Guvernul SUA a vândut singurul exemplar al albumului Wu-Tang Clan care a aparţinut „celui mai detestat om din America”

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul SUA a vândut singurul exemplar al albumului Wu-Tang Clan care a aparţinut „celui mai detestat om din America”

Guvernul SUA a vândut singurul exemplar al albumului „Once Upon a Time in Shaolin” lansat de grupul Wu-Tang Clan care a aparţinut antreprenorului Martin Shkreli, considerat „cel mai detestat om din America”.

Exemplarul acestui dublu-album, lansat în 2014, a fost vândut controversatului antreprenor Martin Shkreli pentru 2 milioane de dolari. Condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudă, în luna martie 2018, autorităţile i-au cerut lui Shkreli să le predea albumul.

Discul hip-hop a fost promovat de Wu-Tang Clan ca unică operă de artă.

Vânzarea acestuia de către autorităţi înseamnă că fostul director de companie farmaceutică şi-a plătit datoria de 7,4 milioane de dolari, a spus procurorul Jacquelin Kasulis într-un comunicat citat de BBC.

Nu a fost dezvăluită suma pentru care a fost achiziţionat şi nici numele cumpărătorului, deoarece acordul de vânzare – cumpărare este confidenţial.

Avocatul lui Shkreli a declarat pentru CNBC că preţul de vânzare a fost mult mai mare decât suma plătită de clientul său.

Wu-Tang Clan a lucrat la album şase ani. Înregistrat în New York şi produs în Marrakech, el cuprinde colaborări cu Cher şi cu actriţa Carice Van Houten („Game of Thrones”).

Pentru că a considerat că valoarea muzicii este depreciată de streaming şi piraterie, grupul a decis să lanseze o singură copie a albumului. El este prezentat într-o cutie argintie gravată manual şi include un manuscris legat în piele ce conţine versurile şi un certificat de autenticitate.

După ce au aflat că Shkreli l-a cumpărat, membrii grupului au donat o mare parte din venituri, după cum au declarat.

Shkreli a ţinut prima pagină a ziarelor după ce, în 2015, a fondat Turing Pharmaceuticals, a cumpărat medicamentul Daraprim, antiprotozoaric, şi i-a crescut preţul cu 5.000%, la 750 de dolari pe pastilă. Medicamentul este folosit, între altele, în tratamentul persoanelor infectate cu HIV. Creşterea preţului nu este ilegală şi nici neobişnuită în industria farmaceutică din SUA, dar Shkreli a devenit exemplul pentru excesul corporaţiilor şi a fost poreclit „Pharma Bro” şi „cel mai detestat om din America”.

În decembrie 2015, el a fost acuzat de fraudă. Ulterior, a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

Știri similare

Cinci cineaste au fost selectate pentru participarea la Rezidenţa FemArt 2021

Cinci cineaste au fost selectate pentru participarea la Rezidenţa FemArt 2021

Entertainment

Cinci cineaste aflate la început de carieră vor participa la Rezidenţa FemArt 2021 - o săptămână intensivă de training şi mentorat, organizată de către Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC) la Bucureşti, în perioada 3 - 8 octombrie....

Vizualizări: 400, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gastronomie vânătorească, conferinţe de specialitate, dresaj canin şi concerte pe 17 şi 18 septembrie la Muzeul Satului

Gastronomie vânătorească, conferinţe de specialitate, dresaj canin şi concerte pe 17 şi 18 septembrie la Muzeul Satului

Entertainment

Conferinţe, ateliere gastronomice cu specific vânătoresc, concurs de frumuseţe canină, lecţii şi demonstraţii de dresaj şi concerte de muzică tradiţională vânătorească vor avea loc în 17 şi 18 septembrie, în incinta Muzeului Satului din Bucureşti, cu ocazia ”Zilelor Vânătorilor Români”....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Zonă de agrement, inaugurată la Galaţi, după o investiţie de 6 milioane de uro / Plaja Dunărea se deschide sâmbătă – FOTO

Zonă de agrement, inaugurată la Galaţi, după o investiţie de 6 milioane de uro / Plaja Dunărea se deschide sâmbătă – FOTO

Entertainment

Plaja Dunărea, o investiţie de circa 6 milioane de euro, realizată de Primăria municipiului Galaţi, se deschide pentru public sâmbătă, anunţă autorităţile locale. Printre altele, plaja va avea un bazin cu valuri şi tobogane, cel mai înalt având 20 de metri înălţime, dar şi beach baruri şi o zonă destinată organizării evenimentelor. e plaja Dunărea din Galaţi vor putea avea acces până la 3.500 de persoane, însă acum în timpul pandemiei, numărul participanţilor va fi limitat la 1.500. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă