Mihai Stoichiţă: Este o victorie meritată, este rodul inteligenţei şi sacrificiului. Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mihai Stoichiţă: Este o victorie meritată, este rodul inteligenţei şi sacrificiului. Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, joi, că victoria României cu Honduras, scor 1-0, de la Jocurile Olimpice, este meritată, fiind rodul inteligenţei şi sacrificiului jucătorilor şi stafului tehnic.

„Este o victorie meritată, este rodul inteligenţei şi sacrificiului. Poate nu am fost echipa care să dominăm Honduras, nu este o echipă uşoară. Ei au adus tot ce au mai bun în ţară. Trebuie felicitaţi băieţii pentru sacrifiu şi inteligenţă. Este foarte bine, este o mândrie pentru mine, de 57 de ani aşteptăm, îi felicit pe toţi. Mirel a fost un antrenor sigur în faza de apărare şi speculativ pe atac. Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi. Mirel Rădoi este realist, ştie ce are la îndemână şi s-a adaptat. Dacă am fi avut toţi jucătorii care au participat la această calificare şi care ar fi avut dreptul să joace, am fi fost îndreptăţiţi să tânjim după o medalie. Eu am încredere în grupul ăsta, să vedem”, a declarat Stoichiţă la TVR.

România a învins, joi, la Kashima, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Hondurasului, în prima etapă a Grupei B a turneului olimpic. Fotbaliştii au fost primii sportivi români care au intrat în competiţie la JO de la Tokyo.

A marcat: Oliva ’45+1 (a).

România este prezentă la turneul olimpic de fotbal pentru prima oară după 57 de ani.

În celălalt meci al grupei, Noua Zeelandă a învins Coreea de Sud, tot cu 1-0.

Clasament: 1-2. România, Noua Zeelandă – 3 puncte, 3-4. Coreea de Sud, Honduras – niciun punct.

Următoarele partide din această grupă vor avea loc duminică, după următorul program:

Ora 11.00: Noua Zeelandă Honduras;

Ora 14.00: România – Coreea de Sud.

 

Știri similare

Alin Alexuc a fost eliminat de la JO

Alin Alexuc a fost eliminat de la JO

Sport

Participarea olimpică la Tokyo s-a încheiat pentru Alin Alexuc, după ce luptătorul român a fost învins în recalificări de campionul Asiei, iranianul Mirzazadeh Amin, cu scorul de 5-1....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Goran Pandev se retrage după Euro-2021 şi nu va mai juca împotriva României

Goran Pandev se retrage după Euro-2021 şi nu va mai juca împotriva României

Sport

Goran Pandev, căpitanul Macedoniei de Nord, în vârstă de 37 de ani, a ales să-şi încheie cariera internaţională după Euro-2020. Echipa sa fiind deja eliminată din turneul final, el va juca, prin urmare, ultimul său meci la naţională, luni, de la ora 19.00, împotriva Olandei, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă