Biden se declară, în urma summitului cu Putin, deschis unui schimb de deţinuţi între Rusia şi SUA

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden se declară, în urma summitului cu Putin, deschis unui schimb de deţinuţi între Rusia şi SUA

Preşedintele american Joe Biden dă asigurări miercuri, la Geneva, după summitul cu Vladimir Putin, că ”nu se va îndepărta” de soarta celor doi americani deţinuţi în Rusia, relatează The Associated Press.

El preciează că a discutat în cadrul întâlnirii sale cu Putin despre încarcerarea lui Paul Whelan şi Trevor Reed.

”Am discutat acest lucru. Voi cintinua această discuţie”, anunţă el.

Putin a sugerat eventuale negocieri în vederea unui schimb de deţinuţi între Rusia şi Statele Unite, în vederea eliberării celor doi americani şi a anunţat că aceste discuţii vor continua.

Washingtonul nu a comentat imediat caracterizarea lui Putin a acestor discuţii.

Locatarul Casei Albe a anunţat că summitul său cu liderul de la Kremlin s-a încheiat mai repede decât s-a prevăzut, mulţumită faptului că întreaga agendă a fiecărei părţi a fost parcursă rapid.

El dă asigurări că au abordat, în cadrul întâlnirii, fiecare problemă ”în cel mai dureros detaliu”.

La final, ”ne-am privit unul pe altul ca şi cum ne-am fi întrebat «bun, iar acum ce urmează?», declară Biden. ”Am acoperit foarte multe” lucruri”, subliniază el.

Administraţia americană estima că summitul de la Geneva avea să dureze patru-cinci ore.

INFRASTRUCTURI CRITICE

Biden a anunţat, de asemenea, că a convenit cu Putin să continue discuţii cu privire la menţinerea anumitor tipuri de infrastructură, considerate critice, în afara atacurilor cibernetice.

El a anunţat totodată o continuare a unor discuţii cu privire la urmărirea unor infractori care comit atacuri de tip ransomware.

Biden consideră că este necesar să se interzică atacuri cibernetice vizând 16 tipuri de infrastructură considerată critică, ”punct”, şi citează în acest sens sectorul energiei şi apei.

Aceste discuţii la summitul de la Geneva au loc în urma unui atac de tip ransomware, în mai, vizând unul dintre cei mai mari exploatanţi de oleoducte din Statele Unite, care a condus la închiderea aprovizionării cu carburant a unei mari părţi a Coastei de Est, timp de aproape o săptămână.

Acest atac a fost atribuit de către Washington unei grupări ruseşti.

Moscova nu a cooperat în cadrul anchetei cu privire la acest atac de tip ransomware şi nu extrădează suspecţi în Statele Unite.

CONTROLUL ARMAMENTULUI

Şeful statului american a anunţat, de asemenea, că a discutat în detaliu, cu omologul său, ”următoarele măsuri pe care ţările noastre trebuie să le ia în domeniul controlului armamentului”, cu scopul de a reduce riscul izbucnirii unui război.

Biden a anunţat că diplomaţi şi experţi militari din ambele ţări urmează să se întâlnească în cadrul unui ”dialog al stabilităţii strategice”, pentru a pune bazele viitoarelor măsuri în domeniul controlului armanentului şi reducerii riscurilor.

El nu a precizat însă când ar urma să înceapă aceste negocieri.

Obiectivul este să se pregătească terenul în vederea unor negocieri privind un acord în domeniul controlului armamentului care să înlocuiască Tratatul New START, care urmează să expire în 2026.

Știri similare

Cinci logopezi din Hong Kong puşi sub acuzare pentru publicarea unor cărţi instigatoare pentru copii, considerate antiguvernamentale

Cinci logopezi din Hong Kong puşi sub acuzare pentru publicarea unor cărţi instigatoare pentru copii, considerate antiguvernamentale

Externe

Cinci logopezi din Hong Kong au fost găsiţi vinovaţi, miercuri, pentru că au publicat cărţi instigatoare pentru copii, considerate antiguvernamentale, o decizie denunţată de activiştii pentru drepturi ca o lovitură în ceea ce priveşte libertatea de exprimare în Hong Kong, relatează Reuters....

Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Femeile în Afganistan – Acte brutale ale talibanilor şi pierderea drepturilor obţinute în ultimele două decenii

Femeile în Afganistan – Acte brutale ale talibanilor şi pierderea drepturilor obţinute în ultimele două decenii

Externe

Femeile din Afganistan se tem de schimbările care au loc în ţară în ceea ce le priveşte, după ce talibanii au preluat puterea, duminică, în urma retragerii forţelor NATO. Drepturile lor se rezumă acum la legea Sharia, o interpretare strictă a celei islamice, astfel că ce obţinuseră în ultimele două decenii este şters odată cu venirea noii conduceri. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O Curte de Apel din New York îi suspendă licenţa de avocat lui Rudy Giuliani, din cauza unor declaraţii false cu scopul de a convinge justiţia să anuleze înfrângerea lui Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie

O Curte de Apel din New York îi suspendă licenţa de avocat lui Rudy Giuliani, din cauza unor declaraţii false cu scopul de a convinge justiţia să anuleze înfrângerea lui Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie

Externe

O Curte de Apel i-a suspendat dreptul lui Rudy Giuliani de a practica avocatura la New York, din cauza unor declaraţii false pe care le-a făcut cu scopul de a convinge justiţia să anuleze înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patruzeci şi şapte de persoane, incupate de ”subversiune” la Hong Kong, în legătură cu alegerile primare ale opoziţiei; ”Ziua în care participarea la procesul democratic a devenit o crimă”, denunţă un universitar britanic

Patruzeci şi şapte de persoane, incupate de ”subversiune” la Hong Kong, în legătură cu alegerile primare ale opoziţiei; ”Ziua în care participarea la procesul democratic a devenit o crimă”, denunţă un universitar britanic

Externe

Aproape 50 de membri ai mişcării în favoarea democraţiei din Hong Kong au fost inculpaţi duminică cu privire la ”subversiune”, în legătură cu alegerile primare din vară, o ilustrare a caracterului implacabil al reprimării Beijingului, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erdogan şi Putin lansează prin videoconferinţă şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, şi îşi afişează ”prietenia”

Erdogan şi Putin lansează prin videoconferinţă şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, şi îşi afişează ”prietenia”

Externe

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan au lansat în mod oficial, printr-o videoconferinţă, şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, o ceremonie în care şi-au afişat ”prietenia”, relatează Euronews....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Justiţia franceză, sesizată de trei ONG-uri siriene cu privire la ”crime împotriva umanităţii” şi ”crime de război” în atacurile chimice de la Duma şi Ghouta de Est din 2013

Justiţia franceză, sesizată de trei ONG-uri siriene cu privire la ”crime împotriva umanităţii” şi ”crime de război” în atacurile chimice de la Duma şi Ghouta de Est din 2013

Externe

Trei organizaţii nonguvernamentale (ONG) au depus o plângere la un tribunal judiciar de la Paris cu privire la ”crime împotriva umanităţii” şi ”crime de război” în atacurile de la Duma şi Ghouta de Est, în apropiere de Damasc, imputate regimului lui Bashar al-Assad, soldate cu 1.400 de morţi, în urmă cu şapte ani, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă