Fermierii din zona montană au la dispoziţie 13 milioane euro din fonduri europene pentru abatoare de capacitate mică până la 31 martie 2021

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fermierii din zona montană au la dispoziţie 13 milioane euro din fonduri europene pentru abatoare de capacitate mică până la 31 martie 2021

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat marţi prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică din zona montană până la data de 31 martie 2021, alocarea financiară disponibilă fermierilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) fiind de 12,93 milioane euro.

Știri similare

Leul – singura monedă din regiune care s-a depreciat în acest an. Criza politică trimite cursul la noi maxime istorice

Leul – singura monedă din regiune care s-a depreciat în acest an. Criza politică trimite cursul la noi maxime istorice

Economie

Leul şi-a accelerat tendinţa de depreciere în ultima săptămână, pe fondul tensiunilor politice interne, şi s-a decuplat de la evoluţiile regionale. Moneda românească este singura din Europa Centrală şi de Est care a scăzut faţă de euro de la începutul acestui an, relevă date analizate de Profit.ro....

Vizualizări: 429, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Valoarea beneficiilor obţinute din negocierile consumatori-bănci/IFN în cei cinci ani de activitate ai CSALB a depăşit 4 milioane euro

Valoarea beneficiilor obţinute din negocierile consumatori-bănci/IFN în cei cinci ani de activitate ai Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a depăşit 4 milioane de euro şi numai în 2020 beneficiile totale rezultate din negocierile consumatori-bănci au depăşit 1,3 milioane de euro, fiind cele mai mari din cei cinci ani de activitate ai CSALB....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea din Comunicaţii: De la 1 iulie se reduc cu 8% şi respectiv 20% tarifele pentru apelurile fixe şi mobile, la 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile şi la 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe

Operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România practică începând de la 1 iulie un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Complexul Energetic Oltenia anunţă că va furniza propuneri şi soluţii pentru clarificarea tuturor întrebărilor Comisiei Europene, pentru aprobarea cât mai rapidă a Planului de Restructurare

Complexul Energetic Oltenia anunţă că va furniza propuneri şi soluţii pentru clarificarea tuturor întrebărilor Comisiei Europene, pentru aprobarea cât mai rapidă a Planului de Restructurare

Economie

Complexul Energetic Oltenia a anunţat vineri că, împreună cu toţi actorii implicaţi, va furniza propuneri şi soluţii pentru clarificarea tuturor întrebărilor Comisiei Europene în vederea definitivării şi aprobării cât mai rapide a Planului de Restructurare. Comisia Europeană a anunţat vineri că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autorităţile române Complexului Energetic Oltenia sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Planul de restructurare al CE Oltenia prevede un sprijin de aproximativ 2 miliarde euro (9,93 miliarde lei), din care 1,33 miliarde euro (6,48 miliarde lei) reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi şi de împrumuturi....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Timur –Vasile Chiş a renunţat la mandatul de director general al Conpet

Timur –Vasile Chiş a renunţat la mandatul de director general al Conpet

Economie

Transportatorul naţional de ţiţei Conpet a anunţat marţi că Timur –Vasile Chiş a renunţat la mandatul de director general al companiei, iar atribuţiile şi responsabilităţile acestuia au fost preluate de Mihaela Anamaria Dumitrache, director general adjunct....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Livrările de PC-uri au crescut cu 55% în primul trimestru

Livrările de PC-uri au crescut cu 55% în primul trimestru

Economie

Pandemia continuă să propulseze piaţa PC-urilor, aducând încă o creştere importantă în primul trimestru al acestui an şi, mai ales, în ciuda crizei de cipuri....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Concurenţei: Legislaţia în domeniul deşeurilor medicale trebuie revizuită. Poziţiile instituţiilor statului nu converg, afectânt intrarea pe piaţă. În 2019, trei companii gestionau aproximativ 70% din totalul cantităţilor de deşeuri medicale

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului trebuie să interpreteze similar legislaţia privind autorizarea staţiilor de transfer pentru deşeuri medicale, iar legislaţia în domeniu trebuie revizuită şi aplicată unitar, precizează Consiliul Concurenţei în urma derulării unei anchete sectoriale pe piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale, în cadrul căreia a constatat că legislaţia specifică este ambiguă şi incompletă. Potrivit instituţiei, piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale este puternic concentrată, trei companii gestionând aproximativ 70% din totalul cantităţilor de deşeuri medicale în 2019, iar primele cinci aproximativ 80%. Compania Stericycle România este principalul jucător, deţinând o cotă de piaţă de peste 40% raportată atât la volumul de deşeuri medicale gestionate, cât şi valoric, precizează Consiliul Concurenţei....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ROMATSA estimează pierderi de 464 milioane lei în acest an. Pierderile pentru anii 2020-2021 se vor recupera abia din 2023

ROMATSA estimează pierderi de 464 milioane lei în acest an. Pierderile pentru anii 2020-2021 se vor recupera abia din 2023

Economie

Regia Autonomă ”Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA” estimează pentru acest an pierderi de 464,15 milioane lei, din cauza scăderii traficului aerian în pandemie şi pe fondul acceptării de către majoritatea statelor membre Eurocontrol a solicitării companiilor aeriene de a fi amânate plăţile pentru serviciile de navigaţie aeriană prestate în perioada februarie – mai 2020. De asemenea, regia apreciază că recuperarea pierderii de venituri pentru anii 2020-2021 se va întâmpla abia din 2023, eşalonat pe o perioadă de cinci sau şapte ani, potrivit unui proiect de Ordin comun pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 şi a situaţiei centralizate privind veniturile şi cheltuielile din bazele de cost pe anul 2020 ale ROMATSA, publicat în dezbatare de Ministerul Transporturilor....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SONDAJ: Managerii români sunt convinşi că în 2021 economia României va depăşi nivelul din 2019. Aceştia consideră că pe plan economic pandemia nu a avut urmări mai grave decât criza din 2008-2009

Managerii români sunt convinşi că în 2021 economia României va depăşi nivelul din 2019, iar companiile în care activează vor înregistra în acest an cifre de afaceri mai mari decât în 2019, aată un barometru de opinie realizat în rândul managerilor din România de către EXEC-EDU, jucător pe piaţa de executive education....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Telegram a fost cea mai populară aplicaţie în prima lună a anului

Telegram a fost cea mai populară aplicaţie în prima lună a anului

Economie

Stângăciile în comunicarea WhatsApp şi sentimentul negativ din ce în ce mai accentuat al utilizatorilor faţă de Facebook, au propulsat Telegram pe primul loc al aplicaţiilor, după numărul de instalări....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Agriculturii a anunţat că anul acesta crescătorii de vaci vor primi ajutoare în valoare de 232 de milioane de lei

Ministerul Agriculturii a anunţat că anul acesta crescătorii de vaci vor primi ajutoare în valoare de 232 de milioane de lei

Economie

Crescătorii de vaci vor primi anul acesta 2 milioane de lei pentru bovine de lapte şi 6 milioane de lei pentru bovine de carne, prin schema Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii(ANT), ce presupune banii de la bugetul naţional, reiese din informaţiile prezentate marţi de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, care a mai spus că fermierii vor mai beneficia şi de o schemă de ajutor Covid pentru care sunt alocate sumele de 42 de milioane de lei pentru bovine de lapte şi 182 de milioane de lei pentru bovine de carne. Astfel, suma totală a ajutoarelor din acest an pentru crescătorii de vaci va ajunge la 232 de milioane de lei....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă