Isărescu scrie Parlamentului, îngrijorat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ar însemna să piardă funcţia de guvernator al BNR

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Isărescu scrie Parlamentului, îngrijorat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ar însemna să piardă funcţia de guvernator al BNR

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, recent aprobat de Executiv, astfel încât să îi includă la excepţii şi pe membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani, relevă date analizate de Profit.ro.

Știri similare

Senatul l-a revocat pe Florinel Butnaru din funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

Senatul l-a revocat pe Florinel Butnaru din funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

Exclusiv

Senatorii au votat miercuri pentru revocarea lui Florinel Butnaru din funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Luni, Senatul respinsese raportul de activitate al Consiliului pe anul 2019....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arafat, despre răniţii de la Petromidia: Ne-am implicat pentru că rolul DSU e să găsească locuri afară/ A fost dorinţa mai multor persoane din anturajul pacienţilor ca ei să plece/ Au fost operaţi şi sunt într-o stare stabilă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că instituţia pe care o conduce s-a implicat în găsirea unor locuri în spitale din străinătate pentru cei doi răniţi cu arsuri, victime ale exploziei urmate de incendiu de la Rafinăria Petromidia, menţionând că a fost dorinţa mai multor persoane din anturajul acestora ca ei să fie trataţi în străinătate. Arafat a menţionat că cei doi au fost operaţi şi sunt într-o stare stabilă. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Deces şocant al unei profesoare din Oradea, suspiciunea fiind de intoxicaţie cu substanţă necunoscută. Femeia se simţise rău în ultima perioadă, dar a ajuns la spital în ziua în care făcuse rapelul la vaccinul anti-COVID

O profesoară de la Liceul German din Oradea a murit la Spitalul judeţean din Oradea. Jurnaliştii din presa locală scriu că femeia a ajuns la spital chiar în ziua în care a primit a doua doză din vaccinul Moderna, iar decesul acesteia s-a produs câteva zile mai târziu, soţul femeii afirmând însă că aceasta s-a simţit rău în mai multe rânduri în ultimele săptămâni, fără însă a fi cunoscută cu probleme medicale. Reprezentanţi ai spitalului au declarat pentru jurnaliştii locali că în cazul femeii există suspiciunea unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută, excluzând orice legătură cu vaccinul. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Sănătăţii explică ”dilema cutiei de pizza” în care au fost transportate vaccinuri – Pledăm vinovaţi: pentru viteză şi concentraţi fiind pe soluţii rapide, sigure şi eficiente am deturnat câteva cutii din drumul lor spre producătorii de pizza

Ministerul Sănătăţii explică joi, pe Facebook, ”dilema cutiei de pizza” în care au fost transportate vaccinuri. ”Pledăm vinovaţi: pentru viteză şi concentraţi fiind pe soluţii rapide, sigure şi eficiente am deturnat câteva cutii din drumul lor spre producătorii de pizza”, au scris reprezentanţii Ministerului. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara va avea primul aparat PET-CT dintr-o unitate sanitară de stat din vestul României/ Acesta permite creşterea acurateţii în diagnosticarea pacienţilor cu tumori

Ministerul Sănătăţii a alocat fondurile necesare achiziţionării primului aparat PET-CT dintr-o unitate din sistemul public de sănătate din zona de vest a ţării. Valoarea investiţiei este de 13.138.000 de lei, 90 la sută din fonduri fiind alocate de Ministerul Sănătăţii, iar 10 la sută de la bugetul local al Primăriei Timişoara. Aparatul permite diagnosticarea, stadializarea şi monitorizarea pacienţilor cu diferite forme de cancer. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vâlcea: Un bărbat dispărut pe un canal al lacului de acumulare Stupărei este căutat de către pompieri şi scafandri – FOTO, VIDEO

Vâlcea: Un bărbat dispărut pe un canal al lacului de acumulare Stupărei este căutat de către pompieri şi scafandri – FOTO, VIDEO

Exclusiv

Un bărbat din judeţul Vâlcea, asistent la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean, a dispărut, vineri seară, după ce a plecat la pescuit pe un canal al lacului de acumulare Stupărei, de pe râul Olt. Echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, împreună cu scafandri, l-au căutat vineri seară fără rezultat, salvatorii reluând căutările sâmbătă. ...

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a alocat 242 de milioane de lei pentru achiziţia de medicamente pentru pacienţii cu COVID-19 / Au fost prelungite cu şase luni angajările pentru cele 2.000 de posturi pentru DSP-uri şi ambulanţe

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că Guvernul a alocat suma de 242 de milioane de lei pentru achiziţia de medicamente necesare pentru pacienţii cu COVID-19. De asemenea, Executivul a prelungit cu şase luni angajările pentru cele 2.000 de posturi pentru DSP-uri şi ambulanţe....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: Peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19 / 81 de persoane au decedat / Aproape 700 de pacienţi la ATI / 167 de copii cu COVID-19 în spital, 9 dintre ei fiind la ATI / Peste 500 de cazuri noi în Bucureşti

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 4.004 noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 81 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 696 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 167 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 9 dintre ei fiind la ATI....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Minerii din Vulcan au refuzat să intre în subteran şi s-au dus la Lupeni să îi susţină pe ortacii care protestează

Minerii din Vulcan au refuzat să intre în subteran şi s-au dus la Lupeni să îi susţină pe ortacii care protestează

Exclusiv

Aproximativ 70 de mineri de la Vulcan au refuzat să intre în mină şi au pornit pe jos spre Lupeni, pentru a-i susţine pe cei care s-au blocat în subteran şi cer plata restanţelor salariale şi a altor drepturi. O delegaţie a minerilor va avea o întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cursul zilei de vineri. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANM: O masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, în perioada 1 – 3 mai / Concentraţiile particulelor de praf care vor ajunge în ţara noastră vor fi mult mai reduse

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, în perioada 1 - 3 mai. Concentraţiile particulelor de praf care vor ajunge deasupra României vor fi mult mai reduse, comparativ cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, ulterior şi în restul ţării....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, în Bucureşti şi 28 de judeţe, până vineri seară

Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, în Bucureşti şi 28 de judeţe, până vineri seară

Exclusiv

Meterologii au emis, vineri, o nouă atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă până la ora 22.00, în Bucureşti şi în 28 de judeţe din jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi din zona de munte....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANOFM – 3,38% este rata şomajului în luna decembrie 2020

ANOFM – 3,38% este rata şomajului în luna decembrie 2020

Exclusiv

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost, la sfârşitul lunii decembrie 2020 de 3,38%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,06 puncte procentuale. Cei mai mulţi şomeri provin din mediul rural, dublu faţă de cei din mediul urban. Pe categorii de vârstă, cel mai mulţi şomeri provin din grupa 40 - 49 de ani. ...

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă