La partida Ungaria – Portugalia au asistat 55.682 de spectatori, recordul de până acum al Euro-2020. Patru mii de persoane nu au mai ajuns la meci

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
La partida Ungaria – Portugalia au asistat 55.682 de spectatori, recordul de până acum al Euro-2020. Patru mii de persoane nu au mai ajuns la meci

Comitetul de organizare a Euro-2020 la Budapesta a anunţat, joi, că la meciul Ungaria – Portugalia, din prima etapă a Grupei F, au asistat doar 55.682 de spectatori, dintr-o capacitate totală de 67 889 de locuri, deşi observatorii au estimat că asistenţa ar fi fost de 67.000, informează lequpe.fr.

Totodată, 4.000 de posesori de bilete nu s-au prezentat la meciul de pe Puskas Arena.

„Cinci mii de locuri au fost eliminate din cauza reglementărilor privind coronavirusul şi altele din cauza poziţiei camerelor. În final, s-au vândut 59.660 de bilete pentru Ungaria-Portugalia. Dar patru mii de spectatori nu au venit. Nu ştim dacă sunt fani locali sau străini. De exemplu, au existat maghiari care locuiesc în străinătate şi care aveau bilete, dar care nu au fost vaccinaţi şi, prin urmare, nu au venit, dar pot exista şi alte motive. Oricum, am vândut câte 58-59.000 de bilete pentru cele patru meciuri de la Budapesta, dintre care 40-45.000 în Ungaria”, a explicat Vilmos Szabo, şeful comitetului organizator al Euro.

Reprezentativa Portugaliei, deţinătoarea trofeului, a învins, marţi, la Budapesta, cu scorul de 3-0, selecţionata Ungariei, într-un meci din Grupa F a Campionatului European.

Știri similare

Răzvan Grădinaru la FC Viitorul

Răzvan Grădinaru la FC Viitorul

Sport

FC Viitorul a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat pe mijlocaşul Răzvan Grădinaru....

Vizualizări: 514, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ionuţ Năstăsie la FC Hermannstadt

Ionuţ Năstăsie la FC Hermannstadt

Sport

FC Hermannstadt a anunţat că mijlocaşul Ionuţ Năstăsie va fi noul număr 10 la echipa din Sibiu....

Vizualizări: 401, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sirianul Aias Aosman la Hermannstadt

Sirianul Aias Aosman la Hermannstadt

Sport

FC Hermannstadt a anunţat, duminică seară, că l-a achiziţionat pe internaţionalul sirian Aias Aosman, în vârstă de 26 de ani....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lotul naţionalei de handbal pentru meciurile cu Spania

Lotul naţionalei de handbal pentru meciurile cu Spania

Sport

Antrenorul Adrian Vasile a convocat lotul naţional de handbal senioare pentru pregătirea centralizată din perioada 6-8 iulie şi jocurile cu naţionala similară a Spaniei, în perioada 09-12 iulie, la Castellon (Spania). ...

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Koeman continuă la Barcelona

Koeman continuă la Barcelona

Sport

Antrenorul Ronald Koeman a fost confirmat în funcţie la FC Barcelona de conducerea grupării catalane, informează marca.com....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă