Alegeri regionale în Franţa, un test al extremei drepte cu mai puţin de un an înainte de scrutinul prezidenţial

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri regionale în Franţa, un test al extremei drepte cu mai puţin de un an înainte de scrutinul prezidenţial

Francezii cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru alegeri regionale, văzute ca un test al liderului extremei drepte, Marine Le Pen, care speră să îşi valorifice schimbarea de la promisiunile pentru un „Frexit” şi retorica instigatoare, potrivit Reuters.

Alegerile regionale au loc cu mai puţin de un an înaintea celor prezidenţiale.

După un an marcat de carantină şi alte restricţii, primul tur se va dovedi probabil dificil pentru preşedintele Emmanuel Macron, al cărui partid este proiectat că nu va câştiga în niciuna dintre cele 13 regiuni ale Franţei.

Le Pen speră să aibă avantaje după ce şi-a atenuat discursul. „Ea pare mai puţin extremă în ochii francezilor, mai puţin periculoasă pentru democraţie, decât era în urmă cu zece ani”, a spus Brice Teinturier, analist IPSOS.

Are cele mai mari şanse în sudul Franţei, regiunea din jurul Marsiliei şi Nisei, unde candidatul partidului ei, un fost ministru conservator, este proiectat de un sondaj drept câştigător, deşi toate celelalte formaţiuni politice s-au aliat împotriva lui.

Să câştige o regiune, pentru prima dată, i-ar oferi un impuls major lui Le Pen înaintea alegerilor prezidenţiale şi ar reprezenta o mare problemă pentru Macron, care s-a portretizat drept un bastion în calea extremei drepte.

Extrema dreaptă este posibil să aibă rezultate bune şi în regiunile din jurul Calais şi Burgundia, cu sprijinul prezenţei scăzute la urne.

În nord, favoritul spre a deveni candidat conservator la alegerile prezidenţiale, Xavier Bertrand, se confruntă cu purtătorul de cuvânt al partidului lui Le Pen şi cu ministrul Justiţiei desemnat de Macron.

Rezultatele turului de duminică vor determina partidele să creeze alianţe înaintea turului final din 27 iunie.

Știri similare

SUA confiscă un petrolier, M/T Courageous, care încalcă sancţiunile impuse Coreei de Nord; fostul proprietar al petrolierului, Kwek Kee Seng, din Singapore, căutat de justiţia americană; M/T Courageous, confiscat în Cambodgia

Externe

Un tribunal federal american a dispus confiscarea unui petrolier suspectat de faptul că efectuează livrări în Coreea de Nord - M/T Courageous -, care încalcă astfel sancţiunile impuse de către Statele Unite Phenianului, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Myanmar – Mai mult de 700 de civili ucişi după puciul militar

Myanmar – Mai mult de 700 de civili ucişi după puciul militar

Externe

Cei care s-au opus puciului militar au continuat să protesteze duminică în Myanmar, în ciuda represiunii forţelor de securitate care au făcut mai mult de 700 de morţi civili după lovitura de stat din 1 februarie, în timp ce UE acuză Rusia şi China că blochează orice răspuns diplomatic, scrie AFP. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump denunţă noua sa procedură de destituire drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare”

Trump denunţă noua sa procedură de destituire drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare”

Externe

Preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump condamnă demersurile Partidului Democrat de a-l inculpa în vederea unei destituiri, a doua oară în mandatul său - acuzându-l de ”incitare la violenţa” de la Capitoliu, miercuri - drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istorica politică” americană, relatează BBC News....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Facebook autorizează din nou dezbaterea cu privire la crearea SARS-CoV-2 în laborator, după ce Biden cere spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei covid-19

Facebook autorizează din nou dezbaterea cu privire la crearea SARS-CoV-2 în laborator, după ce Biden cere spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei covid-19

Externe

Facebook nu va mai cenzura mesaje care afirmă că SARS-CoV-2 a fost creat de către om sau în urma unei manipulări în laborator, după ce, de la începutul pandemiei covid-19, reţeaua de socializare a încercat să încadreze dezbaterea pe platformă şi a suprimat numeroase ipoteze considerate teorii ale complotului, scrie site-ul de ştiri Politico....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Naftali Bennett asigură că Guvernul său va reprezenta „întregul” Israel

Naftali Bennett asigură că Guvernul său va reprezenta „întregul” Israel

Externe

Şeful viitoarei coaliţii guvernamentale din Israel, Naftali Bennett, a asigurat duminică că echipa sa va reprezenta "ţara în integralitate", în discursul său în Parlament, întrerupt de huiduieli şi insulte din partea opozanţilor săi, scrie AFP. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Democraţii obţin majoritatea în Senatul SUA în urma câştigării alegerilor din Georgia, potrivit estimărilor Edison Research

Democraţii obţin majoritatea în Senatul SUA în urma câştigării alegerilor din Georgia, potrivit estimărilor Edison Research

Externe

Democraţii şi-au asigurat majoritatea în Senatul SUA în urma câştigării alegerilor din Georgia, prin obţinerea ambelor posturi de senatori în acest stat, victorie care îmbunătăţeşte perspectivele ca preşedintele ales Joe Biden să îşi pună în aplicare agenda legislativă ambiţioasă, transmite Reuters....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken creşte presiunile asupra Chinei legate de respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken creşte presiunile asupra Chinei legate de respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong

Externe

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken a sporit presiunile asupra Chinei, afirmând într-o convorbire telefonică cu omologul său chinez Yang Jiechi că Statele Unite vor susţine respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong, a anunţat Departamentul de Stat, transmite Reuters....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Eurodeputatul ungar Tamás Deutsch, sancţionat de grupul PPE în PE, după ce-l acuză pe liderul grupului Manfred Weber că a folosit retorica Gestapoului pentru a obliga Ungaria să adere la sistemul statului de drept al UE

Eminentul eurodeputat ungar Tamás Deutsch (Fidesz) a fost sancţionat de grupul politic al Partidului Popular Euroean (PPE, dreapta) din care face parte, după ce l-a insultat pe preşedintele grupului parlamentar, Manfred Weber. relatează Euronews....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un bărbat se autoincendiază la Paris, la staţia de metrou Pigalle

Un bărbat se autoincendiază la Paris, la staţia de metrou Pigalle

Externe

Un bărbat s-a autoincendiat în staţia de metrou Pigalle, la Paris, însă o persoană a intervenit cu un extinctor pentru a stinge focul, iar pompieri şi salvarea au intervenit potrivit unor surse din poliţie din din cadrul RATP, scrie Le Figaro....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă