LIVE. Cannes 2021 – Ceremonia de premiere a celei de-a 74-a ediţii. Lista completă a câştigătorilor
Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCeremonia de închidere a celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes are loc, sâmbătă seară, la Palais des Festivals. Trofeul Palme d’Or, cea mai importantă distincţie a festivalului, va fi acordat anul acesta de un juriu condus de cineastul american Spike Lee.
Ediţia din 2020 a fost transformată complet din cauza pandemiei. Filmele selectate au fost prezentate, sub eticheta Cannes 2020, în alte festivaluri de renume, iar un eveniment de trei zile a avut loc în toamnă, unde, deşi nu au fost acordate principalele trofee, în cadrul unor evenimente restrânse au fost premiate producţii din competiţia Cinéfondation şi a fost acordat Palme d’Or pentru scurtmetraj.
După ce mai mulţi cineaşti au aşteptat revenirea festivalului la o formă pe cât posibil de „normală”, pentru ediţia de anul acesta au fost înscrise aproximativ 2.000 de producţii.
În competiţie au fost selectate 24 de lungmetraje, cu trei mai multe decât în urmă cu doi ani. Între regizorii care au concurat pentru trofeul Palme d’Or s-au numărat nume importante ale cinematografiei mondiale, ca Asghar Farhadi, Wes Anderson, Paul Verhoeven, Apichatpong Weerasethakul, Sean Penn, Leos Carax, Jacques Audiard şi François Ozon.
După un an de pauză, trofeul Palme d’Or este din nou acordat. În 2019, el a revenit sud-coreeanului Bong Joon Ho, pentru „Parasite”.
În competiţia Cannes FF 2021 au fost selectate: „A Hero”, de Asghar Farhadi, „Tout s’est bien passe”, de François Ozon, „Tre piani”, de Nanni Moretti, „Titane”, de Julia Ducournau, „The French Dispatch”, de Wes Anderson, „Red Rocket”, de Sean Baker, „Petrov’s Flu”, de Kirill Serebrennikov, „Par un demi clair matin”, de Bruno Dumont, „Nitram”, de Justin Kurzel, „Memoria”, de Apichatpong Weerasethakul, „Lingui”, de Mahamat-Saleh Haroun, „Les Olympiades (Paris 13th District)”, de Jacques Audiard, „Les intranquilles”, de Joachim Lafosse, „La fracture”, de Catherine Corsini, „Julie (en 12 chapitres)”, de Joachim Trier, „Hitty NRO 6”, de Juho Kuosmanen, „Haut et fort”, de Nabil Ayouch, „Ha’berech”, de Nadav Lapid, „Drive My Car”, de Ryusuke Hamaguchi, „Bergman Island”, de Mia Hansen-Love, „Benedetta”, de Paul Verhoeven, „The story of my wife”, de Ildikó Enyedi, „Flag Day”, de Sean Penn, şi „Anette”, de Leos Carax.
Juriul internaţional a fost prezidat de Spike Lee (scenarist şi regizor, SUA) şi completat de Mati Diop (regizoare, Franţa-Senegal), Mylène Farmer (cântăreaţă şi compozitoare, Canada-Franţa), Maggie Gyllenhaal (actriţă, producătoare, scenaristă şi regizoare, SUA), Jessica Hausner (regizoare, producătoare şi scenaristă, Austria), Mélanie Laurent (actriţă, regizoare şi scenaristă, Franţa), Kleber Mendonça Filho (regizor, prpducător şi scenarist, Brazilia), Tahar Rahim (actor, Franţa) şi Song Kang-ho (actor, Coreea de Sud).
Vedetele au defilat pe covorul roşu pe muzica unora ca Mylène Farmer, Edith Piaf, Police şi AC/DC, iar fanii le-au aşteptat, ca în oricare alt an dinainte de pandemie, pentru a le aplauda, pentru a primi autografe şi a face fotografii. Diferenţa anul acesta a fost reprezentată de purtarea măştii.
La gala de închidere au fost prezenţi, pe lângă starurile filmelor din competiţii, ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, regizorul Oliver Stone, actorii Sharon Stone, Rosamund Pike şi Jean Dujardin.
„Este atât de frumos totul aici. Este o frumoasă sărbătoare a cinema-ului”, a spus Stone.
Apichatpong Weerasethakul a declarat, tot pe covorul roşu: „Este un dar să putem sărbători în seara asta. Este ireal după tot prin ceea ce am trecut. Filmele s-au schimbat după asta. Este visul nostru devenit realitate”.
Juriul secţiunii Un Certain Regard a fost condus de regizoarea şi scenarista britanică Andreea Arnold, cel al secţiunii Cinéfondation a fost compus din cineaşti din Tunisia, Franţa, Spania, Suedia şi Egipt, iar actriţa franceză Mélanie Thierry a fost preşedinta juriului Camera d’Or, care a premiat un lungmetraj de debut selectat la Festivalul de Film de la Cannes 2021.
Festivalul a fost deschis de actriţa, regizoarea şi producătoarea americană Jodie Foster, care a primit trofeul Palme d’Or onorific, în semn de recunoştinţă pentru întreaga carieră.
Cineastul italian Marco Bellocchio va fi recompensat cu un trofeu Palme d’Or onorific, la gala de închidere. El şi-a prezentat în festival cel mai recent lungmetraj, documentarul „Marx può aspettare”. Paolo Sorrentino, un alt exponent al cinematografiei italiene, i-a înmânat trofeul şi a spus că Bellocchio reprezintă un model pentru el, fiind un cineast cu un parcurs „coerent”.
Invitaţi speciali au fost şi Bong Joon Ho, Matt Damon, Isabelle Huppert şi Steve McQueen, care s-au întâlnit cu publicul în cadrul seriei „Rendez-vous with…”.
Prima producţie proiectată anul acesta la Cannes a fost filmul romantic muzical „Annette”, regizat de Leos Carax, cu Adam Driver şi Marion Cotillard în rolurile principale.
Lungmetrajul „OSS 117, Alerte rouge en Afrique noire”, regizat de Nicolas Bedos, va fi proiectat la Grand Théâtre Lumière, pe 17 iulie, în încheierea celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes.
România a fost reprezentată la Cannes de „La civil”, regizat de Teodora Mihai şi produs de Cristian Mungiu, în competiţia Un Certain Regard, de scurtmetrajul „Interfon 15”, de Andrei Epure, în competiţia secţiunii Semaine de la Critique, şi de lungmetrajul „Întregalde”, de Radu Muntean, inclus în selecţia programului Quinzaine des Réalisateurs, secţiune necompetiţională paralelă festivalului. În plus, Mungiu a fost preşedintele juriului Semaine de la Critique, iar producţia românească „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu (UNATC), se numără între filmele selectate în concursul dedicat şcolilor de film, Cinéfondation.
Lista câştigătorilor celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes
Competiţie
Palme d’Or –
Marele Premiu al Juriului –
Premiul Juriului –
Premiul pentru regie –
Premiul pentru scenariu –
Premiul pentru interpretare masculină –
Premiul pentru interpretare feminină –
Menţiune specială a juriului –
Caméra d’Or – „Murina”, lungmetraj de debut semnat de Antoneta Alamat Kusijanovic
Palme d’Or pentru scurtmetraj – „Tian Xia Wu Ya”, de Tang Yi
Menţiune specială a juriului pentru scurtmetraj – „Ceu de agosto”, de Jasmin Tenucci
Palme d’Or onorific – Jodie Foster; Marco Bellocchio
Un Certain Regard
Marele Premiu – „Unclenching The Fists”, de Kira Kovalenko
Premiul Juriului – „Grosse Freiheit”, de Sebastian Meise
Premiul pentru ansamblu– „Bonne mère”, de Hafsia Herzi
Premiul pentru curaj – „La civil”, de Teodora Ana Mihai
Premiul pentru originalitate – „Lamb”, de Valdimar Jóhannsson
Menţiune specială – „Noche de fuego”, de Tatiana Huezo
Cinéfondation
Premiul I – „L’enfant salamandre”, de Théo Degen (Belgia)
Premiul al II-lea – „Cicada”, de Yoon Daewoen (Coreea de Sud)
Premiul al III-lea – ex aequo – „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu (România); şi „Cantareira”, de Rodrigo Ribeyro (Brazilia)
Semaine de la Critique
Marele Premiu (Grand Prix Nespresso) – „Feathers”, de Omar El Zohairy
Prix Fondation Louis Roederer de la Révélation – Sandra Melissa Torres, pentru interpretarea din „Amparo”, regizat de Simón Mesa Soto
Prix Fondation Gan à la Diffusion – Zero Fucks Given”, regizat de Emmanuel Marre şi Julie Lecoustre
SACD – „Olga”, scris de Elie Grappe şi Raphaëlle Desplechin
Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă
Premiul SACD – „ Les magnétiques”, de Vincent Maël Cardona
Premiul Europa Cinemas Label – „A chiara”, de Jonas Carpignano
Carrosse d’Or – Frederick Wiseman
Trofeul Queer Palm, premiul LGBT, a revenit anul acesta lungmetrajului „La Fracture”, de Catherine Corsini, cu Valeria Bruni Tedeschi şi Marina Foïs în distribuţie.
Distincţia Palm Dog, acordată celui mai bun câine dintr-un film, a fost oferită ex aequo pentru Dora, Rosie şi Snowbear, care au apărut alături de Tilda Swinton în „The Souvenir: Part II”.