”mai multe persoane au fost rănite”, însă a refuzat să confirme informaţii potrivit cărora unul dintre poliţiştii săi a murit din cauza unor răni cauzate de o armă albă.

Atacatorul a fost ucis prin împuşcare.

Senatorul democrat din Virginia Mark Warner le-a prezentat condoleanţe prietenilor şi familiei poliţistului.

”Sunt teribil de întristat de moartea unui poliţist la Pentagon, care a fost ucis azi într-un act de violenţă smintită”, a scris el pe Twitter.

Posturi locale de televiziune au difuzat marţi seara imagini cu zeci de poliţişti adunaţi în faţa spitalului din Washington în care poliţistul a fost transferat, pentru a-i aduce un omagiu.

Serviciile de Urgenţă din Arlington, comuna în care se află Pentagonul, sediul Deprtamentului Apărării şi al Comanamentului armatei americane, au anunţat că ”mai mulţi pacienţi” au primit îngrijiri la faţa locului.

Secretarul Apărării Lloyd Austin ”nu se afla în clădire la momentul incidentului”, a anunţat purtătorul său de cuvânt John Kirby.

”Secretarul a fost informat despre incidentul de la Pentagon şi este ţinut la curent cu evoluţia”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Lloyd Austin şi şeful Statului Major, generalul Mark Milley, se aflau la Casa Albă, la o reuniune săptămânală cu preşedintele Joe Biden.

Știri similare

Summit virtual Macron, Merkel, Xi, pe tema modificărilor climatice, crizei sanitare covid-19, relansării economice şi unei reluări a legăturilor aeriene

Summit virtual Macron, Merkel, Xi, pe tema modificărilor climatice, crizei sanitare covid-19, relansării economice şi unei reluări a legăturilor aeriene

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele chinez Xi Jinping au discutat, într-un summit prin videoconferinţă, despre mizele modificărilor climatice, economice şi crizei sanitare covid-19 şi despre o restabilire a legăturilor aeriene, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei mochei afgane

Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei mochei afgane

Externe

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul cu bombă care a provocat moartea a 12 persoane vineri într-o moschee din suburbiile Kabul, a indicat agenţia americană SITE, specializată în supravegherea activităţii online a grupării jihadiste, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China eradichează malaria, după 70 de ani de luptă împotriva bolii transmise de ţânţarul anofel, anunţă OMS

China eradichează malaria, după 70 de ani de luptă împotriva bolii transmise de ţânţarul anofel, anunţă OMS

Externe

China a eradicat malaria (paludismul) după 70 de ani de luptă împotriva acestei boli transmise de către un ţânţar, după ce a înregistrat 30 de milioane de cazuri pe an în anii '40 şi nu a mai anunţat niciun caz indigen în ultimii patru ani, anunţă miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Externe

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă vastul plan de relansare economică - în valoare de 1.900 de miliarde de dolari - al lui Joe Biden, doar cu votul democraţilor, un prim pas crucial înaintea examinării textului în Senat, unde creşterea salariului minum urează să fie abandonată, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un apicultor în vârstă de 64 de ani, acuzat de faptul că se află la originea incendiului de pădure de lângă Atena, arestat; incendiul, ”sub control”; caniculă în Grecia joi

Un apicultor în vârstă de 64 de ani, acuzat de faptul că se află la originea incendiului de pădure de lângă Atena, arestat; incendiul, ”sub control”; caniculă în Grecia joi

Externe

Un apicultor în vârstă de 64 de ani a fost arestat miercuri de către autorităţile elene, acuzat de faptul că se află la originea unui incendiu de pădure care a avariat mai multe locuinţe pe Muntele Penteli, la periferia de nord a Atenei, a anunţat un reprezentant al pompierilor, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Euronews: Hotelierii români rivalizează în creativitate pentru a primi câţiva turişti

Euronews: Hotelierii români rivalizează în creativitate pentru a primi câţiva turişti

Externe

Sectorul hotelier din România a fost dur afectat de pandemia covid-19 şi înregistrează 65% pierderi, întrucât unele restricţii sunt în continuare în vigoare în ţară - restaurantele nu pot primi clienţi înăuntru, iar din cauza frigului terasele nu sunt luate cu asalt, sărbătorile private sunt interzise şi rezervările la hotel în staţiuni, altă dată foarte frecventate, au scăzut în mod semnificativ -, ceea ce-i obligă pe patronii români să fie foarte creativi pentru a-şi menţine afacerea pe linia de plutire, relatează Euronews....

Vizualizări: 424, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandria Ocasio Cortez îi acuză pe unii republicani că au ”mâinile pătate de sângele” morţilor în violenţele de la Capitoliu; ”Setea de putere i-a îndepărtat de loialitatea faţă de democraţie. Trump nu este singurul care trebuie să plece”

Reprezentanta democrată din New York Alexandria Ocasio Cortez, o voce a aripii ”socialiste” a Partidului Democrat, îi acuză pe unii republicani de faptul că au ”mâinile pătate de sânge”, într-o relatare, pe Instagram, a incidentelor pe care le-a trăit în Capitoliu, la 6 ianuarie, în urma atacului unor susţinători ai lui Donald Trump, faţă de care este intransigentă....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden depune jurământul cu mâna pe o biblie de la Douai, iar Kamala Harris pe Biblia primului judecător de culoare de la Curtea Supremă a SUA, Thurgood Marshall

Joe Biden depune jurământul cu mâna pe o biblie de la Douai, iar Kamala Harris pe Biblia primului judecător de culoare de la Curtea Supremă a SUA, Thurgood Marshall

Externe

Joe Biden urmează să fie învestit drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite într-o ceremonie în cadrul căreia va depune jurământul, potrivit tradiţiei, cu mâna pe Biblie - şi anume o Biblie de la Rheims–Douai (Douay–Rheims) de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă