Lipă: Îi mulţumesc domnului ministru Drulă, că nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon

Vizualizări: 401, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lipă: Îi mulţumesc domnului ministru Drulă, că nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, i-a mulţumit cu ironie ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, că nu i-a răspus la telefon. Lipă doreşte schimbarea legislaţiei pentru ca sportivii români din lotul de canotaj să nu mai întâmpine probleme la antrenamentele efectuate pe lacul Snagov, din cauza bărcilor private.

„Aş vrea să mulţumesc ministerului de Interne, domnului Bode, pentru că, prin poliţia transport naval, a reuşit înainte de plecarea la Jocurile Olimpice să ne asigure liniştea pe lac. Am avut multe antrenamente ratate. În aceeaşi măsură îi mulţumesc şi domnului ministru Drulă, că nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon, asta nu înseamnă că a scăpat, pentru că legislaţia clar că este învechită şi trebuie modificată”, a spus Lipă.

Lotul de canotaj al României, care a obţinut la Jocurile Olimpice de la Tokyo o medalie de aur şi două de argint, a revenit, duminică, în ţară. Sportivii au fost întâmpinaţi la Aeroportul Henri Coandă de reprezentanţi ai MTS, COSR şi FR Canotaj.

La Tokyo, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat aurul olimpic la dublu vâsle feminin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari au obţinut argintul la patru rame fără cârmaci masculin, iar Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă au urcat pe treapta a doua a podiumului la dublu rame masculin.

Celelalte rezultate ale canotorilor români la Tokyo: 8+1 feminin, locul 6; 8+1 masculin – nu s-a calificat în finală; dublu vâsle feminin (categorie uşoară) – Ionela Cozmiuc, Gianina Beleagă -locul 6; dublu rame feminin (Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi) – locul 9; dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache) – locul 9; patru rame fără cârmaci feminin (Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu şi Cristina Georgiana Popescu) – locul 9.

Știri similare

PSG, a opta victorie la rând în Ligue 1

PSG, a opta victorie la rând în Ligue 1

Sport

PSG a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Montpellier, în etapa a opta a Ligue 1....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fernando Alonso a suferit un accident în Elveţia

Fernando Alonso a suferit un accident în Elveţia

Sport

Echipa de Formula 1 Alpine a anunţat, joi, că spaniolul Fernando Alonso a suferit un accident în Elveţia, în timp ce se deplasa cu bicicleta. Pilotul este conştient şi bine, a precizat Alpine F1....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dragoş Bon: Sper ca aceste victorii să fie o descătuşare pentru echipă

Dragoş Bon: Sper ca aceste victorii să fie o descătuşare pentru echipă

Sport

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Dragoş Bon, a condus, sâmbătă, ultimul meci din mandatul său de două partide ca interimar pe banca oltenilor, ambele câştigate, scoruri 3-0, în deplasare cu Poli Iaşi, şi 1-0, cu Dinamo, acasă. Antrenorul grec Marinos Ouzounidis, prezent în tribunele Stadionului Ion Oblemenco, va prelua conducerea tehnică a echipei craiovene după meciul cu Dinamo....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă