Cea mai rară specie de viperă din România, vipera de stepă, găsită în apropierea Vulcanilor Noroioşi / Specia este critic periclitată – FOTO

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cea mai rară specie de viperă din România, vipera de stepă, găsită în apropierea Vulcanilor Noroioşi / Specia este critic periclitată – FOTO

Cea mai rară specie de viperă din România, vipera de stepă, a fost găsită de un grup de biologi şi fotografi de natură în apropierea Vulcanilor Noroioşi.

Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Asociaţiei Tinutul Buzăului care au explicat şi cum s-a ajuns că şarpele să fie căutat pe dealurile din Buzău.

”Colegul nostrum Marius (nr. Marius Iancu fotograful asociaţiei) petrece mult timp în teren. Aflat în zona Vulcanilor Noroioşi în căutarea de valori locale şi resurse naturale  a aflat de la un localnic iubitor de natură de mai mulţi şerpi întâlniţi în zonă. Printre imagini se afla şi una cu cea mai rară viperă din România, specie critic periclitată: vipera de stepă (Vipera ursinii).. Localnicul ne-a spus că imaginea este veche de un an, dar că şi în acest an a întâlnit astfel de exemplare. Astfel a luat naştere o expediţie la care au participat câţiva biologi şi fotografi de natură”, spun reprezentanţii Asociaţiei Ţinutul Buzăului.

Plecaţi în căutarea şerpilor după numai o oră, au identificat cea mai rară viperă din România pe dealurile din Ţinutul Buzăului şi astfel certifică prezenţa ei în zonă. 

”Doar o oră a durat şi o vipera a fost găsită. Vipera de stepă este cea mai rară viperă din România Este de talie mică, iar adulţii nu depăşesc 50-60 cm. Are veninul mai slab decât celelalte vipere din ţara noastră. Specialiştii spun că efectul muşcăturii este echivalent cu cel al înţepăturii unei viespi. Cu toate acestea, poate fi periculos pentru cei care au alergie. Atenţie! Veninul mai slab nu este în niciun caz o încurajare spre manevrarea sau interacţiunea cu ele. Se hrăneşte cu nevertebrate, reptile şi mici mamifere. Este de culoare gri, gălbui sau maroniu, cu un model închis la culoare, în formă de romburi legate între ele şi cu margini rotunjite. O descoperire fantastică ce pare o nouă speranţă pentru această specie critic periclitată”, au mai spus reprezentanţii asociaţiei Ţinutul Buzăului.

Pe lângă vipera de stepă participanţii la expediţie au identificat  alte 5 specii de şerpi din  10 câte sunt cunoscute în România.

Știri similare

Un cunoscut poliţist în rezervă din Vrancea, ales consilier judeţean în acest an, a murit la mai puţin de o lună de când a fost diagnosticat cu noul coronavirus

Un cunoscut poliţist în rezervă din Vrancea, ales consilier judeţean în acest an, a murit la mai puţin de o lună de când a fost diagnosticat cu noul coronavirus

Exclusiv

Unul dintre cei mai cunoscuţi poliţişti din Vrancea, comisar şef Adrian Apostol, fost şef al Biroului de Investigaţii Criminale, a murit, luni, la mai puţin de o lună de când a fost infectat cu SARS-CoV-2. Comisarul şef Adrian Apostol era în rezervă de trei ani, iar la alegerile locale din septembrie 2020, a fost ales consilier judeţean, pe listele comune ale PNL-USR- PLUS....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CES: Facem un apel către Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru analizarea impactului proiectelor de acte normative transmise spre avizare

CES: Facem un apel către Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru analizarea impactului proiectelor de acte normative transmise spre avizare

Exclusiv

Reprezentanţii Consiliului Economic şi Social afirmă că proiectul de lege care dă posibilitatea suspendării activităţii operatorilor economici care nu respectă măsurile de combatere a pandemiei a fost transmis CES marţi seară de către MAI şi nu a mai fost posibilă suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de miercuri dimineaţă. "Facem un apel către Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru analizarea impactului proiectelor de acte normative transmise spre avizare", arată CES....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raluca Turcan, întrebată dacă cresc pensiile anul acesta: Cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului

Raluca Turcan, întrebată dacă cresc pensiile anul acesta: Cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului

Exclusiv

Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, afirmă că şi-a propus ca în mandatul său "să scoată subiectul pensiilor din logica politică şi politicianistă”. Întrebată dacă vor creşte pensiile în cursul acestui an, Turcan spune că pensiile vor fi indexate "cel puţin cu rata inflaţiei, cum este şi firesc, de altfel”....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcan anunţă că peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara

Turcan anunţă că peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara

Exclusiv

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţat, luni, că peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru a ajuta la evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara. Detaşarea se face pentru cel mult şase luni....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproape 88.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore/ Au fost raportate 69 de reacţii adverse

Aproape 88.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore/ Au fost raportate 69 de reacţii adverse

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate aproape 88.000 de persoane, fiind raportate, în acelaşi interval, 69 de reacţii adverse. Alte 146 de reacţii sunt în curs de investigare....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jandarmeria – Nu au fost înregistrate incidente la protestul din Capitală. Organizatorii, amendaţi

Jandarmeria – Nu au fost înregistrate incidente la protestul din Capitală. Organizatorii, amendaţi

Exclusiv

Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei anunţă că nu au fost înregistrate incidente la protestul care se desfăşoară sâmbătă seară, în Capitală, faţă de măsurile sanitare, la care participă sute de persoane. Conform acestora, organizatorii protestului, care sunt cunoscuţi, vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de participanţi. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, apel la martori şi la persoanele care deţin informaţii despre posibile cazuri de omor sau abuzuri în urma tentativei de trecere a frontierei în perioada comunistă

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) face un apel la martori şi la persoanele care deţin informaţii despre posibile cazuri de omor sau abuzuri în urma tentativei de trecere a frontierei în perioada comunistă....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu: Susţin în continuare principiul că şcolile trebuie închise ultimele, doar dacă situaţia epidemiologică o impune

Sorin Cîmpeanu: Susţin în continuare principiul că şcolile trebuie închise ultimele, doar dacă situaţia epidemiologică o impune

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine în continuare ideea ca şcolile să rămână deschise, cu excepţia acelor situaţii în care "situaţia epidemiologică o impune". El precizează că părinţii care locuiesc în zone aflate în carantină, dar ai căror copii învaţă în şcoli din localităţi necarantinate pot să-şi însoţească la şcoală copiii....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Cosiliului Judeţean Arad publică o fotografie cu ambulanţe care stau la rând pentru a preda pacienţi bolnavi, la Spitalul Judeţean: Păziţi-vă sănătatea, nu vă lăsaţi influenţaţi de cei care nu iau în serios protecţia împotriva Covid-19

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, publică o imagine cu mai multe ambulanţe care stau la rând pentru a preda pacienţi la Spitalul Judeţean Arad, alături de mesajul: ”Păziţi-vă sănătatea, nu vă lăsaţi influenţaţi de cei care nu iau în serios protecţia împotriva Covid-19”....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciprian Ciucu anunţă că este disponibilă o hartă a lucrărilor edilitare din sector, unde oamenii pot afla şi cât durează acestea: Am fost nevoit să vin cu acest sistem reactiv pentru că m-am săturat efectiv să fiu luat la întrebări

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că este disponibilă o hartă a lucrărilor edilitare din sector, cei interesaţi putând vedea astfel unde sunt şantiere, când au început lucrările şi când se încheie, dar şi cine le realizează. "Din păcate am fost nevoit să vin cu acest sistem reactiv (pentru că nu avem unul integrat de planificare) pentru că efectiv m-am săturat efectiv să fiu luat la întrebări cu privire la lucrări care nu sunt sub controlul nostru, al Primăriei Sectorului 6 şi cu privire la care nu suntem nici măcar informaţi", afirmă Ciucu....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu nu a exclus o OUG pentru prorogarea termenului privind majorarea alocaţiilor pentru copii

Premierul Florin Cîţu nu a exclus o OUG pentru prorogarea termenului privind majorarea alocaţiilor pentru copii

Exclusiv

Prim-ministrul Florin Cîţu nu a exclus posibilitatea să existe o ordonanţă de urgenţă care să amâne termenul de creştere a alocaţiilor de la 1 iulie, în cazul în care acest lucru nu este rezolvat de către Parlament. El a adăugat că toţi partenerii din coaliţie au fost prezenţi la aprobarea bugetului pentru acest an şi discuţiile au fost despre o singură majorare a alocaţiilor pentru copii la începutul anului....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Omenirea, confruntată cu noul coronavirus, traversează o perioadă grea. Şi poporul român este îndoliat şi întristat/ Este mare nevoie de rugăciune, de solidaritate şi ajutorare frăţească

Patriarhul Bisericii Ortdoxe Române, PF Daniel, afirmă, în Pastorala de Crăciun, că omenirea, confruntată cu noul coronavirus, traversează o perioadă grea. ”Şi poporul român este îndoliat şi întristat”, afirmă PF Daniel, apreciind că este mare nevoie de rugăciune, de solidaritate şi ajutorare frăţească....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAE, precizări suplimentare despre intrarea în Franţa: Pe lângă testul negativ de coronavirus se mai cere izolarea pe o perioadă de 7 zile, efectuarea unui test la finalul acestei perioade şi o declaraţie că nu există simptome de coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, duminică, precizări suplimentare cu privire la intrarea în Franţa, după ce autorităţile au transmis noi clarificări. Astfel, pe lângă testul negativ de coronavirus se mai cere izolarea pe o perioadă de 7 zile, efectuarea unui test la finalul acestei perioade şi o declaraţie că nu există simptome de coronavirus. ...

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAE, de Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor: Suferinţele îndurate de romi în lagărele de concentrare şi exterminare naziste şi ale aliaţilor acestora au fost necunoscute publicului larg, contribuind la perpetuarea prejudecăţilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a arătat, luni, de Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen, că suferinţele îndurate de romi în lagărele de concentrare şi exterminare naziste şi ale aliaţilor acestora, în timpul celui de al II-lea Război Mondial, au fost, mult timp, necunoscute publicului larg, ceea ce a contribuit la perpetuarea prejudecăţilor faţă de această comunitate. "MAE condamnă cu fermitate proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunităţii rome, în special în mediul online", au transmis reprezentanţii ministerului....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbatul cu arsuri care a fost transferat la un spital din Belgia a murit/ Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de control la spitalele din Constanţa, Iaşi şi la Floreasca, pentru un raport privind îngrijirile acordate pacientului

Bărbatul care a suferit arsuri în urma electrocutării, într-un accident de muncă, şi care a fost transferat la un spital din Belgia a murit, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Ministrul Vlad Voiculescu trimite Corpul de control la cele trei spitale unde acesta a fost internat în România - SCJU Constanţa, SCJU Iaşi şi Spitalul Floreasca din Capitală - pentru un raport privind îngrijirile medicale acordate acestui pacient....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă