Cosmonauţii ruşi au efectuat un tur video al interiorului modulului de cercetări Nauka, andocat la Staţia Spaţială Internaţională

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cosmonauţii ruşi au efectuat un tur video al interiorului modulului de cercetări Nauka, andocat la Staţia Spaţială Internaţională

Cosmonauţii ruşi au efectuat un tur video al interiorului modulului de cercetări Nauka, care joi a făcut ca Staţia Spaţială Internaţională (SSI) să scape de sub control pentru scurt timp, din cauza unei defecţiuni software, transmite Reuters.

Oficialii ruşi din domeniul spaţiului au declarat că o eroare software şi o posibilă scădere a atenţiei umane au fost de vină pentru defecţiunea care a făcut ca întreaga staţie spaţială să iasă din poziţia sa normală de zbor, la 250 de mile deasupra Pământului, cu şapte membri ai echipajului la bord.

Imaginile i-au arătat pe cosmonauţii Oleg Novitski şi Piotr Dubrov deschizând trapele şi făcând un scurt tur în modulul Nauka, a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos.

Potrivit relatării NASA despre incidentul de joi, directorul zborului misiunii a declarat imediat o urgenţă a zborurilor spaţiale, în timp ce inginerii de la sol se luptau pentru a restabili stabilitatea satelitului de cercetare extins.

NASA şi Roscosmos au anunţat fiecare că cei şapte membri ai echipajului – doi cosmonauţi ruşi, trei astronauţi americani şi alţi doi din Japonia şi Franţa – nu au fost niciodată în pericol imediat.

Roscosmos, care săptămâna aceasta a vorbit despre planurile de a lansa un alt modul rus în noiembrie, trecut o serie de incidente şi scandaluri de corupţie, inclusiv în timpul construcţiei Cosmodromului Vostocni din orientul extrem al ţării, unde contractorii au fost acuzaţi de delapidarea fondurilor de stat.

Știri similare

Putin promulgă o lege a retragerii Rusiei din Tratatul ”Cer deschis”

Putin promulgă o lege a retragerii Rusiei din Tratatul ”Cer deschis”

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege prin care Rusia se retrage din Tratatul ”Cer deschis” (”Open skies”) de dezarmare, încheiat cu Statele Unite, care permitea efectuarea unor zboruri neînarmate de supraveghere a instalaţiilor militare din ambele ţări, relatează DPA....

Vizualizări: 414, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele Unite au inclus pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

Statele Unite au inclus pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

Externe

Statele Unite au inclus, joi, pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru că ar fi încălcat drepturile omului. Între aceste persoane se află Ramzan Kadârov, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, şi cinci persoane care au legături cu agenţii de securitate şi de informaţii care au legături cu gruparea Houthi din Yemen, transmite Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un fost ministru afgan a devenit curier pe bicicletă în Germania

Un fost ministru afgan a devenit curier pe bicicletă în Germania

Externe

Sayed Sadaat a fost ministrul Comunicaţiilor în guvernul afgan înainte de a se muta în Germania în decembrie, în speranţa unui viitor mai bun. Acum el face livrări la domiciliu în estul oraşului Leipzig, potrivit Reuters. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un imens aisberg, cât Parisul sau Londra de mare, se desprinde din Antarctica – VIDEO

Un imens aisberg, cât Parisul sau Londra de mare, se desprinde din Antarctica – VIDEO

Externe

Un aisberg cu o suprafaţă de 1.270 de kilometri pătraţi - cam cât aglomeraţiile Parisului sau Londrei de mare - s-a desprins din Antarctica, în apropiere de staţia britanică de cercetare Halley VI, care se temea de mult timp de evenimente de această natură în zonă, anunţă cercetători britanici, relatează AFP....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
OMS: Lumea nu va ajunge la imunitate de masă faţă de noul coronavirus înainte de sfârşitul anului

OMS: Lumea nu va ajunge la imunitate de masă faţă de noul coronavirus înainte de sfârşitul anului

Externe

Lumea nu va ajunge la imunitate de masă faţă de noul coronavirus înainte de sfârşitul anului 2021, care va putea fi observată în unele ţări, a declarat, miercuri, directorul ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Soumya Swaminathan, care a avertizat că oamenii trebuie să rămână vigilenţi în următoarele şase luni, transmite CNBC....

Vizualizări: 415, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coreea de Nord vrea să reamenajeze complexul turistic emblematic Munţii Kumgang, la un an după ce a distrus, din ordinul lui Kim Jong Un, investiţii sud-coreene

Coreea de Nord vrea să reamenajeze complexul turistic emblematic Munţii Kumgang, la un an după ce a distrus, din ordinul lui Kim Jong Un, investiţii sud-coreene

Externe

Phenianul intenţionează să transforme complexul turistic emblematic Munţii Kumgang (Munţii de Diamant) într-o staţiune turistică internaţională, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, la un an după distrugerea, la ordinul dictatorului Kim Jong Un, a unor clădiri construite de către Coreea de Sud, relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Macron declasifică arhive clasificate de 50 de ani cu privire la Războiul din Algeria, după ce recunoaşte că avocatul şi liderul naţionalist algerian Ali Boumendjel a fost ”torturat şi asasinat” de către armata franceză în timpul Războiului din Algeria, în 1957

Emmanuel Macron facilitează, începând de miercuri, accesul la arhive clasificate de 50 de ani - cu privire la Războiul din Algeria, anunţă Palatul Élysée, aşa cum preconiza într-un raport istoricul Benjamin Stora, relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Numărul cazurilor de Covid-19 din Spania a crescut cu 32.407 începând de vineri, majorarea fiind cu 85% mai mare faţă de weekendul trecut

Numărul cazurilor de Covid-19 din Spania a crescut cu 32.407 începând de vineri, majorarea fiind cu 85% mai mare faţă de weekendul trecut

Externe

Numărul cazurilor de Covid-19 din Spania a crescut cu 32.407 începând de vineri, majorarea fiind cu 85% mai mare faţă de weekendul trecut, potrivit datelor oficiale publicate luni, care arată că varianta Delta a dus la un număr mai mare de infectări în rândul tinerilor, transmite Reuters....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regatul Unit îşi atinge obiectivul vaccinării tuturor persoanelor în vârstă de peste 50 de ani cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19

Regatul Unit îşi atinge obiectivul vaccinării tuturor persoanelor în vârstă de peste 50 de ani cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19

Externe

Regatul Unit şi-a atins, cu un uşor avans, obiectivul de a vaccina - până la jumătatea lui aprilie - cu o primă doză de vaccin împotriva covid-19 toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani şi persoanele cele mai vulnerabile şi expuse, a anunţat Guvernul britanic, relatează AFP:...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei

Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei

Externe

Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei, un caz care a dus la declanşarea unor proteste la nivel naţional în Statele Unite din cauza injustiţiei rasiale şi a brutalităţii poliţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Japonia depăşeşte pragul de un milion de cazuri de covid-19, după ce înregistrează un bilanţ zilnic ”record” de 15.645 de cazuri

Japonia depăşeşte pragul de un milion de cazuri de covid-19, după ce înregistrează un bilanţ zilnic ”record” de 15.645 de cazuri

Externe

Japonia a depăşit pragul simbolic de un milion de contaminări înregistrate oficial cu noul coronavirus, după ce a înregistrat vineri un bilanţ zilnic ”record” de 15.645 de cazuri, în contextul în care varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2 alimentează un val de infecţii la Tokyo, care găzduieşte Jocurile Olimpice (JO), dar şi în alte zone urbane, relatează Reuters....

Vizualizări: 563, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă