Executivul a aprobat măsuri de protecţie socială pentru disponibilizaţii din Valea Jiului şi de la Compania Naţională a Uraniului

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Executivul a aprobat măsuri de protecţie socială pentru disponibilizaţii din Valea Jiului şi de la Compania Naţională a Uraniului

Premierul Florin Cîţu a anunţat c Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate din Valea Jiului şi cele care urmează a fi disponibilizate de la exploatările miniere de uraniu neperformante de la Compania Naţională a Uraniului S.A.

Știri similare

Nicuşor Dan: Timp de două săptămâni, între 12 şi 23 aprilie, PMB va pune la dispoziţie cinci locuri, unde vor putea fi supravegheaţi în total circa 1.200 de copii

Nicuşor Dan: Timp de două săptămâni, între 12 şi 23 aprilie, PMB va pune la dispoziţie cinci locuri, unde vor putea fi supravegheaţi în total circa 1.200 de copii

Exclusiv

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că PMB vine cu soluţii pentru părinţii bucureşteni cu copii sub 12 ani, care au dificultăţi în a găsi supraveghere pentru copiii lor în luna de vacanţă care urmează. Astfel, timp de două săptămâni, între 12 şi 23 aprilie, Primăria Capitalei va pune la dispoziţie cinci locuri, unde vor putea fi supravegheaţi în total aproximativ 1.200 de copii....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un senator USR PLUS a depus un proiect de lege în Parlament pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe plajă şi în apă

Un senator USR PLUS a depus un proiect de lege în Parlament pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe plajă şi în apă

Exclusiv

Senatorul USR PLUS Remus Negoi a depus o iniţiativă legislativă care să asigure accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi pe plaje, precum şi un număr minim de şezlonguri de plajă, lângă luciul de apă, arată un comunicat de presă al formaţiunii. De asemenea, în funcţie de numărul de şezlonguri rezervate, utilizatorii vor beneficia de reduceri la chiria plătită către administratorul plajei....

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cutremur cu magnitudinea 4.5, în Vrancea

Cutremur cu magnitudinea 4.5, în Vrancea

Exclusiv

Un cutremur cu magnitudinea 4.5 s-a produs, vineri seară, în Vrancea, la o adâncime de 77 de kilometri....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Asociaţia Pro Infrastructură, după ce patru oameni au murit într-un accident pe DN 2: Dacă este dotat cu parapet separator de sens, sistemul 2+1 alternativ are siguranţă rutieră de autostradă şi nenorocirea ar fi fost evitată

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, miercuri seară, după ce patru oameni au murit într-un accident pe DN 2, că, dacă este dotat cu parapet separator de sens, sistemul 2+1 alternativ are siguranţă rutieră de autostradă şi nenorocirea ar fi fost evitată. Asociaţia cere CNAIR să monteze de urgenţă parapet îngust separator de sens pe porţiunile 2+1 din ţară, dând exemplu Suediei care are acest sistem. ...

Vizualizări: 302, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vrancea: Apele încep să se retragă la Bilieşti, toţi localnicii având acces în gospodării/ Peste 550 de hectare de culturi au fost distruse – VIDEO

Vrancea: Apele încep să se retragă la Bilieşti, toţi localnicii având acces în gospodării/ Peste 550 de hectare de culturi au fost distruse – VIDEO

Exclusiv

Apele încep să se retragă în comuna vrânceană Bilieşti, cea mai afectată de inundaţii, în urma ploilor abundente din ultimele zile. Sunt însă zeci de case inundate, la fel şi 550 de hectare de culturi agricole care sunt afectate în totalitate. Conform estimărilor iniţiale, în Vrancea, 16 localităţi au fost lovite de inundaţii după episodul din weekend....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede măsuri pentru creşterea calităţii serviciilor medicale

Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede măsuri pentru creşterea calităţii serviciilor medicale

Exclusiv

Executivul a aprobat luni, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, proiectul de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a anunţat ministrul Ioana Mihăilă. Actul normativ aduce mai multe modificări legii-cadru a sănătăţii în vederea armonizării legislaţiei în domeniu, a clarificării unor atribuţii din cadrul structurilor Ministerului Sănătăţii şi ale direcţiilor de sănătate publică, precum şi pentru punerea în acord a mai multor acte normative cu impact asupra sănătăţii populaţiei....

Vizualizări: 305, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CNCAV: A fost depăşit pragul de 10 milioane de doze de vaccin administrate în România/ Peste 18.400 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore

CNCAV: A fost depăşit pragul de 10 milioane de doze de vaccin administrate în România/ Peste 18.400 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că a fost depăşit pragul de 10 milioane de doze de vaccin administrate în România. În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate peste 18.400 de persoane, din care peste 15.600 cu prima doză sau cu doza unică de la Johnson & Johnson....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Secretarul de stat în MS Andrei Baciu afirmă că acele centre de vaccinare cu AstraZeneca unde adresabilitatea este scăzută fie vor primi alt ser, fie personalul va fi inclus în echipele mobile de vaccinare

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Bacu afirmă că acele centre care vaccinează cu serul AstraZeneca şi care nu au o adresabilitate ridicată nu vor fi închise. Baciu explică faptul că, având în vedere că s-a investit în aceste centre şi că ele dispun de resursă umană calificată, ele vor fi transformate în centre care folosesc alt ser sau personalul va fi inclus în echipe mobile care vor face vaccinarea. ...

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Asociaţia Pro Infrastructură, despre lucrările la centura Satu Mare: Nu ne dă motive de entuziasm privind mobilizarea în teren / Stadiul este de 61%. Termenul de finalizare a tot fost „împins”, ultima amânare fiind de la decembrie 2021 la aprilie 2022 – VIDEO

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, despre lucrările la centura Satu Mare, că mobilizarea în teren nu dă motive de entuziasm. Stadiul lucrărilor este de 61% la 3 ani de când au început, iar termenul de finalizare a tot fost "împins", ultima amânare fiind de la decembrie 2021 la aprilie 2022....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu, întrebat când se recuperează pierderile din pandemie: Aceste pierderi nu vor putea fi recuperate niciunde în totalitate / Sunt convins că vom avea săptămâni bune de şcoală cu prezenţă fizică pentru toţi elevii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri seară, că educaţia a avut peste tot de suferit din cauza pandemiei, iar unele dintre aceste pierderi nu vor putea fi recuperate în totalitate Cîmpeanu a afirmat că orele remediale se vor derula pe toată durata anului viitor, însă elevii din anii terminali nu vor mai avea şansa de a recupera materia pierdută. Cîmpeanu afirmă că orice zi cu prezenţă fizică la şcoală este un câştig şi s-a arătat convins că ”vom avea săptămâni bune de şcoală cu prezenţă fizică pentru toţi elevii”....

Vizualizări: 315, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan, despre termoficare: Mi-am propus ca în acest an să definitivăm primii kilometri de reţea, din banii proprii ai municipalităţii

Nicuşor Dan, despre termoficare: Mi-am propus ca în acest an să definitivăm primii kilometri de reţea, din banii proprii ai municipalităţii

Exclusiv

Nicuşor Dan a anunţat că a avut marţi o nouă întâlnire cu reprezentanţii companiilor din domeniul modernizării şi reparaţiilor reţelelor şi instalaţiilor de termoficare, iar discuţiile au fost despre metodele de a aduce sistemul centralizat de termoficare la un nivel care să asigure condiţii bune de trai în Bucureşti. „Mi-am propus ca în acest an să definitivăm primii kilometri de reţea, din banii proprii ai municipalităţii. Urmează să demarăm şi lucrările finanţate din cele 300 de milioane de euro bani europeni şi începem cu zonele cele mai grav afectate”, a adăugat primarul general....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNCAV: 81.600 doze de vaccin AstraZeneca ajung duminică dimineaţă, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

CNCAV: 81.600 doze de vaccin AstraZeneca ajung duminică dimineaţă, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 81.600 doze de vaccin AstraZeneca ajung duminică dimineaţă, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național, a adăugat sursa citată....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare / Mii de oameni participă la slujba de Înviere / Nu este respectată distanţarea socială – FOTO

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare / Mii de oameni participă la slujba de Înviere / Nu este respectată distanţarea socială – FOTO

Exclusiv

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare, în Portul Tomis, iar apoi a mers în procesiune până la Catedrala Arhiepiscopală. Acesta a adus sâmbătă seara din largul Mării Negre. Şalupa cu înaltul ierarh a sosit în Portul Turistic Tomis. Mii de persoane sunt la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la slujba de Înviere. Lumea nu respectă măsurile de distanţare socială. ...

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii îi răspunde ministrului Educaţiei în legătură cu testele non-invazive în şcoli: Ministerul Sănătăţii nu are cadrul normativ pentru a achiziţiona teste pentru şcoli. Nu sunt un filtru atât de bun, de exact pe cât ne-am dori

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că Ministerul Sănătăţii nu are bază legală pentru achiziţionarea de teste rapide pe bază de salivă în vederea testării no-invazive pentru COVID în unităţile de învăţământ sau în ale instituţii care nu sunt în subordinea ministerului, aşa cum solicită ministrul Educaţiei. Voiculescu afirmă că testele din salivă nu reprezintă „un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul o poate face”. ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă