Reuters: Mulţi europeni sunt sceptici faţă de vaccinarea împotriva Covid-19

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Reuters: Mulţi europeni sunt sceptici faţă de vaccinarea împotriva Covid-19

Europa a lansat campania de vaccinare împotriva Covid-19, duminică, dar mulţi europeni sunt sceptici faţă de viteza cu care au fost realizate studiile clinice pentru vaccinuri şi sunt reticenţi să se vaccineze, relatează Reuters, citând mai multe sondaje de opinie.

Uniunea Europeană a încheiat contracte cu o serie de producători de medicamente, între care Pfizer şi BioNTech, Moderna şi AstraZeneca, pentru un total de peste două miliarde de doze, şi şi-a stabilit obiectivul ca toţi adulţii să fie vaccinaţi anul viitor.

Dar sondajele au arătat niveluri ridicate de ezitare faţă de vaccinare, din Franţa până în Polonia, oamenii fiind obişnuiţi cu vaccinurile care necesită decenii pentru a fi dezvoltate, nu doar luni.

”Nu cred că există un vaccin în istorie care să fi fost testat atât de repede”, a spus Ireneusz Sikorski, în vârstă de 41 de ani, în timp ce ieşea dintr-o biserică din centrul Varşoviei împreună cu cei doi copii ai săi.

”Nu spun că vaccinarea nu ar trebui să aibă loc. Dar nu voi testa un vaccin neconfirmat pe copiii mei sau pe mine”, a adăugat acesta.

Sondajele din Polonia, unde neîncrederea în instituţiile publice se adânceşte, au arătat pentru moment că mai puţin de 40% dintre persoanele intenţionează să se vaccineze.

Duminică, s-a înscris pentru vaccinare doar jumătate din personalul medical dintr-un spital din Varşovia unde a fost administrat primul vaccin din ţară.

În Spania, una dintre cele mai afectate ţări din Europa, German, un cântăreţ şi compozitor în vârstă de 28 de ani, originar din Tenerife, intenţionează să aştepte deocamdată.

”Nimeni apropiat nu a avut (COVID-19). Evident, nu spun că nu există, deoarece mulţi oameni au murit din cauza asta, dar deocamdată nu doresc să mă vaccinez”, a spus tânărul.

Un episcop creştin ortodox din Bulgaria, unde 45% dintre oameni au spus că nu se vor vaccina şi 40% intenţionează să aştepte pentru a vedea dacă apar efecte secundare negative, a comparat COVID-19 cu poliomielita.

”Eu însumi, sunt vaccinat împotriva a tot ce pot fi”, a declarat episcopul Tihon reporterilor după ce a fost vaccinat, alături de ministrul Sănătăţii din Sofia.

El a vorbit despre anxietatea faţă de poliomielită, înainte ca vaccinarea să devină disponibilă în anii 1950 şi 1960.

”Cu toţii tremuram de teamă să nu ne îmbolăvim de poliomielită. Şi apoi am fost bucuroşi. Acum, trebuie să-i convingem pe oameni. E pacat”, a spus el”.

Reticenţa pe scară largă nu pare să ia în considerare evoluţiile ştiinţifice din ultimele decenii. Metoda tradiţională de creare a vaccinurilor – introducerea unui virus slăbit sau mort, sau a unei bucăţi din acesta, pentru a stimula sistemul imunitar al organismului – durează în medie peste un deceniu, potrivit unui studiu din 2013. Un vaccin împotriva gripei pandemice a durat peste opt ani, în timp ce un vaccin împotriva hepatitei B a durat aproape 18 ani pentru a fi obţinut.

Vaccinul dezvoltat de compania Moderna, bazat pe aşa-numita tehnologie a acidului ribonucleic mesager (ARNm), a trecut de la secvenţierea genelor la prima injecţie pe oameni în 63 de zile.

”Ne vom uita înapoi la progresele realizate în 2020 şi vom spune: A fost un moment în care ştiinţa a făcut cu adevărat un salt înainte”, a declarat Jeremy Farrar, directorul diviziei de cercetare clinică a Universităţii Oxford, care este susţinută de Wellcome Trust.

Vaccinul realizat de Pfizer/BioNTech a fost asociat cu câteva cazuri de reacţii alergice severe, după lansarea în Regatul Unit şi Statele Unite. Vaccinul nu a prezentat efecte secundare grave pe termen lung, în studiile clinice.

Compania de sondaje Alpha Research a declarat că un sondaj realizat recent sugerează că mai puţin de unul din cinci bulgari din primele grupuri cărora li s-a oferit vaccinul – medicii din prima linie, farmaciştii, profesorii şi personalul căminelor de îngrijire medicală – intenţionează să se ofere voluntar pentru a fi vaccinaţi.

Un sondaj IPSOS efectuat în 15 ţări, publicat pe 5 noiembrie, a arătat atunci că 54% dintre francezi s-ar vaccina împotriva Covid-19, dacă ar fi disponibil unul. Procentul a fost de 64% în Italia şi Spania, 79% în Marea Britanie şi 87% în China.

Un sondaj efectuat ulterior de IFOP – care nu a dispus de date comparative pentru alte ţări – a arătat că doar 41% dintre francezi s-ar vaccina.

În Suedia, unde încrederea publicului în autorităţi este ridicată, la fel ca în alte state nordice, mai mult de două persoane din trei vor să fie imunizate. Cu toate acestea, unii spun că nu.

”Dacă cineva mi-ar da 10 milioane de euro, nu m-aş vaccina”, a declarat miercuri Lisa Renberg, în vârstă de 32 de ani.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a îndemnat duminică pe polonezi să se înscrie pentru vaccinare, spunând că efectul imunităţii de turmă depinde de ei.

Criticii au spus că liderii naţionalişti de la Varşovia au acceptat prea mult atitudinile anti-vaccinare în trecut, în efortul de a obţine sprijinul conservatorilor.

Știri similare

Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang, Ambasada Chinei în M.Britanie îndeamnă Londra ”să-şi corecteze imediat greşelile”

Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang, Ambasada Chinei în M.Britanie îndeamnă Londra ”să-şi corecteze imediat greşelile”

Externe

Parlamentul britanic cere Guvernului lui Boris Johnson, într-o moţiune, să ia măsuri pentru a pune capăt unui ”genocid” al uigurilor în regiunea chineză Xinjiang, înfuriind Beijingul, care îndeamnă Londra ”să-şi corecteze imediat greşelile”, relatează Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vacanţa de lux a lui Boris Johnson împreună cu Carrie Symonds pe Insula privată Mustique, de Anul Nou, în 2020, vizată într-o anchetă

Vacanţa de lux a lui Boris Johnson împreună cu Carrie Symonds pe Insula privată Mustique, de Anul Nou, în 2020, vizată într-o anchetă

Externe

Premierul britanic Boris Johnson este vizat într-o anchetă cu privire la vacanţa de lux pe care a petrecut-o în Caraibe, în urma victoriei pe care a obţinut-o în alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019, a anunţat luni pe site autoritatea însărcinată cu supravegherea respectării reglementărilor parlamentare, relatează AFP....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atac israelian la domiciliul şefului politic al Hamas în Gaza

Atac israelian la domiciliul şefului politic al Hamas în Gaza

Externe

Armata israeliană a indicat că a lansat, duminică, un atac asupra domiciliului liderului politic al Hamas din Fâşia Gaza, Yahya Sinouar, fără a preciza dacă acesta se afla în interior, scrie AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suedia vrea să lanseze un ”paşaport de vaccinare” digital până în vară, anunţă Guvernul, după ce Danemarca anunţă lansarea uneiprime versiuni a unui paşaport de vaccinare până la sfârşitul lui februarie

Suedia vrea să lanseze un ”paşaport de vaccinare” digital până în vară, anunţă Guvernul, după ce Danemarca anunţă lansarea uneiprime versiuni a unui paşaport de vaccinare până la sfârşitul lui februarie

Externe

Suedia vrea să lanseze un ”paşaport vaccinal” digital împotriva noului coronavirus până în vară, cu condiţia să se stablească, până atunci, o normă internaţională în acest sens, a anunţat joi Guvernul suedez, relatează Reuters....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste jumătate din populaţia britanică adultă a fost vaccinată împotriva Covid-19 cel puţin cu prima doză de vaccin

Peste jumătate din populaţia britanică adultă a fost vaccinată împotriva Covid-19 cel puţin cu prima doză de vaccin

Externe

Peste jumătate din populaţia adultă din Marea Britanie, respectiv peste 27,6 milioane de persoane, a fost vaccinată împotriva Covid-19 cel puţin cu prima doză de vaccin, potrivit datelor oficiale publicate duminică, după un record de 844.285 de doze administrate atins în ziua precedentă, transmite Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ALEGERI ÎN SUA Trump îşi cheamă susţinătorii la o adunare la Washington, la 6 ianuarie, într-un ultim efort de a răsturna rezultatul scrutinului, pentru a exercita presiuni asupra Congresului şi asupra lui Mike Pence

ALEGERI ÎN SUA Trump îşi cheamă susţinătorii la o adunare la Washington, la 6 ianuarie, într-un ultim efort de a răsturna rezultatul scrutinului, pentru a exercita presiuni asupra Congresului şi asupra lui Mike Pence

Externe

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump îşi îndeamnă susţinărtorii să se adune la Washington, la 6 ianuarie, într-un ultim efort vizând să exercite presiuni asupra Congresului să nu certifice victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Boris Johnson, din nou într-o săptămână de concediu, în Grecia, în doar două săptămâni, după o ”lună de miere” în Slovacia, împreună cu Carrie, în pofida mai multor crize în Regatul Unit

Boris Johnson, din nou într-o săptămână de concediu, în Grecia, în doar două săptămâni, după o ”lună de miere” în Slovacia, împreună cu Carrie, în pofida mai multor crize în Regatul Unit

Externe

Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson a început o nouă săptămână de concediu - a doua în 15 zile -, anunţă luni biroul său, în contextul în care Regatul Unit se confruntă cu mai multe crize, inclusiv o inflaţie record, relatează AFP....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă