Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene, Oleksandr Tupiţki, investigat cu privire la influenţarea unui martor; Zelenski, în conflict cu Curtea, după ce aceasta a respins un pachet legislativ cu privire la împrumuturi din străinătate

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene, Oleksandr Tupiţki, investigat cu privire la influenţarea unui martor; Zelenski, în conflict cu Curtea, după ce aceasta a respins un pachet legislativ cu privire la împrumuturi din străinătate

Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene Oleksandr Tupiţki face obiectul unei anchete cu privire la o presupusă influenţare a unui martor, anunţă procuratira ucraineană, care precizează că a cerut suspendarea din funcţie a acestuie pe o perioadă de două luni, relatează Reuters.

”El a influenţat un martor într-o procedură penală, pe care l-a mituit pentru ca să refuze să depună mărturie sau să depună o mărturie falsă cu bună ştiinţă”, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale ucrainene, Irina Venediktova.

Faptele ar fi avut loc în 2018, pe când Tupiţki era vicepreşedinte al unui tribunal, acuză procuratura.

Tupiţki nu s-a prezentat la sediul Procuraturii Generale luni, în pofida faptului că a fost convocat.

El a subliniat, prin internediul biroului său, potrivit agenţiei ucrainene de presă Interfax Ukraine, că nu intenţionează să evite procedurile, dar că se opune legii ucrainene privind revocarea judecătorilor Curţii Constituţionale.

Reuters scrie că nu a putut să-l contacteze.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află într-un conflict cu Curtea Constituţională, după ce Curtea a invalidat, în octombrie, un pachet legislativ considerat cheie în planul Guvernului de a obţine împrumuturi din străinătate.

Contactată de Reuters, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, o instituţie aliată lui Zelenski în acest caz, a refuzat să comenteze.

Zelenski a cerut Parlamentului, în octombrie, să dizolve Curtea Constituţională.

Tupiţki l-a acuzat atunci pe Zelenski de o ”lovitură constituţională”.

Guvernul, care depune eforturi să facă faţă crizei economice cauzate de pandemia covid-19, încearcă să obţină un împrumut în valoare de cinci miliarde de dolari în cadrul acordului său cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi speră să obţină fonduri în februarie sau martie.

Executivul a adoptat luna aceasta un pachet legislativ prin care contracarează hotărârea Curţii Constituţionale din octombrie.

Știri similare

Un adept al supramaţiei albilor, Donald Craighead, arestat în apropierea sediului Partidului Democrat, lângă Congres, cu o macetă şi o baionetă într-o camionetă desenată cu svastici şi simboluri rasiste, înaintea unei manifestaţii ”Justice for J6”

Externe

Un bărbat, Donald Craighead, a fost arestat în apropiere de sediul Partidului Democrat, la Washington, iar o macetă şi o baionetă se aflau în maşina sa, pe care erau desenate svastici şi alte simboluri rasiste, a anunţat Poliţia Congresului american, relatează AFP....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden pune accentul pe drepturile omului în prima sa convorbire la telefon cu regele Salman, înaintea publicării unui raport al spionajului american cu privire la asasinarea lui Khashoggi

Biden pune accentul pe drepturile omului în prima sa convorbire la telefon cu regele Salman, înaintea publicării unui raport al spionajului american cu privire la asasinarea lui Khashoggi

Externe

Preşedintele american Joe Biden a discutat pentru prima oară la telefon cu regele Salman al Arabiei Saudite, înaintea publicării unui raport american potenţia exploziv provind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Polonia vrea să cumpere vaccin chinezesc împotriva covid-19 produs de Sinopharm

Polonia vrea să cumpere vaccin chinezesc împotriva covid-19 produs de Sinopharm

Externe

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat cu omologul său chinez Xi Jinping despre eventualitatea ca Polonia să cumpere doze ale unui vaccin împotriva covid-19 chinezesc, potrivit şefului său de cabinet, citat de agenţia poloneză de presă PAP, relatează Reuters....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un martor al acuzării în procesul de corupţie al lui Netanyahu moare în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în Grecia

Un martor al acuzării în procesul de corupţie al lui Netanyahu moare în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în Grecia

Externe

Un martor al acuzării în procesul în care fostul premier israelian Benjamin Netanyahu este judecat cu privire la corupţie, Haim Geron, şi soţia acestuia, Esti, au murit în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în Grecia, luni, pe care acest fost director adjunct din cadrul Ministerului Comunicaţiilor îl pilota, o prăbuşire cauzată aparent de o defecţiune tehnică, relatează The Times of Israel....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul eliberează petrolierul sud-coreean Hankuk Chemi, ”confiscat” în ianuarie

Iranul eliberează petrolierul sud-coreean Hankuk Chemi, ”confiscat” în ianuarie

Externe

Iranul a eliberat un petrolier sud-coreean, Hankuk Chemi, ”confiscat” în ianuarie, pe când Teheranul exercita presiuni asupra Seulului să deblocheze miliarde de dolari blocate din cauza sancţiunilor americane, a anunat vineri Ministerul sud-coreean de Externe, relatează AFP....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Danemarca renunţă la vaccinul Johnson & Johnson

Danemarca renunţă la vaccinul Johnson & Johnson

Externe

Danemarca, prima ţară care a renunţat la vaccinul de la AstraZeneca contra Covid-19 în aprilie, a anunţat luni că va face acelaşi lucru cu cel de la Johnson & Johnson din cauza posibilelor efecte secundare grave, în ciuda aprobării de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS pentru a-l folosi. ...

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
În total 543 de civli, inclusiv 44 de minori, ucişi în Myanmar după lovitura de stat, anunţă un ONG

În total 543 de civli, inclusiv 44 de minori, ucişi în Myanmar după lovitura de stat, anunţă un ONG

Externe

În total 543 de civili - inclusiv 44 de minori - au fost ucişi de forţele de securitate din Myanmar, care reprimă orice opoziţie faţă de noul regim militar, după lovitura de stat a juntei de la 1 februarie, anunţă Asociaţia de Susţinerea Deţinuţilor Politici (AAPP), iar ONG-ul Save the Children denunţă o dublare a numărului copiilor şi adolescenţilor ucişi în ultimele12 zile, relatează AFP....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară

Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară

Externe

Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară şi au deschis focul împotriva unor protestatari la o centrală electrică, fără să fie clar dacă au folosit gloanţe de cauciuc sau muniţie reală, în condiţiile în care sute de mii de demonstranţi au ieşit duminică pe străzi, transmite Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Israelul investighează acuzaţiile tot mai numeroase despre aplicaţia de spionaj Pegasus vândută la nivel mondial de o firmă israeliană

Israelul investighează acuzaţiile tot mai numeroase despre aplicaţia de spionaj Pegasus vândută la nivel mondial de o firmă israeliană

Externe

Israelul a înfiinţat o echipă ministerială pentru a analiza acuzaţiile tot mai numeroase despre aplicaţia de spionaj vândutp la nivel mondial de o firmă cibernetică israeliană, a declarat miercuri o sursă apropiată situaţiei, care a adăugat că este improbabilă evaluarea exporturilor, transmite Reuters....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Catalonia reînchide discotecile şi alte locuri de distracţie nocturne în spaţii închise şi cere teste PCR negativ sau dovada vaccinării la evenimente în aer liber de peste 500 de persoane, în urma unei creşteri ”exponenţiale” a cazurilor de covid-19; Navara şi Andaluzia ar putea reimpune restricţii

Catalonia închide - la sfârşitul acestei săptămâni - discotecile şi alte locuri de divertisment nocturne în spaţii închise şi cere prezentarea unui test negativ covid-19 PCR sau dovezii vaccinării anticovid în vederea participării la evenimente în aer liber la care sunt prezente peste 500 de persoane, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă