FRF anunţă mărirea cotei de locuri pentru reprezentanţii României la tribuna oficială a Arenei Naţională, la meciurile de la Euro-2020

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FRF anunţă mărirea cotei de locuri pentru reprezentanţii României la tribuna oficială a Arenei Naţională, la meciurile de la Euro-2020

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că a reuşit mărirea cotei de locuri disponibile pentru reprezentanţii României la tribuna oficială a Arenei Naţionale, la meciurile de la Campionatul European.

“Ca urmare a demersurilor întreprinse de Federaţia Română de Fotbal pe lângă UEFA s-a reuşit mărirea cotei de locuri disponibile pentru reprezentanţii României la tribuna oficială a Arenei Naţionale la meciurile EURO 2020. Astfel, va fi posibilă invitarea în tribuna oficială a mai multor personalităţi ale fotbalului din România. Acest lucru este posibil începând cu partida de mâine, dintre Ucraina şi Macedonia de Nord, coroborat şi cu faptul că solicitările celorlaţi parteneri instituţionali pentru EURO 2020 sunt mai reduse faţă de meciul de deschidere”, se arată în comunicat.

FRF a precizat că organizatorul UEFA atribuie locurile în tribuna oficială cu întâietate echipelor participante şi apoi guvernului, partenerilor comerciali, oficialităţilor UEFA, oraşului gazdă şi federaţiei gazdă.

În privinţa optimii de finală ce se va desfăşura pe 28 iunie, FRF a achiziţionat bilete de categoria I pentru toţi reprezentanţii membrilor afiliaţi. “Aceştia formează în fapt Federaţia Română de Fotbal, iar administraţia FRF doar le-a facilitat prezenţa la un eveniment considerat de importanţă naţională şi care nu se va repeta în viitorul apropiat. Aşadar, este firească prezenţa în tribune a membrilor FRF, care vor avea cele mai bune locuri de pe stadion pe care UEFA le-a vândut în afara tribunei oficiale, în aceeaşi zonă în care s-au cumpărat bilete şi pentru foştii mari fotbalişti. De menţionat că tot în data de 28 iunie va avea loc şi Adunarea Generală a FRF”, a menţionat forul.

Foştii internaţionali Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Dorinel Munteanu au stat la tribuna a II-a la meciul Austria-Macedonia de Nord, de pe Arena Naţională, din cadrul Euro-2020, în timp ce la VIP au stat politicieni şi oficiali FRF. Federaţia a precizat că întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitaţii.

Potrivit gsp.ro, la VIP au stat mai mulţi oameni politici precum Ludovic Orban, Anca Dragu, Dan Barna sau Nicuşor Dan, pe lângă oficialii FRF Răzvan Burleanu sau Mihai Stoichiţă.

Știri similare

BCMU Piteşti, medalie de bronz în Liga Naţională de baschet masculin

BCMU Piteşti, medalie de bronz în Liga Naţională de baschet masculin

Sport

Echipa de baschet masculin BCMU Piteşti a obţinut sâmbătă, pe teren propriu, medalia de bronz a stagiunii în Liga Naţională, după ce a învins formaţia CSO Voluntari, scor 79-61 (38-31), în cea de-a doua partidă din trei programate în finala mică. ...

Vizualizări: 312, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Legea care aprobă o OUG privind acordarea unor vouchere pentru a sprijini copiii în practicarea sportului de performanţă, promulgată

Legea care aprobă o OUG privind acordarea unor vouchere pentru a sprijini copiii în practicarea sportului de performanţă, promulgată

Sport

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 176/2020 pentru modificarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă, informează Administraţia Prezidenţială....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suedia – Danemarca, în finala Campionatului Mondial de handbal masculin

Suedia – Danemarca, în finala Campionatului Mondial de handbal masculin

Sport

Naţionalele de handbal masculin ale Suediei şi Danemarcei vor juca finala Campionatului Mondial din Egipt, după ce au eliminat, vineri, în semifinale, reprezentativele Franţei, respectiv Spaniei. Finalele pentru medalii vor avea loc duminică....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CFR Cluj a învins FCSB, scor 2-0, în Liga I

CFR Cluj a învins FCSB, scor 2-0, în Liga I

Sport

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FCSB, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I. Bucureştenii sunt pe prima poziţie în clasament, cu 30 de puncte, iar clujenii sunt pe trei, cu 27 de puncte. Pe poziţia a doua se află Universitatea Craiova, cu 28 de puncte şi un joc mai puţin....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă