Germania a trimis luni o navă de război în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape două decenii

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania a trimis luni o navă de război în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape două decenii

Germania a trimis luni o navă de război în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape două decenii, alăturându-se altor naţiuni în extinderea prezenţei militare în regiune, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de ambiţiile teritoriale ale Chinei, transmite Reuters.

artificiale în apele care conţin zăcăminte de gaze şi efective piscicole bogate.

Marina americană efectuează în moid regulat operaţiuni ”de libertate a navigaţiei”, în care navele lor trec aproape de unele dintre insulele contestate, într-o demonstraţie de forţă.

China obiectează faţă de aceste misiuni americane, afirmând că nu ajută la promovarea păcii şi a stabilităţii.

Washington a plasat combaterea Chinei în centrul politicii sale de securitate naţională şi vrea să îşi mobilizeze partenerii împotriva politicilor externe şi economice coercitive ale Beijingului.

Oficialii de la Berlon au spus că nava germană va respecta rutele comerciale obişnuite. Nu este de aşteptat nici ca fregata să navigheze prin Strâmtoarea Taiwanului, o altă activitate americană regulată condamnată de Beijing.

Cu toate acestea, Berlinul a afirmat în mod clar că misiunea are rolul să sublinieze faptul că Germania nu acceptă pretenţiile teritoriale ale Chinei.

Germania trebuie să echilibreze interesele sale de securitare cu interesele economice, China fiind cel mai important partener comercial al Berlinului. Exporturile germane au contribuit la atenuarea impactului pandemiei de Covid-19 asupra economiei ţării, cea mai mare din Europa.

Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a mers în portul Wilhelmshaven pentru a asista la plecarea fregatei Bayern în călătoria sa de şapte luni care o va duce în Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Vietnam. Este aşteptat ca nava să traverseze Marea Chinei de Sud la jumătatea lunii decembrie, devenind astfel prima navă de război germană care va trece prin regiune din 2002.

„Dorim ca legea existentă să fie respectată, rutele maritime să fie liber navigabile, societăţile deschise să fie protejate şi comerţul să respecte reguli corecte”, a spus Kramp-Karrenbauer.

Ţări precum Marea Britanie, Franţa, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă şi-au extins la rândul lor activitatea în Pacific, pentru a contracara influenţa Chinei.

Știri similare

Nepalul, neajutorat, după India, în faţa unui aflux de bolnavi de covid-19

Nepalul, neajutorat, după India, în faţa unui aflux de bolnavi de covid-19

Externe

Cinci bolnavi de covid-19 au murit asfixiaţi, săptămâna aceasta, într-un spital, din cauza unei penurii de oxigen, în sudul Nepalului, o ţară devastată de o intensificare puternică a pandemiei şi al cărei sistem de sănătate este mai depăşit moral decât al Indiei, relatează AFP....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Angela Merkel va discuta duminică posibila înăsprire a restricţiilor, după ce numărul de contaminări a crescut în Germania

Angela Merkel va discuta duminică posibila înăsprire a restricţiilor, după ce numărul de contaminări a crescut în Germania

Externe

Cancelarul Angela Merkel se va întâlni cu liderii germani, duminică, şi va discuta despre o eventuală înăsprire a restricţiilor în ţară după ce numărul de contaminări cu noul coronavirus a crescut şi au fost făcute mai multe apeluri privind noi acţiuni în încercarea de a opri răspândirea bolii....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ALEGERI ÎN SUA Trump îşi numeşte consilierii apropiaţi în consilii de administraţie ale unor instituţii publice, un semn că îşi pregăteşte plecarea de la Casa Albă

ALEGERI ÎN SUA Trump îşi numeşte consilierii apropiaţi în consilii de administraţie ale unor instituţii publice, un semn că îşi pregăteşte plecarea de la Casa Albă

Externe

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump şi-a numit mai mulţi consilieri apropiaţi în consilii de administraţie ale unor instituţii publice, un semn al faptului că îşi pregăteşte plecarea de la Casa Albă, în pofida refuzului său încăpăţânat de a-şi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 409, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Amnesty International îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva covid-19 palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza

Amnesty International îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva covid-19 palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza

Externe

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) de apărarea drepturilor omului Amnesty International (AI) îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva covid-19 palestinienilor din Cisiordania ocupată şi din Fâşia Gaza, subliniind că statul evreu are această obligaţie în dreptul internaţional, relatează AFP....

Vizualizări: 448, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru biserici catolice incendiate în teritorii autohtone, în Canada, în urma descoperirii a 1.000 de morminte anonime în apropierea unor foste pensionate pentru copii autohtoni administrate de către Biserica Catolică

Biserici catolice au fost incendiate în teritorii autohtone, în vestul Canadei, unde patru biserici au fost arse după descoperirea a aproximativ 1.000 de morminte anonime în apropierea unor foste pensionate pentru autohtoni, gestionate de către Biserica Catolică în Columbia Britanică, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grecia – Pompierii continuă să se luptă cu flăcările din insula Evia în a şaptea zi

Grecia – Pompierii continuă să se luptă cu flăcările din insula Evia în a şaptea zi

Externe

Vice-ministrul grec al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias, a anunţat duminică "o altă noapte dificilă" pe insula Evia, cuprinsă de incendii de şapte zile. În absenţa mijloacelor aeriene pe timpul nopţii, pompierii au luptat până în zori la Monokarya, pentru a împiedica focul să ajungă în oraşul Istiaia, ameninţat de flăcări, potrivit agenţiei de presă ANA....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson, primul lider european sunat de Biden

Prim-ministrul britanic Boris Johnson, primul lider european sunat de Biden

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a discutat la telefon cu Joe Biden, pentru prima dată de la învestirea acestuia în funcţia de preşedinte, şi a anunţat pe Twitter că este nerăbdător să „consolideze îndelunga alianţă” dintre Marea Britanie şi SUA. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moţiunea lui Rand Paul cu privire la neconstituţionalitatea procesului lui Trump, respinsă de Senat cu 55 la 45 de voturi, un vot care prefigurează finalul procesului, preciază senatorul republican din Kentucky

Un recurs cu privire la constituţionalitate, depus de către un ales republican, în vederea opririi organizării procesului în vederea destituirii lui Donald Trump a fost respins - cu 55 la 45 de voturi - de către Senatul american, care a primit actul inculpării, relatează Reuters....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Angela Merkel a renunţat la o vizită în Israel din cauza crizei din Afganistan

Angela Merkel a renunţat la o vizită în Israel din cauza crizei din Afganistan

Externe

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a renunţat la o vizită în Israel, care era programată în acest weekend, din cauza crizei din Afganistan. Decizia cancelarului a fost anunţată cu puţin înainte de exploziile de la aeroportul din Kabul, relatează dpa....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă