Observatorul pentru Romi, lansat după cinci decenii de la Declaraţia de la Orpington şi primul Congres Internaţional al Romilor

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Observatorul pentru Romi, lansat după cinci decenii de la Declaraţia de la Orpington şi primul Congres Internaţional al Romilor

Observatorul pentru Romi, o entitate de cercetare şi analiză pentru situaţia socio-economică şi drepturile omului, va fi lansat anul acesta, a declarat joi pentru News.ro sociologul Gelu Duminică. Ambasada Marii Britanii sprijină, inclusiv financiar, înfiinţarea entităţii care va oferi Guvernului date esenţiale pentru a-şi construi deciziile politice privind comunitatea romă.

Andrew Noble, ambasadorul britanic la Bucureşti, a găzduit joi seară un eveniment prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la semnarea Declaraţiei de la Orpington în cadrul primului Congres Internaţional al Romilor.

Ambasadorul a anunţat că instituţia pe care o reprezintă va sprijini financiar, cu 12.500 de lire sterline, înfiinţarea Observatorului pentru Romi de către Agenţia Împreună.

„Suntem încântaţi să finanţăm proiectul lor de cercetare iniţial cu 12.500 de lire sterline, care va oferi apoi Guvernului date esenţiale pentru a se informa în vederea deciziilor politice”, a declarat Noble.

Observatorul va ajuta la măsurarea succesului abordărilor anterioare şi cum au răspuns acestea la nevoile comunităţii roma, „în special cum aceste nevoi s-au schimbat din cauza pandemiei”, a explicat ambasadorul.

„Observatorul pentru Romi este o entitate de cercetare şi analiză a situaţiei socio-economice, drepturile omului, astfel încât să putem oferi Guvernului dovezi pe care să îşi crească deciziile politice în cunoştinţă de cauză. Pentru că în momentul de faţă toată lumea crede că ştie, dar nimeni nu ştie. Şi atunci noi venim cu partea asta”, a declarat Duminică pentru News.ro.

Proiectul va fi lansat anul acesta, iar primele rezultate sunt aşteptate în martie 2022.
„Primele rezultate cred că vor veni în martie anul viitor, primul studiu de amploare. Noi facem asta de ani buni, dar nu o făceam structurat. Acum o să o facem structurat”.

Comunitatea romă, afectată disproporţionat.de pandemie

În opinia ambasadorului britanic, nu s-au schimbat suficient de multe lucruri în ultimii 50 de ani de la Declaraţia de la Orpington semnată la primul Congres Internaţional al Romilor, care a avut loc în Marea Britanie.
„Trebuie să milităm încă pentru drepturile populaţiei noastre de cetăţeni romi. Este o recunoaştere mai bună a importanţei drepturilor egale, dar până acum nu s-a dovedit în fapte. Cum am văzut şi în perioada pandemiei. Comunitatea romă a fost afectată disproporţionat.de pandemie, care a exacerbat stereotipurile şi inegalitatea existente”.

Cât priveşte situaţia comunităţii rome din România, Noble a spus: „Nu ne putem imagina ce problemă înseamnă o viaţă fără să fii acceptat. Oamenii nu au acces la servicii la care majoritatea populaţiei are. Sunt oameni care nu au posibilitatea de a merge pe stradă fără a se lovi de prejudecăţi. Asta e ceva enorm la care trebuie să ajutăm noi toţi cei care avem drepturile normale”.

„Eu vin dintr-o ţară unde există aceste probleme. Din păcate, nu pot spune: «Aceasta este soluţia». Din acest motiv, lucrăm cu organizaţii care au expertiză în aceste chestiuni. Ne-au spus că dacă noi atragem atenţia, ei au posibilitatea să explice ce trebuie să se întâmple”.

Semnal de alarmă

În 2021 sunt marcate două momente importante pentru comunitate: se împlinesc 165 de ani de la abolirea sclaviei romilor în România şi 50 de ani de la Declaraţia de la Orpington.
„Sclavia şi faptul că romii nu au primit sprijinul real privind integrarea în urma abolirii au creat o moştenire care are impact negativ asupra lor până astăzi. Este important să ne amintim şi să atragem atenţia asupra acestui lucru, nu doar pentru că stereotipurile negative, formate în timpul perioadei sclaviei, continuă să afecteze comunitatea romă, dar şi pentru că, mulţi ani, acestă realitate istorică a fost şi continuă să fie necunoscută unui segment mare de populaţie”, a semnalat ambasadorul.

Orpington, suburbie a Londrei, a găzduit în 1971 primul Congres Internaţional al Romilor. „Declaraţia a fost un moment cheie în formarea naţiunii roma, pentru că a stabilit oficial indicatorii identităţii roma: steagul, imnul, numele. Din păcate, cele mai multe dintre aspiraţiile celor care au creat-o continuă să fie neîndeplinite în multe părţi ale Europei şi din acest motiv apelul lor pentru incluziune şi egalitate rămâne azi la fel de relevant ca în 1971”.

Andrew Noble a salutat şi numirea lui Iulian-Costel Paraschiv în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Romi. „Sunt în mod deosebit fericit să aflu că Strategia Naţională de Integrare a Romilor este finalizată şi contez pe domnul Paraschiv să monitorizeze că Guvernul va implementa măsurile asumate în Strategia Naţională, ca să putem vedea reale îmbunătăţiri în vieţile romilor”.

Compensaţii pentru secole de robie

La acelaşi eveniment, deputatul Cătălin Manea, reprezentant al minorităţii rome, a atras atenţia asupra faptului că robia romilor ar trebui compensată. „După mai bine de patru secole de robie, e mai mult decât important să recunoaştem oficial, nu doar printr-o lege adoptată în 2011 în Parlamentul României, ar trebui să avem mai multe măsuri reparatorii, compensatorii, pentru îndelungata perioadă de robie”.
El a precizat că nu trebuie uitat că minoritatea romă este una istorică şi că ar trebui să aibă un muzeu al istoriei sale şi un teatru dedicat.

Sociologul Gelu Duminică, director executiv al Fundaţiei Agenţia de dezvoltare comunitară Împreună, a mai punctat că Guvernul trebuie să realizeze ceea ce şi-a asumat: că va crea instituţii rome, că va lupta împotriva discriminării. „Rolul nostru e să fim atenţi şi să facem ceea ce ţine de noi, astfel încât Guvernul, partidele politice, osatura care ne reprezintă şi pe noi, să facă ceea ce au zis”.

(Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)
(Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

La eveniment a cântat pianistul Cătălin Răducanu, solo şi cu taraful său, şi a dansat argentinianul Lucas Molina.

Știri similare

Institutul Cantacuzino, despre vaccinul distribuit în cutii de pizza: Numărul dozelor solicitate, mai mic decât al celor dintr-o cutie; s-a decis achiziţionarea unor ambalaje similare cu cele originale, dar furnizorii de ambalaje nu au lucrat de sărbători

Exclusiv

Institutul Cantacuzino a transmis, miercuri seară, că numărul dozelor de vaccin solicitate de spitale sau de direcţiile de sănătate publică este mai mic, de obicei, decât al celor aflate într-o cutie originală a producătorului, motiv pentru care flacoanele trebuie împărţite. S-a decis achiziţionarea unor ambalaje similare cu ale producătorului, însă cum livrarea vaccinului a început în perioada sărbătorilor, furnizorii de ambalaje nu au avut activitate. ...

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa din judeţul Timiş în care a copilărit cosmonautul Dumitru Prunariu, transformată în muzeu şi observator astronomic

Casa din judeţul Timiş în care a copilărit cosmonautul Dumitru Prunariu, transformată în muzeu şi observator astronomic

Exclusiv

Casa în care a copilărit cosmonautul Dumitru Prunariu, din satul Groşi, judeţul Timiş, urmează să fie preluată de Consiliul Judeţean Timiş şi transformată într-un muzeu care să găzduiască tabere de copii şi un observator astronomic. O discuţie în acest sens a avut loc, joi, între vicepreşedintele CJ Timiş Alexandru Proteasa şi Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiu....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
GCS: Numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccinuri este de 960. Persoanele vaccinate nu au înregistrat efecte adverse.

GCS: Numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccinuri este de 960. Persoanele vaccinate nu au înregistrat efecte adverse.

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale din prima linie în lupta împotriva pandemiei cărora le-a fost administrată duminică prima doză de vaccin anti-COVID este de 960. Persoanele vaccinate nu au înregistrat efecte adverse, mai spune sursa citată....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Educaţiei a cerut Minsterului Sănătăţii ca orele remediale să fie făcute ”faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea, iar simulările examenelor naţionale şi examenele propriu-zise să se desfăşoare cu prezenţă fizică

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Sorin Ion a declarat, marţi seară, că instituţia pe care o reprezintă a adresat mai multe solicitări MInisterului Sănătăţii. Una dintre acestea vizează orele remediale, care ar trebui făcute ”faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea. De asemenea, s-a cerut ca simularea examenelor naţionale, dar şi examenele propriu-zise să de desfăşoare cu prezenţă fizică. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: A început de ieri rapelul cu vaccinul de la AstraZeneca, pot să vă dau exemplul zilei de ieri: peste 95% din cei programaţi la rapel s-au prezentat. Cred că a fost decizia înţeleaptă pe care persoanele respective au luat-o

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, arată că 95% dintre românii care erau programaţi, luni, în prima zi a rapelului cu serul AstraZeneca, au ales să completeze schema de vaccinare. Gheorghiţă afirmă că aceste date sunt comparabile cu statisticile privind administrarea dozelor de rapel la celelalte vaccinuri anti-COVID....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Beatrice Mahler: Mă îngrijorează faptul că suntem pe un val ascendent, că în ţările din jurul României numărul de cazuri creşte extrem de mult şi că ţări care au procent de vaccinare mai mare decât România impun restricţii

Mangerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, a declarat că este îngrijorată de faptul că România este pe un val ascendent al numărului de infectări cu COVID, că în ţările din jur numărul de cazuri creşte extrem de mult şi că ţări care au un procent mai mare decât România impun restricţii cum sunt purtarea măştii şi limitarea adunărilor. ...

Vizualizări: 482, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rafila, despre serul AstraZeneca: Dacă există persoane care au boli legate de coagulare, probabil că la aceste persoane trebuie limitată administrarea acestui vaccin, dar asta nu înseamnă că vaccinul nu este bun

Medicul Alexandru Rafila consideră că administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford nu trebuie oprită în urma cazurilor de tromboze semnalate recent de Germania. El afirmă că administrarea serului poate fi "limitată" la persoanele care au tulburări de coagulare. Rafila adaugă că nu recomandă preventiv terapie anticoagulantă celor care primesc acest ser, deoarece o astfel de terapie este, la rândul ei, "riscantă"....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu afirmă că se doreşte organizarea concursului pentru funcţiile de directori de şcoli în două etape, în această vară/ O variantă ar fi un examen naţional scris, iar în etapa a doua să intre cei care au luat minim nota 7

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, avansează ideea organizării, în această vară, a unui concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoli, concurs care ar urma să fie structurat în două etape, o probă scrisă eliminatorie şi o a doua probă la care să participe doar candidaţii care obţin cel puţin nota 7. Cîmpeanu susţine că, dacă din cauze epidemiologice acest concurs nu va putea fi organizat, examenele pentru ocuparea acestor funcţii vor avea loc, oricum, în cursul acestui an. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: A treia zi cu peste 2000 de cazuri noi de COVID-19 / 39 de persoane au decedat / Peste 500 de pacienţi la ATI / 99 de copii cu COVID în spital, dintre care 8 la ATI / Bucureştiul are aproape 400 de cazuri noi

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 2.226 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 39 de persoane au decedat. Sunt raportate 40 de decese anterioare intervalului de referinţă. La ATI sunt internaţi 523 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. În spital sunt internaţi 99 de copii infectaţi cu noul coronavirus, opt dintre ei fiind la ATI....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autorităţile pregătesc o intervenţie de urgenţă în judeţul Harghita, după ce un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacat de urs

Autorităţile pregătesc o intervenţie de urgenţă în judeţul Harghita, după ce un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacat de urs

Exclusiv

Un bărbat de 54 de ani din judeţul Harghita a fost rănit de un urs, având nevoie de îngrijirile medicilor. Bărbatul a suferit mai multe leziuni, fiind internat în spital. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, anunţă că se pregăteşte o intervenţie de urgenţă în acest caz. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alin Tişe anunţă ”reorganizarea din temelii” a DGASPC Cluj /Posturile de conducere vor fi reduse cu 70%, iar posturile de director vor fi reduse cu 60%

Alin Tişe anunţă ”reorganizarea din temelii” a DGASPC Cluj /Posturile de conducere vor fi reduse cu 70%, iar posturile de director vor fi reduse cu 60%

Exclusiv

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, anunţă ”reorganizarea din temelii” a DGASPC Cluj. Astfel, posturile de conducere vor fi reduse cu 70%, iar posturile de director vor fi reduse cu 60%. ”Îmi doresc să avem un sistem de asistenţă socială care să pună accentul pe eficienţă”, a transmis Tişe. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 3.474 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore/ 135 de decese/ La ATI sunt din nou peste 1.500 de pacienţi

UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 3.474 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore/ 135 de decese/ La ATI sunt din nou peste 1.500 de pacienţi

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că 3.474 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Totodată, s-au înregistrat 135 de decese. Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la ATI este de 1.505, în creştere faţă de ziua precendentă. În Bucureşti, rata de infectare este de 5,27, cea mai ridicată fiind în Ilfov - 6,13....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul Capitalei: Împreună cu Inspecţia Sanitară am identificat baza legală prin care putem suspenda activitatea agenţilor economici care în mod repetat încalcă măsurile de protecţie sanitară

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunţat că alături de Inspecţia Sanitară a identificat baza legală prin care poate fi suspendată activitatea agenţilor economici care încalcă, în mod repetat, măsurile de protecţie sanitară. El a adăugat că există operatori economici care au la activ şi 20 de sancţiuni, până acum, iar în cazul în care este suspendată activitatea unui astfel de comerciant, nu o poate relua timp de 6 luni. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan şi-a delegat unele atribuţii până pe 20 august

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan şi-a delegat unele atribuţii până pe 20 august

Exclusiv

Nicuşor Dan şi-a delegat pe 30 iulie atribuţiile de primar general către Diana Pungă, administrator public în PMB, şi către Emanuela Jugureanu, director general la Direcţia Generală Economică din Primăria Capitalei, potrivit unor documente consultate de News.ro. La şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de luni dimineaţă, edilul general a intrat online, prin intermediul video, nefiind prezent fizic la întrunire. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Protest la Palatul Cotroceni – Participanţii cer preşedintelui Klaus Iohanis intervenţia pentru a salva Roşia Montană / Un elefant, plimbat în zonă: Roşia Montană a devenit elefantul nevăzut din încăpere – VIDEO

Zeci de persoane participă, duminică, la protestul organizat de mai multe asociaţii la Palatul Cotroceni şi îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să intevină pentru a salva Roşia Montană. ”Uniţi, salvăm Roşia Montană” scandează protestatarii. ”Roşia Montană a devenit elefantul nevăzut din încăpere”, transmit organizaţiile care au dus şi un elefant la protest....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste optzeci de persoane, vaccinate fără programare într-un centru din municipiul Giurgiu, sâmbătă dimineaţa

Peste optzeci de persoane, vaccinate fără programare într-un centru din municipiul Giurgiu, sâmbătă dimineaţa

Exclusiv

Peste 80 de persoane care nu erau programate s-au prezentat, sâmbătă dimineaţă, pentru a fi imunizate în centrul de vaccinare deschis la Ateneul "Nicolae Bălănescu" din Giurgiu. Numărul celor imunizaţi fără a fi fost programaţi, în prima parte a zilei de sâmbătă, depăşeşte numărul celor care erau programaţi în acel centru. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă