Sorana Cîrstea, despre participarea la JO: Pentru mine urmează cel puţin o lună de pauză competiţională din cauza rupturii musculare suferite în urmă cu câteva săptămâni

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorana Cîrstea, despre participarea la JO: Pentru mine urmează cel puţin o lună de pauză competiţională din cauza rupturii musculare suferite în urmă cu câteva săptămâni

Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, şi-a motivat absenţa de la JO de la Tokyo prin faptul că este accidentată şi urmează să facă o pauză competiţională de lună.

„Ar fi fost o onoare să-mi reprezint ţara la Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă din păcate nu pot face acest lucru din cauza rupturii musculare suferite în urmă cu câteva săptămâni. Pentru mine urmează cel puţin o lună de pauză competiţională şi în acest moment al carierei mele prioritară este sănătatea. Am refuzat constant orice ajutor financiar din partea federaţiei şi Comitetului Olimpic!!! Dacă aş fi putut să joc aş fi făcut-o din patriotism, cum am făcut deja la Olimpiadele de la Beijing şi Londra”, a scris Cîrstea, pe contul ei de Instagram.

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, de sportiva britanică de origine română Emma Răducanu, locul 338 WTA, în turul trei al turneului de grand slam de la Wimbledon. Răducanu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak s-a declarat mâhnit de faptul că jucătoarele de tenis au refuzat participarea la JO de la Tokyo şi ameninţă că va tăia din finanţarea Federaţiei Române de Tenis.

„Sunt foarte mâhnit de faptul că toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice. Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul. Olimpismul este mai presus de orice, iar principiile sale onorează bucuria aflată în efort şi valoarea educativă a bunului exemplu. La Jocurile Olimpice participa staruri ale sporturilor care câştigă milioane de euro şi care respectă aceste principii. De aceea, este de neînţeles pentru mine decizia sportivelor noastre. Cu siguranţă, vom analiza foarte serios de anul viitor ce programe vom finanţa pentru Federaţia Română de Tenis. Aştept reacţia oficială a federaţiei referitor la acest caz”, a scris Novak, pe Facebook.

Federaţia Română de Tenis i-a adresat un mesaj ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, în care precizează că sportivele, care erau calificate la simplu la Jocurile Olimpice, dar nu vor participa, nu refuză să concureze, ci au probleme fizice.

Prima dintre aceste precizări reprezintă corectarea unei inadvertenţe: „Nu <toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice>. Este vorba doar de sportivele calificate în proba de simplu, pentru că Federaţia Română de Tenis va fi reprezentată la JO Tokyo 2020 de sportivele Monica Niculescu şi Raluca Olaru, calificate în proba de dublu feminin, care vor reprezenta cu mândrie România, şi tenisul românesc, la Jocurile Olimpice din Japonia. (…) O altă precizare importantă, este aceea că toate cele 4 sportive calificate în proba de simplu la Jocurile Olimpice (n.r. – Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu) nu refuză pur şi simplu să participe, ci au probleme fizice: fie sunt accidentate, aşa cum ştiţi prea bine că este cazul sportivei Simona Halep – care, din păcate pentru ea şi pentru tenisul românesc, s-a retras şi de la Roland Garros şi de la Wimbledon – fie au fost accidentate în perioada recentă şi nu sunt complet refăcute şi antrenate pentru a se prezenta corespunzător la această competiţie cu adevărat specială de la Tokyo. (…) De asemenea, trebuie să amintim şi faptul că Federaţia Română de Tenis nu a fost subvenţionată de către MTS sau de statul român timp de peste 3 ani, şi, cu toate că s-a insistat pe soluţionarea acestei probleme, nu am găsit prea multă înţelegere din partea Ministerului pe care îl conduceţi acum dumneavoastră. În plus, trebuie spus că finanţarea primită pentru acest an este mult sub nivelul unei federaţii moderne şi de succes cum este Federaţia Română de Tenis”, a arătat FR Tenis.

Știri similare

Directorul ceremoniei de deschidere a JO a fost demis cu o zi înainte de startul evenimentului pentru o glumă făcută în urmă cu 23 de ani

Directorul ceremoniei de deschidere a JO a fost demis cu o zi înainte de startul evenimentului pentru o glumă făcută în urmă cu 23 de ani

Sport

Directorul artisitc al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo, Kentaro Kobayashi, a fost demis, joi, cu o zi înainte ca evenimentul să înceapă, pentru o glumă despre Holocaust făcută într-o scenetă umoristică din 1998, a anunţat comitetul organizator, informează AFP şi BBC....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Presa germană a catalogat înfrângerea suferită de echipa lui Joachim Low în meciul cu Macedonia de Nord drept „o ruşine istorică”

Presa germană a catalogat înfrângerea suferită de echipa lui Joachim Low în meciul cu Macedonia de Nord drept „o ruşine istorică”

Sport

"Ce ruşine!" (Bild), "O surpriză urâtă" (Kicker), "Germania se face de râs" (Die Welt) şi "Trezire dureroasă pentru Mannshaft" (Frankfürter Allgemeine Zeitung) sunt câteva dintre reacţiile presei germane după ce echipa lui Joachim Low a fost învinsă acasă de Macedinia de Nord, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi reprezentanţi ai României în structurile EHF, după alegerile din Congresul de vineri: Cristina Vărzaru şi Sorin Dinu

Doi reprezentanţi ai României în structurile EHF, după alegerile din Congresul de vineri: Cristina Vărzaru şi Sorin Dinu

Sport

Forul european de handbal (EHF) a derulat, vineri, alegerile din structurile sale de conducere pentru mandatul 2021-2025. Şase candidaţi din România s-au înscris pentru diferite funcţii, însă doar doi au trecut de voturi: Cristina Vărzaru şi fostul arbitru internaţional Sorin Dinu. Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, a depus două candidaturi, dar nu a fost ales....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Adrian Vasile: E genul de competiţie în care simţi la un moment dat că scapi totul printre degete

Adrian Vasile: E genul de competiţie în care simţi la un moment dat că scapi totul printre degete

Sport

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Adrian Vasile, a vorbit duminică, alături de jucătoarea Laura Pristăviţa, după ratarea calificării la JO de la Tokyo, despre turneul de la Podgorica şi eşecul tricolorelor. ”Trebuie să recunoaştem că într-o grupă atât de puternică am fost un pic în spate”, a spus Adrian Vasile....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Getafe – Valencia, scor 3-0, în LaLiga

Getafe – Valencia, scor 3-0, în LaLiga

Sport

Getafe a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia Valencia, în etapa XXV-a a campionatului spaniol LaLiga....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă