Fauci: americanii cu imunitate compromisă ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin pentru Covid-19

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fauci: americanii cu imunitate compromisă ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin pentru Covid-19

Cel mai important specialist în boli infecţioase din Statele Unite, Anthony Fauci, a declarat duminică faptul că americanii care au imunitatea compromisă ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin pentru Covid-19, având în vedere că numărul cazurilor de îmbolnăviri provocate de varianta Delta a coronavirusului este în creştere, transmite Reuters.

„Cei care sunt pacienţi cu transplant, chimioterapie pentru cancer, boli autoimune, care sunt în regim imunosupresor, aceştia sunt genul de persoane care, dacă va exista un al treilea rapel, care s-ar putea întâmpla, ar fi printre primii vulnerabili”, a spus Fauci în timpul unui interviu la CNN.

El a adăugat că oficialii din domeniul sănătăţii se gândesc, de asemenea, dacă să revizuiască recomandările pentru purtarea măştii pentru americanii vaccinaţi, spunând că sunt ”în curs de examinare activă”.

Citând studii care arată că ar putea exista o imunitate în scădere la persoanele vaccinate, Fauci a declarat că oficialii din domeniul sănătăţii din SUA analizează datele pentru a stabili când ar putea fi necesari stimulatori.

”Este o situaţie dinamică. Este o situaţie în desfăşurare, evoluează ca în atâtea alte domenii ale pandemiei. Trebuie să te uiţi la date”, a spus Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase.

Săptămâna trecută, Ministerul israelian al Sănătăţii a raportat o scădere a eficacităţii vaccinului Pfizer în prevenirea infecţiilor şi a bolilor simptomatice. Dar a adăugat că vaccinul cu două doze COVID-19 dezvoltat de Pfizer cu partenerul BioNTech este în continuare extrem de eficient în prevenirea formelor de boală severe.

Scăderea eficacităţii a coincis cu răspândirea variantei Delta, acum tulpina dominantă în Israel. Israelul administrează a treia doză de vaccin persoanelor imunodeprimate, inclusiv celor care au suferit transplanturi de inimă, plămâni, rinichi sau ficat şi pacienţilor cu cancer care primesc chimioterapie.

Varianta Delta, care a fost descoperită pentru prima dată în India, creşte numărul infecţiilor în Statele Unite.

Cele mai accentuate creşteri ale cazurilor de Covid-19 au loc în locuri cu rate de vaccinare mai mici.

În Florida, Texas şi Missouri au avut loc 40% din toate cazurile noi la nivel naţional, cu aproximativ unul din cinci din toate cazurile noi din SUA în Florida, a declarat săptămâna trecută consilierul de la Casa Albă Jeffrey Zients.

Pfizer şi BioNTech au anunţat vineri că Statele Unite au achiziţionat încă 200 de milioane de doze de vaccin pentru a ajuta la vaccinarea pediatrică, precum şi la posibilele rapeluri.

Știri similare

Trei deţinuţi de la Guantanamo, doi pakistanezi şi un yemenit, eliberaţi de Casa Albă

Trei deţinuţi de la Guantanamo, doi pakistanezi şi un yemenit, eliberaţi de Casa Albă

Externe

Trei dintre cei 40 de deţinuţi de la baza militară americană de la Guantanamo Bay urmează să fie eliberaţi, în urma unei decizii în acest sens a unei Comisii de la Casa Albă, a anunţat avocatul unuia dintre cei trei bărbaţi - o premieră în administraţia Biden, relatează AFP....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O mască nazală, de folosit în timpul mesei, neaprobată de către autorităţi; OMS recomandă purtarea măştii care acoperă nasul, gura şi bărbia

O mască nazală, de folosit în timpul mesei, neaprobată de către autorităţi; OMS recomandă purtarea măştii care acoperă nasul, gura şi bărbia

Externe

O mască nazală, o inovaţie împotriva covid-19 care lasă gura liberă şi poate fi folosită la masă, nu a fost aprobată de către autorităţile sanitare, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă masca de protecţie care acoperă nasul, gura şi bărbia....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin nu se aşteaptă la vreo schimbare a politicii Statelor Unite ale lui Biden în relaţia cu Rusia şi îndeamnă la dezvoltarea economică şi militară a ţării pentru a înfrunta ”dificultăţile şi ameninţările” cu care se confruntă

Preşedintele rus Vladimir Putin nu se aşteaptă la o schimbare în relaţiile Rusiei cuStatele Unite după instalarea la Casa Albă a luiJoe Biden, la sfârşitul lui ianuarie, pe fondul unor tensiuni sporite între cele două ţări, relatează AFP....

Vizualizări: 428, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă: Biden şi Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre Siria, Afganistan şi alte probleme regionale

Casa Albă: Biden şi Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre Siria, Afganistan şi alte probleme regionale

Externe

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele turc Tayyip Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta despre Siria, Afganistan şi alte probleme regionale, urmând să abordeze şi ”diferenţele semnificative” dintre Washington şi Ankara, a declarat luni consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, transmite Reuters....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE ”se va afla alături de pescarii europeni”, în urma acordului post-Brexit care prevede o nouă repartizare a cotelor şi zonelor de pescuit, dă asigurări Michel Barnier

UE ”se va afla alături de pescarii europeni”, în urma acordului post-Brexit care prevede o nouă repartizare a cotelor şi zonelor de pescuit, dă asigurări Michel Barnier

Externe

Bruxellesul ”se va afla alături” de pescarii din statele membre ale Uniunii Europene afectate de noua repartizare a cotelor de pescuit între Regatul Unit şi UE prin acordul comercial post-Brexit, a dat asigurări joi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, relatează AFP....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CRONOLOGIE: Din 2001 în 2021, 20 de ani de prezenţă militară americană în Afganistan

CRONOLOGIE: Din 2001 în 2021, 20 de ani de prezenţă militară americană în Afganistan

Externe

Statele Unite au părăsit Afganistanul cu o zi înaintea termenului-limită, în noaptea de luni spre marţi, când ultimul avion de tip C-17 aparţinând armatei americane a decolat de pe pista aeroportului din Kabul şi a lăsat ţara pe mâna fundamentaliştilor talibani care, în august, au preluat controlul asupra regiunii în doar câteva săptămâni, relatează AFP, care prezintă o cronologie a celor 20 de ani de prezenţă americană în această ţară....

Vizualizări: 431, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNN: Înregistrarea unei convorbiri din 2019 arată că Giulliani a făcut presiuni ca Ucraina să ancheteze conspiraţii nefondate legat de Biden

CNN: Înregistrarea unei convorbiri din 2019 arată că Giulliani a făcut presiuni ca Ucraina să ancheteze conspiraţii nefondate legat de Biden

Externe

O înregistrare audio, obţinută exclusiv de CNN, dezvăluie cum Rudy Giuliani, consilier al fostului preşedinte Donald Trump, a făcut presiuni necontenit asupra guvernului ucrainean în 2019 pentru a ancheta conspiraţii nefondate legat de Joe Biden, la acel moment candidat la preşedinţia SUA....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China a îndemnat statele membre ONU să nu participe la un eveniment legat de reprimarea musulmanilor în provincia Xinjiang

China a îndemnat statele membre ONU să nu participe la un eveniment legat de reprimarea musulmanilor în provincia Xinjiang

Externe

China a îndemnat statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite să nu participe la un eveniment programat pentru săptămâna viitoare de Germania, Statele Unite şi Marea Britanie privind reprimarea musulmanilor uiguri şi a altor minorităţi în provincia Xinjiang, potrivit unei note la care a avut acces Reuters. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Salah Abdeslam urlă în boxa acuzaţilor că ”de şase ani (este) tratat ca un câine”, la reluarea şedinţei, după ce unui acuzat, Farid Kharkhach, i se face rău

Salah Abdeslam urlă în boxa acuzaţilor că ”de şase ani (este) tratat ca un câine”, la reluarea şedinţei, după ce unui acuzat, Farid Kharkhach, i se face rău

Externe

Singurul membru în viaţă al comandourilor care au comis atentatele teroriste de la 13 noiembrie 2015 în Franţa, soldate cu 130 de morţi, Salah Abdeslam, a urlat miercuri, în boxa acuzaţilor, că ”de şase ani sunt tratat ca un câine”, denunţând condiţiile de detenţie, după ce unuia dintre ceilalţi acuzaţi, Farid Kharkhach, i s-a făcut rău, relatează BFMTV....

Vizualizări: 406, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă