UEFA a deschis o anchetă după un incident petrecut în tribunele stadionului din Baku la meciul Cehia – Danemarca

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UEFA a deschis o anchetă după un incident petrecut în tribunele stadionului din Baku la meciul Cehia – Danemarca

Cu puţin timp înaintea startului partidei Cehia – Danemarca, meci din cadrul sferturilor de finală ale Euro-2020, doi stewarzi au confiscat de la un suporter danez un drapel în culorile curcubeului, simbolul mişcării LGBT, informează AFP.

Informată fiind despre acest incident, UEFA a deschis o anchetă.

„UEFA nu a instruit niciodată stewarzii stadionului din Baku sau ai oricărui alt stadion să confişte steaguri în culorile curcubeului. Primele informaţii pe care le avem arată că suporterul în cauză era într-o avansată stare de ebrietate şi că unii susţinători locali au început să fie agresivi faţă de el. Stewarzii locali au intervenit şi i-au permis acestui suporter să rămână (n.r. – în tribună), în ciuda stării sale”, a precizat forul european, într-un comincat transmis AFP, în care se mai arată că steagul a fost restituit proprietarului său.

„Pentru a fi clar, aceasta este o încălcare gravă a reglementărilor UEFA pentru turneu”, a comentat organizaţia Football Supporters Europe (FSE) pe Twitter, adăugând că este în legătură cu autorităţile implicate pentru a clarifica situaţia.

Acest nou incident aminteşte de una dintre cele mai aprinse controverse ale acestei ediţii a Campionatului European, care s-a iscat atunci când oraşul Munchen a dorit să-şi ilumineze stadionul în culorile curcubeului înainte de meciul Germaniei împotriva Ungariei. Intenţia era de a protesta faţă de adoptarea unei legi adoptate în Ungaria, ţară acuzată de discriminare împotriva homosexualilor, însă UEFA a interzis această formă de protest.

Mai mulţi sponsori principali ai Euro-202, printre care Volkswagen, şi-au arătat apoi solidaritatea prin difuzarea pe stadioane a publicităţii în culorile comunităţii LGBT, în timpul meciurilor din optimi. După ce şi-a schimbat propriul logo în culorile curcubeului, forul european le-a cerut sponsorilor săi principali să nu desfăşoare bannere publicitare în culorile curcubeului în timpul sferturilor programate la Baku şi Sankt Petersburg, pentru a respecta legislaţia locală.

Știri similare

FC Bruges a câştigat pentru a XVII-a oară campionatul Belgiei

FC Bruges a câştigat pentru a XVII-a oară campionatul Belgiei

Sport

Club Brugge KV (FC Bruges) a câştigat pentru a XVII-a oară campionatul Belgiei, a doua oară consecutiv, după ce a remizat, scor 3-3 (1-1), în meciul disputat, joi, în deplasare, cu Anderlecht, în etapa a V-a a play-off-ului campionatului...

Vizualizări: 482, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grozavu: Am fost total dezavantajaţi de arbitraj. Sunt echipe protejate

Grozavu: Am fost total dezavantajaţi de arbitraj. Sunt echipe protejate

Sport

Tehnicianul echipei Sepsi, Leo Grozavu, a criticat, luni seară, prestaţia arbitrului Horaţiu Feşnic la meciul din deplasare cu FCSB, spunând că acesta a protejat gazdele şi că ar fi trebuit să le acorde un penalti oaspeţilor. Grozavu a vorbit şi despre faptul că a fost eliminat la pauză....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sports Festival, amânat din nou

Sports Festival, amânat din nou

Sport

Cea de-a III-a ediţie Sports Festival, evenimentul demonstrativ de la Cluj-Napoca, la care urma să participe Simona Halep şi în cadrul căruia ar fi trebuit să se dispute meciul de retragere al lui Adrian Mutu, a fost amânat din nou, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat, joi, organizatorii....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tehnicianul Mircea Rednic, testat pozitiv cu coronavirus

Tehnicianul Mircea Rednic, testat pozitiv cu coronavirus

Sport

FC Viitorul anunţă că antrenorul principal Mircea Rednic, antrenorul secund Sorin Rădoi şi antrenorul cu portarii Ştefan Preda au fost testaţi pozitiv cu coronavirus....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Koln se menţine în 1.Bundesliga

FC Koln se menţine în 1.Bundesliga

Sport

FC Koln a reuşit să se menţină în prima ligă germană după ce a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 5-1 (4-1), formaţia Holstein Kiel, locul 3 în 2.Bundesliga, în manşa a doua a barajului de menţinere/promovare.....

Vizualizări: 482, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă