Mathieu van der Poel, deţinător al tricoului galben timp de şase etape, s-a retras din Turul Franţei ca să se concentreze asupra JO

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mathieu van der Poel, deţinător al tricoului galben timp de şase etape, s-a retras din Turul Franţei ca să se concentreze asupra JO

Olandezul Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix), care a purtat tricoul galben din etapa a doua până într-a opta, a abandonat Turul Franţei înaintea etapei a IX-a, care are loc duminică, informează lequipe.fr

Ciclistul de 26 de ani a câştigat etapa a doua şi s-a menţinut apoi în fruntea ierarhiei generale până la finalul etapei a VIII-a, desfăşurată sâmbătă.

El susţine că renunţă la Marea Buclă în acest an ca să se concentreze asupra probei de cross-country din cadrul JO de la Tokyo, în care este unul dintre favoriţi.

„Am luat decizia în această dimineaţă, a fost cel mai bun lucru de făcut pentru Tokyo. Jocurile Olimpice sunt un obiectiv pentru mine de patru ani încoace. Am avut o săptămână fantastică în <Tur>, a fost incredibil, mai mult decât sperasem. Nu mai am nimic de demonstrat acum (n.r. – la această ediţie). Mai ales după etapa pe care am câştigat-o şi după ce am putut purtat tricoul galben. Voi fi prezent în următorii ani pentru a merge până la Paris”, a spus Mathieu van der Poel, la microfonul Eurosport.

Născut în Belgia, Van der Poel este un ciclist polivalent, cu rezultate excepţionale în cyclo-cross, probă în care este multiplu campion mondial şi european, şi în mountain-biking, în care este campion european, iar de acum este un perfomer şi în ciclismul pe şosea, după ce a devenit câştigător de etapă în Turul Franţei.

Știri similare

Carlo Ancelotti, oficial la Real Madrid

Carlo Ancelotti, oficial la Real Madrid

Sport

Antrenorul italian Carlo Ancelotti, ultima oară pe banca echipei engleze Everton, va prelua conducerea tehnică a echipei Real Madrid, a anunţat, maţi, gruparea madrilenă....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ACS Comuna Recea – FC U Cluj, scor 1-0, în Liga a II-a

ACS Comuna Recea – FC U Cluj, scor 1-0, în Liga a II-a

Sport

ACS Comuna Recea a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, în etapa a XVIII-a a campionatului naţional de fotbal Liga a II-a....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Andy Murray se va antrena cu Novak Djokovici la Roma

Andy Murray se va antrena cu Novak Djokovici la Roma

Sport

Tenismanul britanic Andy Murray se va antrena cu numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovici, la Roma, pentru a-şi pregăti revenirea în circuitul ATP....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Goran Kurtes, noul antrenor al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea

Goran Kurtes, noul antrenor al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea

Sport

În noul an competitional, colectivul tehnic al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea va fi alcătuit din: Goran Kurtes (antrenor principal), Maria Rădoi (antrenor secund), Ildiko Kerekes Barbu (antrenor cu portarii) şi Aleksandar Tungunz (preparator fizic)....

Vizualizări: 400, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mihaela Buzărnescu a semnat cu CS Dinamo

Mihaela Buzărnescu a semnat cu CS Dinamo

Sport

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, locul 138 WTA, a semnat cu CS Dinamo, a anunţat, vineri, gruparea bucureşteană....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Euro 2020: Suedia – Slovacia, scor 1-0

Euro 2020: Suedia – Slovacia, scor 1-0

Sport

Reprezentativa Suediei a învins, vineri, cu scorul de 1-0, selecţionata Slovaciei, într-un meci disputat la Sankt Petersburg, în grupa E a Campionatului European....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Buhăcianu a semnat cu FC Hermannstadt

Buhăcianu a semnat cu FC Hermannstadt

Sport

FC Hermannstadt a anunţat, marţi, că l-a achiziţionat pe atacantul Valentin Buhăcianu, în vârstă de 27 de ani....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Caster Semenya nu a făcut baremul şi nu va participa la JO de al Tokyo

Caster Semenya nu a făcut baremul şi nu va participa la JO de al Tokyo

Sport

Forţată să evolueze la 5.000 de metri, prin decizia medicală a World Athletics (IAAF), dubla campioană olimpică la 800 m Caster Semenya nu a reuşit, miercuri, să atingă baremul pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), informează lequipe.fr....

Vizualizări: 419, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premier League: Chelsea – Fulham, scor 2-0

Premier League: Chelsea – Fulham, scor 2-0

Sport

Formaţia Chelsea Londra a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Fulham, într-un meci din etapa a XXXIV-a a campionatului Angliei....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un exemplar al primelor reguli ale fotbalului, vândut cu peste 65.000 de euro

Un exemplar al primelor reguli ale fotbalului, vândut cu peste 65.000 de euro

Sport

O copie foarte rară a primelor reguli scrise ale fotbalului, stabilite de clubul englez Sheffield, în 1858, a fost licitată, marţi, pentru 56.700 de lire sterline (peste 65.500 de euro) la Londra, a anunţat casa de licitaţii Sotheby's. Suma este cuprinsă în estimarea de 50.000-70.000 de lire sterline, informează AFP....

Vizualizări: 491, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă