Ilie Poenaru şi-a prelungit contractul cu Academica Clinceni

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ilie Poenaru şi-a prelungit contractul cu Academica Clinceni

Clubul Academica Clinceni a anunţat, vineri, că tehnicianul Ilie Poenaru şi-a prelungit cu un an contractul.

Venit la Academica Clinceni în iarna anului 2018, când echipa se afla în liga secundă, Ilie Poenaru a reuşit să promovoze în primul eşalon la finalul campionatului 2018-2019. La primul sezon de Liga I, Academica Clinceni a terminat pe locul 10. În sezonul 2020-2021. Academica Clinceni s-a calificat în play-off şi a terminat campionatul pe locul 5.

Întrebat ce l-a făcut să continue la Academica, Poenaru a răspuns: “A contat foarte mult relaţia cu conducerea administrativă. A fost tot timpul lângă echipă fără să pună presiune suplimentară. Ne-a asigurat în limita posibilităţilor tot ce ne-am dorit. Ne-au lăsat pe noi, cei din staff, să ne facem meseria aşa cum am crezut noi. Iar noi nu le-am înşelat încrederea. Foarte importantă a fost şi comunicarea. Am discutat de fiecare dată, pe orice subiect, la orice oră, din zi şi din noapte. Nu pot spune că a fost totul lapte şi miere. Dar toate discuţiile, fie ele şi în contradictoriu, au dus la rezultatele din sezonul trecut. Suntem, cu adevărat, o familie. Mai există şi un alt aspect important care m-a făcut să îmi doresc să continui la Academica Clinceni. O mare parte dintre jucătorii de anul trecut vor continua la Academica Clinceni, iar conducerea ne-a asigurat că vom avea fel de mult credit şi stabilitate financiară. Mă bucură foarte tare şi faptul că la Clinceni există o bază de pregătire foarte bună. Aici trebuie felicitat primarul comunei Clinceni. Iubeşte fotbalul. A fost şi este tot timpul alături de echipă”.

Tehnicianul a precizat că îşi doreşte ca în noul sezon echipa să ajungă din nou în play-off-ul Ligii I. “Ne dorim ne batem din nou la primele şase. Vom munci pentru asta. Este greu. Va fi un an teribil pentru că au promovat echipe de tradiţie, echipe grele. Dar ne dorim să fim din nou acolo sus. Un alt obiectiv pentru acest sezon este creşterea copiilor. Să promovăm cât mai mulţi tineri pentru a putea să ne autofinanţăm”.

Alături de Ilie Poenaru vor continua la Academica Clinceni şi ceilalţi membrii ai staff-ului: Marin Dună, Ion Colonel, Alex Petcu, Alexandru Stan, John Ene, Vasko Karabolevski şi Ionuţ Stoica.

Știri similare

Ursea, după ultimul meci la Nice: Misiune îndeplinită. Clubul i-a mulţumit. Antrenorul român a refuzat să rămână în grupul Ineos, la Lausanne

Ursea, după ultimul meci la Nice: Misiune îndeplinită. Clubul i-a mulţumit. Antrenorul român a refuzat să rămână în grupul Ineos, la Lausanne

Sport

Echipa OGC Nice, antrenată de Adrian Ursea, a terminat sezonul în Franţa cu o victorie răsunătoare, scor 3-2, pe terenul formaţiei Olympique Lyon, sinonimă cu eliminarea gazdelor din Liga Campionilor. Acesta a fost ultimul meci al românului la Nisa. Foarte aprecizat de clubul de pe Costa de Azur, deţinut de Ineos, lui Ursea i s-a oferit postul de antrenor principal la Lausanne, locul 6 în prima ligă elveţiană, pe care el l-a reuzat. Cu un nume pe care l-a făcut respectat în acest sezon din Ligue 1, Ursea are probabil oferte mai bune....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CSM Oradea permite doar persoanelor vaccinate accesul la meciul/meciurile cu U BT Cluj, din finala Ligii Naţionale

CSM Oradea permite doar persoanelor vaccinate accesul la meciul/meciurile cu U BT Cluj, din finala Ligii Naţionale

Sport

Clubul CSM Oradea a anunţat, sâmbătă seară, că la meciul 3 şi, posibil meciul 4, cu U BT Cluj, din finala Ligii Naţionale, va fi permis în sală doar accesul spectatorilor vaccinaţi. Decizia a fost luată pentru a avea cât mai mulţi fani prezenţi în tribune, în condiţiile în care U BT Cluj are 2-0 la general şi mai are nevoie doar de o victorie pentru a câştiga titlul naţional. ...

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Botoşani – FC Voluntari, scor 1-1, în Liga I

FC Botoşani – FC Voluntari, scor 1-1, în Liga I

Sport

FC Botoşani a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, cu FC Voluntari, în etapa a XV-a, ultima a turului şi a anului, în Liga I....

Vizualizări: 415, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă