Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de ”masacrarea” a zeci de civili în Afganistan; ”Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de ”masacrarea” a zeci de civili în Afganistan; ”Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”

Ambasadele americană şi britanică la Kabul au acuzat luni talibanii de faptul că au ”masacrat zeci de civili” ca represalii, în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului, pe care l-au cucerit la 14 iulie, relatează AFP.

”Aceste crime sunt susceptibile să constituie crime de război. Ele este necesar să facă obiectul unor anchete, iar combatanţi sau lideri talibani care se fac vinovaţi este necesar să dea socoteală”, denunţă cele două ambasade, în termeni similari, pe conturile lor pe Twitter, evocând un raport al Comisiei Afgane Independente a Drepturilor Omului (AIHRC), un organism public.

Cele două ambasade consideră că ”conducerea talibanilor trebuie să dea socoteală de crimele combatanţilor săi. Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”.

CEL PUŢIN 40 DE MORŢI

AIHRC scrie în acest raport că a ”descoperit, abia după ce au cucerit districtul Spin Boldak, că talibanii au căutat şi identificat foşti şi actuali oficiali guvernamentali şi i-au ucis pe aceşti oameni care nu au niciun rol combatant”.

Comisia precizează că a identificat 40 de persoane ucise în acest district de către talibani, însă ”potrivit unor acuzaţii, care nu au putut fi verificate imediat, numărul ar putea fi mai mare”.

Insurgenţii au exercitat totdată represalii asupa unor locuitori care au primit favorabil forţe afgane în timpul unei tentative de recucerire a districtului care până la urmă a eşuat, jefuindu-le domiciliile.

Civili au fost ucişi, de asemenea, din ”motive personale” şi din cauza unor ”conflicte trecute”, potrivit AIHRC.

Aceste crime comise de către talibani în districtul Spin Boldak constituie o încălcare a dreptului internaţional umanitar şi pot fi asimilate unor crime de război, estimează Comisia.

Potrivit Comisiei, ”conducerea talibană a afirmat că combatanţii săi nu atacă civili sau clădiri civile, însă acest episod şi altele similare arată opusul acestor afirmaţii. Mişcarea (talibană) nu aderă, în practică, la principiile dreptului internaţional în domeniul drepturilor omului şi dreptului umanitar”.

Știri similare

Franţa ar trebui să ia în considerare vaccinarea obligatorie a populaţiei în cazul înrăutăţirii pandemiei de Covid-19, potrivit autorităţii pentru sănătate

Franţa ar trebui să ia în considerare vaccinarea obligatorie a populaţiei în cazul înrăutăţirii pandemiei de Covid-19, potrivit autorităţii pentru sănătate

Externe

Franţa ar trebui să ia în considerare dacă să introducă obligativitatea vaccinării populaţiei pentru Covid-19, astfel încât guvernul să poată acţiona rapid în cazul înrăutăţirii epidemiei, a afirmat vineri autoritatea pentru sănătate din ţară, transmite Reuters....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA: Un avertisment privind inflamaţia cardiacă la adolescenţi şi tineri va fi inclus rapid în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

SUA: Un avertisment privind inflamaţia cardiacă la adolescenţi şi tineri va fi inclus rapid în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

Externe

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite va include rapid un avertisment privind cazurile rare de inflamaţie cardiacă la adolescenţi şi adulţi tineri în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, transmite Reuters....

Vizualizări: 441, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Armin Laschet, susţinut de Comitetul Executiv al CDU împotriva lui Markus Söder, la succesiunea lui Merkel

Armin Laschet, susţinut de Comitetul Executiv al CDU împotriva lui Markus Söder, la succesiunea lui Merkel

Externe

Liderul conservator Armin Laschet a fost plebiscitat de Uniunea Creştin Democrată (CDU) drept candidat la succesiunea Angelei Merkel şi drept conducător al unei bătălii legislative cu un rezultat mai incert ca niciodată, după o reuniune de şase ore a Comitetului Executiv, printr-un vot intern împotriva candidaturii popularului lider bavarez Markus Söder, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Externe

Familia lui Guillaume T., un student a cărui mărturie a declanşat mişcarea #MeTooGay în ianuarie, cere ca o anchetă să examineze o eventuală responsabilitate în sinuciderea tânărului a alesului din cadrul Partidului Comunist Francez (PCF) de la Primăria Parisului pe care l-a acuzat de viol, a anunţat ea luni într-un comunicat, prin intermediul avocatei, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Animalul aflat la originea noului coronavirus ”nu a fost identificat încă”, anunţă experţi OMS în urma anchetei de la Wuhan, care nu au găsut indicii cu privire la prezenţa SARS-CoC-2 în oraş înainte de decembrie 2019

O echipă internaţională de experţi chinezi şi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a anchetat la Wuhan, în centrul Chinei, cu privire la originea covid-19, a anunţat marţi că nu a găsit indicii cu privire la prezenţa noului coronavirus în acest oraş înainte de apariţia acestuia, în decembrie 2019 şi că nu au identificat animalul aflat la originea bolii....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atac israelian la domiciliul şefului politic al Hamas în Gaza

Atac israelian la domiciliul şefului politic al Hamas în Gaza

Externe

Armata israeliană a indicat că a lansat, duminică, un atac asupra domiciliului liderului politic al Hamas din Fâşia Gaza, Yahya Sinouar, fără a preciza dacă acesta se afla în interior, scrie AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Externe

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turciei a crescut la 27 de morţi, iar o operaţiune de căutare şi salvare este în continuare în curs, au anunţat vineri autorităţile însărcinate cu gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANALIZĂ: Biden nu vrea să se lase antrenat în conflictul israeliano-palestinian

ANALIZĂ: Biden nu vrea să se lase antrenat în conflictul israeliano-palestinian

Externe

Conflictul israeliano-palestinian - fără speranţă într-o soluţionare rapidă - nu face parte dntre priorităţile preşedintelui american Joe Biden, însă o criză îl obligă pe şeful statului american, la fel ca pe predecesorii săi, să se implice minimal pentru a evita o ”explozie,” analizează AFP....

Vizualizări: 460, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tadjikistanul cere ajutorul Organizaţiei Tratatului Securităţii Colective pentru a-şi securiza frontiera cu Afganistanul; Moscova, pregătită să recurgă la baza militară din fosta republică sovietică, anunţă Lavrov

Tadjikistanul a cerut membrilor Organizaţiei Tratatului Securităţii Colective (ODKB), din care fac parte Rusia şi alte cinci foste republici sovietice, să-l ajute să asigure securitatea la frontiera cu Afganistanul, unde confruntări armate între forţe guvernamentale şi talibani au condus la un exod masiv de militari şi civili afgani pe teritoriul tadjik, relatează Reuters....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nora Al-Matrooshi, prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite

Nora Al-Matrooshi, prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite

Externe

Nora Al-Matrooshi, în vârstă de 28 de ani, a devenit prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite, ea fiind acceptată în programul Centrului Spaţial Mohammed Bin Rashid, a anunţat şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi premier al ţării....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avioane de luptă ruseşti au atacat tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia

Avioane de luptă ruseşti au atacat tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia

Externe

Avioane de luptă ruseşti au atacat duminică tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia, în timp ce artileria siriană a ucis şapte civili şi a rănit 14 medici într-un atac asupra unui spital din zonă, potrivi unor martori şi surse din rândul rebelilor, transmite Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Egiptul a deschis graniţa cu Gaza pentru a evacua răniţi

Egiptul a deschis graniţa cu Gaza pentru a evacua răniţi

Externe

Egiptul a deschis, sâmbătă, graniţa sa terestră cu Gaza şi a trimis zece ambulanţe în enclava palestiniană pentru a evacua şi trata în spitalele sale palestinieni răniţi în bombardamentele israeliene, a indicat pentru AFP o sursă medicală egipteană. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ambasadorul SUA în Turcia David M. Satterfield, convocat în semn de protest faţă de recunoaşterea genocidului armean de către Joe Biden

Ambasadorul SUA în Turcia David M. Satterfield, convocat în semn de protest faţă de recunoaşterea genocidului armean de către Joe Biden

Externe

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul american în Turcia David M. Satterfield, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către preşedintele american Joe Biden a unui gencid armean, porivit agenţiei de presă de stat Anadolu, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri parlamentare în Islanda, unde coaliţia aflată la putere riscă să-şi piardă majoritatea din cauza unei fărâmiţări politice-record

Alegeri parlamentare în Islanda, unde coaliţia aflată la putere riscă să-şi piardă majoritatea din cauza unei fărâmiţări politice-record

Externe

Islandezii votează sâmbătă - după patru ani ai unei coaliţii fără precedent între stânga şi dreapta care a reuşit să pună capăt crizelor şi scandalurilor, dar care riscă să-şi piardă majoritatea din cauza unei fărâmiţări politice -, iar un număr-record de nouă partide din zece se înfruntă în alegeri parlamentare, ceea ce face extrem de greu de preconizat alianţa guvernamentală care urmează să fie formată după scrutin, relatează AFP....

Vizualizări: 442, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă