Valeriu Gheorghiţă: Este perioadă de acalmie dintre valuri / Tulpina Delta este una dintre cele mai adaptate din toate variantele circulante până la acest moment

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: Este perioadă de acalmie dintre valuri / Tulpina Delta este una dintre cele mai adaptate din toate variantele circulante până la acest moment

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat, marţi seară, că la acest moment ne aflăm într-o perioadă de acalmie, între valurile pandemiei de coronavirus, dar că avem şi un număr important de persoane care s-au vaccinat deja cu cel puţin o doză. Gheorghiţă a vorbit şi de tulpina Delta a coronavirusului, despre care a precizat că este una dintre cele mai adaptate de până acum.

”Eu cred că atunci când vorbim de măsuri de relaxare trebuie să ne uităm la mai multe criterii, nu doar la procentul de persoane vaccinate, şi cel mai important lucru este legat de evoluţia epidemiologică. Din fericire, evoluţia epidemiologică în România este una foarte bună. Suntem într-un scenariu verde, chiar Centrul European de Control al Bolilor ne situează pe harta Europei din acest punct de vedere ca fiind într-o situaţie foarte bună din punct de vedere epidemiologic”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la B1 TV.

Cei puţin 4,6 milioane de români au fost vacinaţi cu cel puţin o doză împotriva COVID-19, a declarat Gheorghiţă.

”Pe de o parte, trebuie să recunoaştem, este evoluţia naturală, firească a pandemiei de a reduce nivelul circulaţiei virusului în această perioadă. Este perioadă de acalmie dintre valuri. Pe de altă parte, avem, totuşi, un număr important, 4.650.000 de persoane, care au primit cel puţin o doză de vaccin, aproape 4,4 milioane de persoane sunt complet imunizate în acest moment şi, sigur, avem cu precădere persoane imunizate în mediul urban, acolo unde interacţiunea fizică dintre oameni este mai mare, mult mai mare comparativ cu ce se întâmplă în rural. Caracteristicile demografice ale populaţiei noastre, peste 50% populaţie, în mediul rural, care este răspândită pe o arie geografică mare, care nu interacţionează foarte mult, are o mobilitate redusă, toate aceste lucruri fac şi au făcut posibil ca, asigurând un procent de vaccinare de 30%, 35%, chiar 40% şi peste, cum e în Municipiul Bucureşti, să avem un control bun din punct de vedere epidemiologic acolo unde se generau marea majoritate a cazurilor”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a mai vorbit şi de ulpina Delta a noului coronavirus despre care a spus că este o variantă adaptată.

”Din păcate, lucrurile sunt cât se poate de clare. Tulpina Delta, această variantă indiană, este una dintre cele mai adaptate din toate variantele circulante până la acest moment, are o capacitate de a se transmite cu uşurinţă de la o persoană, la alta, are o rată de atac crescut în ceea ce priveşte procentul celor care se îmbolnăvesc. E o variantă adaptată, evoluată”, a declarat Gheorghiţă.

El a mai subliniat că se adevereşte ceea ce s-a prevăzut în urmă cu câteva luni şi anume apariţia unor variante virale, mai contagioase ale virusului.

”Din păcate, ceea ce se estima în urmă cu câteva luni, şi anume posibilitatea selectării unor variante virale mult mai contagioase, se adevereşte şi problema e că lucrurile trebuie să înţelegem că sunt în dinamică şi nu se opresc aici. Atât timp cât încă avem la nivel global foarte multe persoane receptive, susceptibile la boală, care zilnic se îmbolnăvesc, probabilitatea de selectare a noii mutaţii este în continuare crescută şi sperăm să nu se selecteze acele mutaţii care să combine contagiozitatea crescută cu agresivitatea, cu virulenţa. Pentru că trebuie să înţelegem, dacă vorbim şi ne uităm în urmă, ce s-a întâmplat la infecţia cu SARS-CoV-1, aveam o mortalitate de 10% din numărul de cazuri confirmate. Dacă ne uităm la infecţia cu MERS, care este tot un coronavirus, mortalitatea era de 30%. În momentul de faţă vorbim de o mortalitate de sub 1%, ceea ce este foarte bine, însă este un proces dinamic. Extinderea la nivel populaţional este foarte mare şi tocmai acest pasaj repetat al virusului de la o persoană, la alta îi dă posibilitatea să selecteze, să se adapteze şi să devină mult mai persistent în rândul populaţiei”, a mai declarat Gheorghiţă.

Știri similare

Raed Arafat: Dacă am învăţat ceva din această pandemie este că spitalele nu pot fi tratate cum le-am tratat până acum, ca entităţi în care gradul de ocupare să fie 90% / Spitalele nu trebuie făcute cost-eficiente, ca fabricile

Exclusiv

Medicul Raed Arafat consideră că spitalele nu trebuie privite precum fabricile, în termeni de costuri şi eficienţă, şi arată că pandemia a demonstrat că un spital nu trebuie considerat eficient dacă are un grad ridicat de ocupare. "În mod normal, o secţie de Terapie Intensivă dacă toată ziua este plină sută la sută înseamnă că nu ai destul. Înseamnă că tu trebuie să ai încă o lărgire, încă un număr de paturi de terapie intensivă până când ajungi la nivelul în care paturile aşteaptă bolnavii, nu bolnavii aşteaptă paturile", consideră Raed Arafat....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbatul rănit în explozia de la Rafinăria Petromidia şi internat în Constanţa susţine că starea sa de sănătate nu este aşa de bună cum a anunţat compania/ Mesajul emoţionant al soţiei celui care decedat în urma incendiului

Bărbatul în vârstă de 27 de ani rănit în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia şi internat în Constanţa susţine că starea sa de sănătate nu este aşa de bună cum a anunţat compania, el precizând că se deplasează foarte greu şi că o fractură de os nu se poate repara în câteva zile. La rândul său, soţia bărbatului decedat în urma exploziei a scris un mesaj emoţionant pe Facebook. ”Noaptea e acel moment când nu îţi mai aparţii, când vrei să plângi şi să ţipi până ar începe să îţi sangereze corzile vocale de durere, dar nu poţi pentru că te temi să nu trezeşti şi sperii copilul şi ajungi în punctul în care eşti nevoit să ţipi, să urli şi să plângi în şoaptă...P.S. aşa arată iadul!!!”, afirmă femeia. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rafila: Particip la maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti/ Mă implic deoarece copiii au nevoie sa meargă la şcoală în siguranţă, vârstnicii şi bolnavii cronici să beneficieze de servicii de sănătate în siguranţă, adulţii să poată munci normal

Deputatul PSD Alexandru Rafila, medic de profesie, anunţă că participă la Maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti, îndemnându-i pe cei care nu s-au vaccinat încă să meargă la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţională. "Mă implic si contribui cu experienţa mea deoarece copiii au nevoie sa meargă la şcoală în siguranţă, vârstnicii şi bolnavii cronici să beneficieze de servicii de sănătate în siguranţă, adulţii să poată munci normal şi să avem cu toţii o viaţă socială normală", afirmă el....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
A fost deschisă circulaţia şi pe braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, al centurii municipiului Bacău

A fost deschisă circulaţia şi pe braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, al centurii municipiului Bacău

Exclusiv

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, miercuri, recepţia la terminarea lucrărilor şi pentru braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, al variantei ocolitoare a municipiului Bacău. Circulaţia a fost deschisă şi pe acest tronson, după ce precedentele sectoare de drum au fost inaugurate în 2020....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Restricţii de trafic în mai multe zone ale Capitalei, pentru derularea unor evenimente – HARTA

Restricţii de trafic în mai multe zone ale Capitalei, pentru derularea unor evenimente – HARTA

Exclusiv

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă instituirea de restricţii în mai multe zone ale oraşului, pentru derularea unor evenimente. Poliţiştii solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonele vizate în această perioadă, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: Peste 6.700 de cazuri noi de COVID-19 / 129 de persoane au decedat / Aproape 1.000 de pacienţi la ATI / 229 de copii cu COVID-19 în spital, 20 dintre ei fiind la ATI

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 6.789 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 129 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 990 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 229 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 20 dintre ei fiind la ATI. Rata de infectare în Bucureşti, unde sunt peste 1.000 de cazuri noi, se apropie de 3 la mie, ceea ce implică noi restricţii şi utilizarea certificatului verde....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Transporturilor anunţă un nou sistem de taxare pentru maşinile de mare tonaj: Se taxează folosirea reţelelor de drumuri, nu pe timp, ca în România, unde cumpărăm o rovinietă valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţa parcursă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă un nou sistem de taxare pentru maşinile de mare tonaj. Astfel, potrivit ministrului, se va renunţa la taxarea pe timp – rovinieta valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an – şi se va introduce taxarea pe distanţa parcursă....

Vizualizări: 541, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu, despre decizia ca şcoala să nu mai solicite date despre profesia părinţilor: Aceste informaţii nu îl ajută pe profesor în evaluare. Am avut şi eu copil care ca elev a avut de suferit de la unii care nu îl plăceau pe tatăl lui ministru

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat decizia prin care şcolile nu vor mai cere din noul an de învăţământ informaţii despre profesia părinţilor, precizând că acestea nu îl ajută pe profesor în evaluare, care trebuie să fie obiectivă şi să măsoare progresul elevului, fără luarea în calcul a altor criterii. El a relatat că şi copilul său, ca elev, a avut pe de o parte de suferit de la unii care nu îl plăceau pe tatăl lui ministru, a avut avantaje de la alţii care îl plăceau pe tatăl lui ministru....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul Ploieştiului cere implicarea premierului pentru rezolvarea problemei privind alimentarea cu apă caldă a locuitorilor oraşului

Primarul Ploieştiului cere implicarea premierului pentru rezolvarea problemei privind alimentarea cu apă caldă a locuitorilor oraşului

Exclusiv

Primăria Ploieşti anunţă că edilul Andrei Volosevici a solicitat o audienţă premierului Nicolae Ciucă, solicitând implicarea acestuia în rezolvarea problemei alimentării cu apă caldă a celor peste 130.000 de locuitori ai oraşului care din 1 august nu beneficiază de această facilitate. Demersul este făcut în contextul în care primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean, care este prim-vicepreşedinte al PNL, nu au reuşit să găsească o soluţie pentru reluarea furnizării apei calde în sistem centralizat în municipiu....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vrancea: Poliţiştii au întrerupt o petrecere în Adjud la care participau 14 persoane / Organizatorul, un bărbat de 41 de ani, a fost amendat

Vrancea: Poliţiştii au întrerupt o petrecere în Adjud la care participau 14 persoane / Organizatorul, un bărbat de 41 de ani, a fost amendat

Exclusiv

Poliţiştii din Vrancea au sistat, în noapte de sâmbătă spre duminică, un eveniment privat care se desfăşura într-o societate comercială din municipiul Adjud la care participaul 14 persoane. Organizatorul, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost amendat, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19. De asemenea, într-un restaurant de pe DN2 - E85 avea loc un eveniment de divertisment, la care participau mai multe persoane, iar poliţiştii l-au întrerupt şi au amendat organizatorul şi 47 de persoane. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: Fără a creşte rata vaccinării, numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri / Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă, miercuri seară, că fără a creşte rata vaccinării, numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri. ”Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui”, a afirmat Gheorghiţă....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şapte medicamente utilizate în boli oncologice, endocrine şi metabolice, neurologice şi în tratamentul hemofiliei, incluse de la 1 august în lista celor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală

Şapte medicamente utilizate în boli oncologice, endocrine şi metabolice, neurologice şi în tratamentul hemofiliei sunt incluse de la 1 august în lista celor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, conform deciziei luate miercuri de Guvern....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul din Focşani anunţă că instituţia funcţionează ”în sistem de avarie”, după invalidarea bugetului / PNL Vrancea susţine că Primăria poate funcţiona normal

Primarul din Focşani anunţă că instituţia funcţionează ”în sistem de avarie”, după invalidarea bugetului / PNL Vrancea susţine că Primăria poate funcţiona normal

Exclusiv

Primarul din Focşani, Cristi Misăilă, anunţă, miercuri, că Primăria Focşani funcţionează la cota de avarie ca urmare a invalidării bugetului de către programul informatic al Ministerului de Finanţe. Serviciile de pază şi curăţenie au fost suspendate, iar la serviciul taxe şi impozite nu funcţionează decât un singur ghişeu. Î replică, PNL Vrancea susţine că intituţia ar putea funcţiona normal. ...

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă