Box office nord-american – „Jungle Cruise” cu Dwayne Johnson, debut cu 34 de milioane de dolari în cinematografe şi 30 de milioane pe Disney Plus

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Box office nord-american – „Jungle Cruise” cu Dwayne Johnson, debut cu 34 de milioane de dolari în cinematografe şi 30 de milioane pe Disney Plus

Producţia Disney „Jungle Cruise”, cu Emily Blunt şi Dwayne Johnson, a debutat în fruntea box office-ului nord-american de weekend cu încasări din cinematografe de 34,2 milioane de dolari şi alte 30 de milioane de dolari pe Disney Plus.

Potrivit Variety, pentru un film care a costat 200 de milioane de dolari, ca în cazul „Jungle Cruise”, în mod normal weekendul de debut ar fi fost dezamăgitor. Un film cu acest buget ar trebui să genereze de obicei cel puţin 500 de milioane de dolari la nivel global. Dar pandemia a afectat cinematografele. 

„The Green Knight” (A24), cu Dev Patel, a debutat, peste aşteptări, pe locul doi în box office-ul nord-american, generând încasări de 6,7 milioane de dolari din 2.790 de cinematografe. Filmul spune povestea nepotului încăpăţânat al regelui Arthur, care se angajează într-o  înfruntare cu o gigantică creatură asemănătoare unui copac.

Thrillerul „Old”, regizat de M. Night Shyamalan, cu Gael García Bernal şi Rufus Sewell în distribuţie, a coborât pe locul trei, cu încasări de 30,6 milioane de dolari. 

Thrillerul de acţiune „Black Widow”, cu Scarlett Johansson în rol principal, a coborât până pe patru, după ce a generat încasări de 167 de milioane de dolari, în al patrulea weekend de la lansare, potrivit boxofficemojo.com. 

Pe cinci a debutat drama „Stillwater” (Focus Features), regizată de Tom McCarthy, cu Matt Damon, care joacă rolul unui tată ce călătoreşte în Franţa pentru a-şi ajuta fiica după ce a fost închisă pentru că şi-ar fi ucis partenera, cu încasări de 5,1 milioane de dolari în 2.531 de cinematografe. 

Continuarea „Space Jam” (Warner Bros.) a coborât două locuri, în al treilea weekend de la lansare, până pe şase, generând încasări de 60,7 milioane de dolari. 

„Snake Eyes” (Paramount Pictures), derivat din povestea „G.I. Joe” şi regizat de Robert Schwentke, a coborât pe şapte în al doilea weekend de la lansare, cu încasări de 22,2 milioane de dolari. 

Filmul de acţiune „F9: The Fast Saga” (Universal Pictures), cu Vin Diesel în rol principal, s-a clasat pe poziţia a opta, în coborâre trei locuri, faţă de weekendul anterior, după ce a obţinut 168 de milioane de dolari. 

Top 10 al box office-ului nord-american este completat de filmul de acţiune „Escape Room: Tournament of Champions” (Sony) şi animaţia animaţia „The Boss Baby: Family Business” (Universal Pictures). 

Știri similare

Cineteca din Bologna a publicat o carte cu scenariul complet al filmului neterminat al lui Charlie Chaplin „The Freak”

Cineteca din Bologna a publicat o carte cu scenariul complet al filmului neterminat al lui Charlie Chaplin „The Freak”

Entertainment

Atunci când Charlie Chaplin a murit în ziua de Crăciun din 1977, la vârsta de 88 de ani, a lăsat în urma sa un scenariu pentru ultimul film neterminat intitulat "The Freak", un proiect despre o tânără femeie cu aripi pe nume Serapha care este exploatată în tot felul de moduri, potrivit Variety. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă