Rădoi, despre înfrângerea cu Coreea de Sud: O umilinţă

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rădoi, despre înfrângerea cu Coreea de Sud: O umilinţă

Selecţionerul Mirel Rădoi a concluzionat că echipa României a fost umilită de Coreea de Sud în al doilea meci din faza grupelor turneului olimpic.

„Cele două greşeli personale, cartonaşul roşu, în primul rând şi, după aceea, autogolul au cântărit cel mai mult în acest meci. Ne-a fost predată o lecţie de fotbal, o lecţie de mentalitate. Până la urmă am jucat două meciuri pentru o finală, al treilea, aşa că nu avem altceva de făcut decât să mergem şi să câştigăm ultima partidă. Sunt foarte multe echipe care au câştigat prima partidă din grupă şi după nu s-au calificat mai departe. Sper să nu fie rândul nostru, sper să fie încă o reuşită a naţionalei României, important este că am ajuns… Indiferent ce se întâmpla în seara asta, tot meciul cu Noua Zeelandă putea să fie decisiv. Din punctul ăsta de vedere, am vrut o finală, o avem. Va trebuie să schimbăm câteva lucruri din mers  cred că cea mai importantă problemă este cea din punct de vedere fizic, să recuperăm jucătorii cât mai repede. Din punct de vedere psihologic îi vom remonta pe jucători, va trebui să vedem cât de repede îi putem remonta din punct de vedere fizic. Aici este marea noastră problemă, dar nu avem ce să facem, trebuie să mergem în continuare pozitivi, chiar dacă rezultatul din sear asta nu arată aşa ceva. Am suferit o lecţie de fotbal, o lecţie de mentalitate, o umilină în seara asta. Trebuie să vedem cum facem să trecem cât mai repede peste asta, dar din punct de vdere psihologic sunt sigur că o să trecem. Va trebui să recuperăm jucătorii cât mai repede, să facem o evaluare a celor care pot juca această finală”, a declarat Mirel Rădoi, la TVR1.

România a fost învinsă, duminică, la Kashima, cu scorul de 4-0 (1-0), de Coreea de Sud, în etapa a doua a Grupei B a turneului olimpic. Tricolorii au jucat o repriză în inferioritate numerică.

Au marcat: M.Marin ’27 (a), Lee Donggyeong ’59, Lee Kangin ’84 (p), ’90.

În celălalt meci al Grupei B, Honduras a învins, tot duminică, reprezentatova Noii Zeelande cu scorul de 3-2 (1-1).

Au marcat: Cacace ’10, Wood ’49 / Palma ’45+1, Obregon ’78, Rivas ’87.

După două etape, clasamentul grupei este următorul: 1. Corea de Sud – 3 puncte (golaveraj +3), 2-3 Noua Zeelandă, Honduras – 3 puncte (0), România – 3 puncte (-3).

Ultima etapă a grupei va avea loc miercuri, după următorul program:

14.30 – Sapporo: România – Noua Zeelandă;

14.30 – Yokohama: Coreea de Sud – Honduras.

România are nevoie de o vcitorie cu Noua Zeelandă pentru a trece de faza grupelor.

Știri similare

CFR Cluj – FC Voluntari, scor 0-0, în Liga I

CFR Cluj – FC Voluntari, scor 0-0, în Liga I

Sport

Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a XXIII-a a Ligii I....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poli Timişoara l-a achiziţionat pe mijlocaşul Ionuţ Cioinac

Poli Timişoara l-a achiziţionat pe mijlocaşul Ionuţ Cioinac

Sport

Mijlocaşul Ionuţ Cioinac a semnat cu Politehnica Timişoara un contract valabil până în vară, cu opţiune de prelungire a înţelegerii pentru încă un sezon, a anunţat clubul din Liga II....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Propunerile USR Plus pentru sportul românesc:Acces în bazele sportive pentru persoanele vaccinate cu ambele doze; Anularea obligativităţii efectuării de teste pentru detectarea COVID-19 pentru sportivii vaccinaţi

Propunerile USR Plus pentru sportul românesc:Acces în bazele sportive pentru persoanele vaccinate cu ambele doze; Anularea obligativităţii efectuării de teste pentru detectarea COVID-19 pentru sportivii vaccinaţi

Sport

USR PLUS a propus Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate de la 1 iunie, reunit, vineri, în şedinţă, două seturi de măsuri menite să readucă sportul românesc, şi el grav afectat în aceste luni de pandemie, mai aproape de revenirea la normalitate. Propunerile au fost formulate de deputatul USR PLUS Tudor Pop, preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor, alături de vicepremierul Dan Barna. ...

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ana Bogdan pe tabloul principal la Chicago

Ana Bogdan pe tabloul principal la Chicago

Sport

Jucătoarea Ana Bogdan, locul 105 WTA şi cap de serie numărul 3, a acces, duminică, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 250 de la Chicago....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Programul optimilor din Liga Campionilor la handbal feminin; SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Bucureşti, una din confruntări

Programul optimilor din Liga Campionilor la handbal feminin; SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Bucureşti, una din confruntări

Sport

Duminică s-au disputat ultimele două partide din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, iar rezultatele au stabilit configuraţia finală a clasamentului, precum şi programul optimilor de finală, fază în care s-au calificat toate cele 16 echipe. SCM Râmnicu Vâlcea - CSM Bucureşti este una din confruntările programate între 6-14 martie....

Vizualizări: 436, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iordănescu: Simt că ni s-a făcut o mare nedreptate

Iordănescu: Simt că ni s-a făcut o mare nedreptate

Sport

Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a vorbit despre o mare nedreptate care a dus la eliminarea formaţiei lui din Liga Europa, după 1-2 cu Young Boys Berna....

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Serena Williams s-a retras de la US Open

Serena Williams s-a retras de la US Open

Sport

Jucătoarea americană Serena Williams, locul 22 WTA, a anunţat, miercuri, în social media, că s-a retras de la US Open....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mario Mandzukici pleacă de la AC Milan

Mario Mandzukici pleacă de la AC Milan

Sport

Atacantul croat Mario Mandzukicui va pleca de la AC Milan, după ce contractul său de şase luni a ajuns la final. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă