Liberarea condiţionată a lui Dragnea: Tribunalul şi-a format convingerea că petentul s-a îndreptat şi că se poate reintegra în societate. Şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liberarea condiţionată a lui Dragnea: Tribunalul şi-a format convingerea că petentul s-a îndreptat şi că se poate reintegra în societate. Şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială

Judecătorii Tribunalului Giurgiu se arată convinşi, în încheierea de şedinţă redactată după liberarea condiţionată din penitenciar a lui Liviu Dragnea, că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate după ce a executat o parte din pedeapsa la care a fost condamnat. „Instanţa, raportând întreaga perioadă executată (…) apreciază că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins”, se arată în documentul citat.

Știri similare

Anca Dragu, întrebată dacă va demisiona de la şefia Senatului: Nu vreau să par ipocrită, dar dacă aş elibera această funcţie, dacă eu nu aş fi aicea, cu siguranţă parcursul moţiunii ar fi unul şi mai greu

Politică

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, întrebată dacă va demisiona din această funcţie, că, dacă ea nu ar ocupa această poziţie, "cu siguranţă parcursul moţiunii ar fi unul şi mai greu". Întrebată, de asemenea, dacă va demisiona în cazul în care USR PLUS rămâne în opoziţie, Dragu a declarat: "Cu siguranţă asta se va întâmpla şi de fapt ar trebui cel mai bine să vedem alianţa PNL - PSD din Senat"....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Iohannis: O zi foarte tristă. Îmi pare foarte rău! Transmit condoleanţe familiilor îndoliate, iar celor care au fost în saloane le doresc însănătoşire grabnică – VIDEO

Preşesintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Institutul ”Matei Balş”, unde un incendiu puternic a provocat moartea a cinci pacienţi, că e o zi foarte tristă, că îi pare foarte rău şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate, iar celor care au fost în saloane le-a urat însănătoşire grabnică....

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ioana Mihăilă, despre propunerea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar celelalte – în restul săptămânii: Având în vedere evoluţia pandemiei, relaxările pentru vaccinaţi pot să continue / Nu e vorba doar despre mall-uri, ci şi de spaţiile publice închise

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că, având în vedere modul în care evouează pandemia de COVID-19, relaxările ar trebui să continue pentru persoanele vaccinate, în timp ce, pentru cei care nu s-au vaccinat încă ar trebui să existe restricţii în continuare, mai ales în spaţiile publice închise cum sunt mall-urile. Un set de măsuri în acest sens va fi discutat în coaliţia de guvernare....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AEP: Un număr de 18.928.522 de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la 31 martie

AEP: Un număr de 18.928.522 de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la 31 martie

Politică

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat joi că numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 martie este de 18.928.552, cu 1.869 mai puţini faţă de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, potrivit căreia, la data de 28 februarie figurau în Registrul Electoral 18.930.421 de alegători români....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statistică STS – Mai mult de jumătate dintre cei programaţi la vaccinare anti-COVID în Etapa a ll-a sunt persoane de peste 65 de ani / Premierul Cîţu: Programările merg bine. Peste 75% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani se vor vaccina

Premierul Florin Cîţu afirmă, într-o postare pe Facebook, că programările merg bine şi dă asigurări că peste 75% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani se vor vaccina în perioada următoare, prezentând şi o statistică realizată de STS, conform căreia mai mult de jumătate dintre cei programaţi la vaccinare anti-COVID în Etapa a ll-a sunt persoane de peste 65 de ani....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barometrul vizibilităţii miniştrilor – În aprilie, Florin Cîţu, Vlad Voiculescu, Sorin Cîmpeanu, Raluca Turcan se menţin în topul vizibilităţii. Dan Barna, Cristian Ghinea, Bogdan Aurescu, Nicolae Ciucă şi Alexandru Nazare urcă mai multe poziţii

Premierul Florin Cîţu şi miniştrii Vlad Voiculescu, Sorin Cîmpeanu şi Raluca Turcan se menţin şi în luna aprilie în topul vizibilităţii, cu diferenţa că Dan Barna, pe locul 6 în luna martie, urcă direct pe locul 3, făcându-i astfel pe miniştrii Educaţiei şi Muncii să coboare cu o poziţie. De asemenea, miniştrii Cristian Ghinea, Bogdan Aurescu, Nicolae Ciucă şi Alexandru Nazare urcă în top câteva poziţii, în timp ce ministrul Agriculturii coboară de pe locul 10 în martie, pe locul 17. Datele rezultă din Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu anunţă că în şedinţa de Guvern vor fi aprobate acte normative „care nu suportă amânare”/ Între acestea, unele vizând reţelele 5G, contractele personalului din centrele de vaccinare, alocaţia de hrană din spitale, o nouă comandă de vaccin Pfizer

Premierul Florin Cîţu anunţă că în şedinţa de Guvern de joi vor fi aprobate şapte acte normative "care nu suportă amânare", între care o hotărâre privind alocaţiile de hrană pentru pacienţii din spitale, o ordonanţă care clarifică situaţia personalului care lucrează în centre de vaccinare, dar şi un memorandum privind achiziţia a alte 4,2 milioane de doze de vaccin anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
17 candidaţi, înscrişi pentru funcţia de preşedinte la alegerile din PNL Timişoara / Lista nu a fost publicată de PNL Timiş / Candidatura lui Raul Ambruş a fost invalidată vineri seară

17 candidaţi, înscrişi pentru funcţia de preşedinte la alegerile din PNL Timişoara / Lista nu a fost publicată de PNL Timiş / Candidatura lui Raul Ambruş a fost invalidată vineri seară

Politică

Şaptesprezece persoane, membri ai PNL, s-au înscris în cursa pentru preşedinţia PNL Timişoara, la alegerile de sâmbătă. Lista nu este publică, însă, printre cei care îşi anunţaseră candidatura se numărau şi cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără. Vineri seară, însă, candidatura lui Ambruş a fost invalidată de Comisia de Arbitraj a partidului....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Scandal în şedinţa de guvern. Cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat primăriilor. USR PLUS se opune – surse

Scandal în şedinţa de guvern. Cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat primăriilor. USR PLUS se opune – surse

Politică

Şedinţa de Guvern a fost supendată temporar miercuri după ce premierul Florin cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat comunităţilor locale, respectiv primăriilor, ceea ce a provocat nemulţumirea USR PLUS....

Vizualizări: 669, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cseke Attila: În vara acestui an vrem să dăm drumul la constructia de creşe / Timişoara a identificat patru terenuri şi va depune proiecte pentru atragerea de finanţare

Cseke Attila: În vara acestui an vrem să dăm drumul la constructia de creşe / Timişoara a identificat patru terenuri şi va depune proiecte pentru atragerea de finanţare

Politică

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Timişoara, că au fost depuse 84 de cereri pentru construirea de creşe în mai multe locaţii din ţară, în cadrul programului iniţiat de Ministerul Dezvoltării. Construcţia va începe în această vară. Primăria Timişoara urmează să depună alte patru astfel de cereri pentru locaţii deja identificate....

Vizualizări: 315, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dezbaterea PNRR în Parlament – Ciolacu, către Executiv: Vă consideraţi apostolii transparenţei, dar sunteţi trâmbiţele austerităţii

Dezbaterea PNRR în Parlament – Ciolacu, către Executiv: Vă consideraţi apostolii transparenţei, dar sunteţi trâmbiţele austerităţii

Politică

Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis miercuri, în Parlament, la dezbaterea PNRR, că reprezentanţii Executivului se consideră apostolii transparenţei, dar sunt ”trâmbiţele austerităţii”. El consideră că premierul nu a prezentat PNRR în faţa senatorilor şi deputaţilor, afirmaţia fiind făcută după discursul premierului cu această temă....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu: Ideea de schimbare a lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, abuz al puterii

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu: Ideea de schimbare a lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, abuz al puterii

Politică

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, cataloghează drept „un abuz al puterii” ideea de schimbare a lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, el arătând că, prin experienţa de lucru în societatea civilă pe care o are aceasta „are o experienţă în a apăra drepturile civile”. Dîncu afirmă că Avocatul Poporului este o instituţie, şi nu un om, care „trebuie să fie de partea opoziţiei”. ...

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dominic Fritz, după crima între migranţi de la Timişoara: Cu toţii suntem şocaţi de acest incident grav / Suntem singura autoritate care pune la dispoziţie spaţii de carantinare pentru migranţi

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, se declară ”şocat” după crima dintre migranţi care a avut loc pe o stradă din oraş şi afirmă că incidentul a neliniştit foarte mult timişorenii. Edilul arată că Primăria Timişoara este singura autoritate care pune la dispoziţie spaţii de cazare pentru migranţi, iar viceprimarul Cosmin Tabără se va deplasa la Bucureşti pentru a avea o discuţie la Ministerul de Interne despre problema migranţilor din Timişoara. ...

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moşteanu, despre moţiunea de cenzură a PSD: USR PLUS va decide azi dacă o votează sau nu. Din punctul meu de vedere, trebuie votată prima moţiune care ajunge la vot

Moşteanu, despre moţiunea de cenzură a PSD: USR PLUS va decide azi dacă o votează sau nu. Din punctul meu de vedere, trebuie votată prima moţiune care ajunge la vot

Politică

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS Ionuţ Moşteanu a anunţat că partidul va lua marţi o decizie dacă va vota sau nu moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu. În opinia liderului deputaţilor USR PLUS, trebuie votată prima moţiune care ajunge la votul în Parlament. ...

Vizualizări: 480, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă