Buzău: Jandarmii au intervenit pentru a salva un bursuc care a căzut într-un puţ – VIDEO

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Buzău: Jandarmii au intervenit pentru a salva un bursuc care a căzut într-un puţ – VIDEO

Jandarmii buzoieni, ajutaţi de pompieri, de un medic veterinar şi de autorităţi locale au intervenit duminică pentru salvarea unui bursuc care căzuse într un puţ adânc de aproximativ şapte metri.

Jandarmii au fost anunţaţi prin 112 că pe un teren arabil de pe raza localităţii  Robeasca se află un animal căzut într-un puţ neacoperit.

 Un echipaj de jandarmi a fost trimis la faţa locului pentru a verifica cele sesizate şi a confirmat faptul că în puţul cu o adâncime de aproximativ 7 metri se află captiv un bursuc.

„Au fost anunţate autorităţile  locale şi  instituţiile cu atribuţii  în domeniu. În sprijinul jandarmilor, la faţa locului s-au deplasat reprezentanţii  Primăriei  Robeasca, un echipaj din cadrul ISU Buzău,  personal DSVSA şi un medic veterinar care a tranchilizat animalul”, a transmis IJJ Buzău.

Pentru salvarea bursucului, un pompier a coborât în puţului şi ajutat de colegii care au rămas la baza gropii, acesta a reuşit să salveze animalul

După  aproximativ 2 ore bursucul a fost eliberat în mediul natural.

Știri similare

Pistol (INSP), despre tulpina din Marea Britanie a coronavirusului: Până astăzi avem înregistrate în ţara noastră 200 de astfel de tulpini

Pistol (INSP), despre tulpina din Marea Britanie a coronavirusului: Până astăzi avem înregistrate în ţara noastră 200 de astfel de tulpini

Exclusiv

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, anunţă că analizele de laborator realizate la nivel naţional până marţi arată că 200 dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 au fost infectaţi cu tulpina din Marea Britanie, care este mult mai contagioasă....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arafat anunţă că 30-40% din angajaţii ISU sunt vaccinaţi

Arafat anunţă că 30-40% din angajaţii ISU sunt vaccinaţi

Exclusiv

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vinri seară, că în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sunt vaccinaţi între 30 – 40% dintre angajaţi, iar la DSU cei mai mulţi s-au vaccinat....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 1.849 de cazuri noi de COVID-19 / 46 de persoane au decedat / Peste 600 de pacienţi la ATI / 162 copii cu COVID în spital, dintre care 10 la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: 1.849 de cazuri noi de COVID-19 / 46 de persoane au decedat / Peste 600 de pacienţi la ATI / 162 copii cu COVID în spital, dintre care 10 la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 1.849 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 46 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 633 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. În spital sunt internaţi 162 copii infectaţi cu noul coronavirus, zece dintre ei fiind la ATI....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: A doua zi cu peste 7000 de cazuri noi de COVID-19 / 113 persoane au decedat / Peste 1.000 de pacienţi la ATI / 244 de copii cu COVID-19 în spital, 16 dintre ei fiind la ATI

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 7.095 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 113 persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 1.067 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 244 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 16 dintre ei fiind la ATI. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV a revenit şi precizează din nou numărul celor vaccinaţi cu prima şi cea de-a doua doză – Peste 25.300 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 14.735 cu prima doză

CNCAV a revenit şi precizează din nou numărul celor vaccinaţi cu prima şi cea de-a doua doză – Peste 25.300 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 14.735 cu prima doză

Exclusiv

Comitetul de coordonare a vaccinării precizează din nou, sâmbătă, numărul celor care au primit prima şi cea de-a doua doză de vaccin, după numai doar o zi în care au aplicat altă metodă de raportare, intens criticată în spaţiul public. În ultimele 24 de ore au fost vacicnate peste 25.300 de persoane, 14.735 cu prima doză. ...

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproape 88.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore/ Au fost raportate 69 de reacţii adverse

Aproape 88.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore/ Au fost raportate 69 de reacţii adverse

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate aproape 88.000 de persoane, fiind raportate, în acelaşi interval, 69 de reacţii adverse. Alte 146 de reacţii sunt în curs de investigare....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Timişoara: 122 de persoane au fost legitimate şi urmează să fie amendate, după ce au participat la un protest faţă de restricţiile sanitare/ Protestul s-a desfăşurat noaptea trecută în centrul oraşului şi la locuinţa primarului Dominic Fritz – FOTO

Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Timiş a anunţat că au fost legitimate 122 de persoane cărora le vor fi aplicate amenzi pentru nerespectarea restricţiilor sanitare, după ce au participat la un protest, în noaptea de duminică spre luni. Oamenii s-au adunat după miezul nopţii în centrul oraşului, apoi au pornit în marş spre locuinţa primarului Dominic Fritz, unde au scandat şi i-au cerut acestuia demisia....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode a cerut Corpului de Control să facă verificări la Secţia 4 de Poliţie din Timişoara, unde fostul şef al secţiei şi-ar fi ameninţat şi hărţuit angajaţii

Bode a cerut Corpului de Control să facă verificări la Secţia 4 de Poliţie din Timişoara, unde fostul şef al secţiei şi-ar fi ameninţat şi hărţuit angajaţii

Exclusiv

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut Corpului de Control să facă verificări la Secţia 4 de Poliţie din Timişoara, unde Sindicatul Europol a reclamat că şeful Secţiei, care între timp a demisionat din funcţie, îşi ameninţa şi hărţuia angajaţii. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medicul Valeriu Gheorghiţă face public numărul persoanelor infectate după vaccin: Aproximativ 4.000 după prima doză şi 500 după rapel

Medicul Valeriu Gheorghiţă face public numărul persoanelor infectate după vaccin: Aproximativ 4.000 după prima doză şi 500 după rapel

Exclusiv

Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că datele centralizate în urmă cu două sau trei săptămâni arată că aproximativ 4.000 de români s-au infectat după ce au primit prima doză de vaccin, iar alţi 500 au fost diagnosticaţi cu COVID-19 după doza a doua. Aceleaşi date arată că, la cei infectaţi după rapel, infecţia a apărut la scurt timp de la inocularea serului....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, la o videoconferinţă cu prefecţii în urma inundaţiilor: Să ne pregătim pentru cele mai dificile situaţii şi toată lumea rămâne în contact, nimeni nu pleacă nicăieri, nu ne luăm concediu, nu ne luăm liber zilele acestea – VIDEO

Premierul Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, într-o videoconferinţă cu prefecţii organizată în contextul inundaţiilor din ultimele ore, că doreşte o evaluare a situaţiei, îndemnând ca toată lumea să fie precaută. "Să ne pregătim pentru cele mai dificile situaţii şi toată lumea rămâne în contact, nimeni nu pleacă nicăieri, nu ne luăm concediu, nu ne luăm liber zilele acestea", a subliniat Cîţu....

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul de coordonare a vaccinării: O femeie de 73 de ani din Bacău, vaccinată în cursul zilei şi care nu a prezentat reacţii imediat după primirea dozei, a murit la câteva ore după/ Incidentul, considerat a fi fără legătură cu vaccinarea

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, vineri seară, că o femeie de 73 de ani din Bacău, vaccinată în cursul zilei şi care nu a prezentat reacţii imediat după primirea dozei, a murit la câteva ore după/ Incidentul, considerat a fi fără legătură cu vaccinarea. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea concediilor medicale şi o alta care prelungeşte termenul pentru şomaj tehnic

Senatul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea concediilor medicale şi o alta care prelungeşte termenul pentru şomaj tehnic

Exclusiv

Senatul a adoptat luni ordonanţat de urgenţă209/2020 care stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi o altă ordonanţă de urgenţă nr. 211/2020, prin care este prelungită până la 30 iunie a.c.bacordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă