PSD a cerut conducerii Camerei să dispună rectificarea votului privind moţiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea / Solicitarea a fost trimisă comisiei juridice pentru soluţionare – DOCUMENT

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PSD a cerut conducerii Camerei să dispună rectificarea votului privind moţiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea / Solicitarea a fost trimisă comisiei juridice pentru soluţionare – DOCUMENT

Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să ia act de încălcarea Regulamentului şi să dispună rectificarea votului exprimat în plen asupra moţiunii simple împotriva ministrului Cristian Ghinea. Conducerea Camerei a transmis solicitarea către comisia juridică spre analiză şi soluţionare.

Știri similare

Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles

Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care se va desfăşura la Bruxelles, a transmis Administraţia Prezidenţială. Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, combaterea schimbărilor climatice, relaţiile Uniunii cu Rusia şi cu Regatul Unit al Marii Britanii, conform sursei citate....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Nu ne permitem să fim ţinuţi la suprafaţă de vâsla cu care s-ar putea mâine să ne dea în cap vâslaşii de la PSD. Am trăit zece ani oprobiul public pentru catastrofala decizie de a face USL

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, duminică, la Iaşi că liberalii nu pot guverna ţinuţi la suprafaţă de vâslaşii PSD şi că PNL nu poate guverna alături de PSD pentru că a trăit timp de zece ani oprobiul public când a decis să facă USL....

Vizualizări: 444, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu: Cred că vom candida şi la preşedinţia Camerei, şi la cea a Senatului

Ciolacu: Cred că vom candida şi la preşedinţia Camerei, şi la cea a Senatului

Politică

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marţi seară, la TVR, că PSD ar putea avea candidaţi la conducerile ambelor Camere ale Parlamentului, decizia urmând să fie luată în Consiliul Politic Naţional. el a admis că la şefia Camerei Deputaţilor ar putea candida tot el sau un alt coleg de partid, subliniind că PSD s-a schimbat....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cioloş: Când supunem la vot Fără penal în funcţii publice, avem 30 de zile pentru referendum. Dacă apare un val pandemic şi oamenii nu vor putea participa, riscăm să ratăm acest obiectiv

Cioloş: Când supunem la vot Fără penal în funcţii publice, avem 30 de zile pentru referendum. Dacă apare un val pandemic şi oamenii nu vor putea participa, riscăm să ratăm acest obiectiv

Politică

Co-preşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a afirmat că, în momentul în care proiectul “Fără penali în funcţii publice” va fi supus la vot în Parlament, în 30 de zile trebuie organizat referendumul, iar dacă apare un nou val pandemic şi oamenii nu vot putea participa, atunci acest obiectiv riscă să fie ratat. ...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barna: Sunt gata să plec acasă dacă colegii mei din USR – PLUS îmi spun asta prin vot/ Nu îmi dau demisia sau încep să plâng şi mă dau cu fundul de pământ, voi susţine liderul care va fi acela. Nu am niciun fel de problemă de orgoliu sau de felul acesta

Co-preşedintele USR-PLUS Dan Barna susţine că va pleca acasă dacă colegii săi îi vor spune asta prin vot la alegerile din luna septembrie, explicând că acest lucru nu înseamnă că îşi va da demisia din partid, ci că îl va susţine pe liderul care va fi ales la congres, menţionând că nu are nicio problemă de orgoliu. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii: Nici preşedintele Klaus Iohannis şi nici premierul Florin Cîţu nu mi-au solicitat demisia în urma incendiului de la Institutul Naţional ”Matei Balş”. Cu premierul discut cât se poate de deschis

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat la emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima TV, că are o relaţie bună cu premierul Florin Cîţu, că nu au avut până acum să îşi reproşeze lucruri, dar atunci când au ceva de discutat, discută cât se poate de deschis. El a precizat că nici premierul, nici preşedintele Klaus Iohannis nu i-au solicitat demisia după incendiul de la Institutul Matei Balş. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Wiener (USR PLUS): Orice măsură, chiar şi de recompensă, chiar şi de condiţionare a accesului la anumite obiective publice ar trebui să fie un mijloc prin care să creştem rata de vaccinare/ Valul patru va fi unul cu efecte dramatice în România

Vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor Adrian Wiener (USR PLUS) consideră că "orice măsură, chiar şi de recompensă, chiar şi de condiţionare a accesului la anumite obiective publice ar trebui să fie un mijloc prin care să creştem rata de vaccinare". "(...) contagiozitatea variantei Delta (...), faptul că doar sub 30% din populaţia vulnerabilă peste 60 de ani este vaccinată, toate aceste lucruri ne fac să ne gândim la faptul că valul patru va fi unul cu efecte dramatice în România, cu un număr foarte mare de spitalizări şi decese", afirmă Wiener, medic de profesie....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedinta Senatului a făcut rapelul cu vaccinul împotriva COVID-19 / Anca Dragu: Vă încurajez să vă vaccinaţi şi să aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi

Preşedinta Senatului a făcut rapelul cu vaccinul împotriva COVID-19 / Anca Dragu: Vă încurajez să vă vaccinaţi şi să aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi

Politică

Preşedinta Senatului Anca Dragu a anunţat că a primit a doua doză de vaccin împotriva COVID-19 la Spitalul Militar. Ea a adăugat că nu a avut reacţii adverse la prima doză, doar un uşor disconfort în zona injectată, a doua zi de la administrarea injecţiei. „Vă încurajez să vă vaccinaţi şi să aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi. Ştiinţa este de partea noastră”, a îndemnat Dragu....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Fondurilor Europene despre digitalizare: Noi, cetăţenii, suntem în continuare ăia care mutăm informaţii de la o instituţie la alta, pe hârtie

Ministrul Fondurilor Europene despre digitalizare: Noi, cetăţenii, suntem în continuare ăia care mutăm informaţii de la o instituţie la alta, pe hârtie

Politică

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că îşi doreşte punerea la punct a unei infrastructuri centrale care să lege informatic marile instituţii ale statului. El susţine că nu îşi doreşte „cârpeli” pe partea de software sau hardware, aşa cum s-a făcut până acum pe fonduri europene. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fuziunea USR şi PLUS, aprobată de Curtea de Apel Bucureşti – Barna: Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce priveşte proiectul care aduce reformă şi schimbare în România / Cioloş: Suntem de azi un sigur partid, unul puternic

Fuziunea dintre USR şi PLUS a fost aprobată vineri de Curtea de Apel Bucureşti. Liderul USR Dan Barna a afirmat că este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce priveşte proiectul care aduce reformă şi schimbare în România şi i-a mulţumit liderului PLUS Dacian Cioloş pentru echilibru şi persevernşă. ”Suntem de azi un sigur partid, unul puternic”, a afirmat Cioloş. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Proiect USR-PLUS: Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică să îşi desfăşoare activitatea fără remunerarea membrilor

Proiect USR-PLUS: Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică să îşi desfăşoare activitatea fără remunerarea membrilor

Politică

USR-PLUS a depus o iniţiativă legislativă de eliminare a indemnizaţiilor pentru membrii Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP). Instituţia reuneşte numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul de ordine publică şi sunt remuneraţi de două ori pentru aceeaşi muncă....

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, despre rezoluţie privind excluderea colaborării cu PSD, propusă de Ludovic Orban: Nu avea niciun sens. Stablisem deja să nu guvernăm cu PSD

Florin Cîţu, despre rezoluţie privind excluderea colaborării cu PSD, propusă de Ludovic Orban: Nu avea niciun sens. Stablisem deja să nu guvernăm cu PSD

Politică

Premierul Florin Cîţu afirmă că rezoluţia privind excluderea unei colaborări a PNL cu PSD, adoptată de Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL la propunerea lui Ludovic Orban, „nu avea niciun sens”, pentru că şi într-o şedinţă anterioară a BPN se decisese ca liberalii să nu guverneze alături de social-democraţi. „Dar am votat-o şi pe asta de astăzi”, spune Cîţu, în acest context. ...

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Îl susţin pe prim-ministrul Florin Cîţu/ PNL intră de astăzi într-o perioadă în care fiecare membru trebuie să aleagă cu gândul următor: să câştige cele mai bune proiecte pentru România, pentru români

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, preşedinte al filialei PNL Mehedinţi, a anunţat, duminică, pe Facebook, într-o postare în care face referire la alegerile interne care vor avea loc în Partidul Naţional Liberal, că îl susţine pe premierul Florin Cîţu. De altfel, Popescu a fost unul dintre liderii liberali care s-au aflat alături de Cîţu atunci când acesta şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia PNL. ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PNL Mehedinţi a decis, cu 79 de voturi ”pentru”, susţinerea moţiunii lui Florin Cîţu / Moţiunea lui Ludovic Orban a primit 5 voturi

PNL Mehedinţi a decis, cu 79 de voturi ”pentru”, susţinerea moţiunii lui Florin Cîţu / Moţiunea lui Ludovic Orban a primit 5 voturi

Politică

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, care este şi preşedinte al PNL Mehedinţi, a anunţat că filiala judeţeană a acordat 79 de voturi moţiunii lui Florin Cîţu şi 5 voturi celei a lui Ludovic Orban, menţionând că mesajul său a fost unul de unitate. Popescu afirmă că nu este de acord să fie săpate şanţuri adânci între cele două echipe peste care nu mai pot fi ridicate punţi. ...

Vizualizări: 609, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Campania de vaccinare avea un scop clar, de a învinge pandemia / Campania este un succes / Până astăzi, eu nu l-am văzut pe Marcel Ciolacu să meargă într-un centru de vaccinare să susţină campania

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că este un succes campania de vaccinare, întrucât există indicatori care arată asta – rata de vaccinare de 50% în Bucureşti şi scăderea incidenţei care a dus la relaxarea unor măsuri. Cîţu acuză din nou că doar primarii partidelor de la guvernare se implică în campania de vaccinare: ”Eu nu l-am văzut pe Marcel Ciolacu să meargă într-un centru de vaccinare să susţină campania”....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barna: Gabriela Firea nici nu stă în Bucureşti, dar este prima pe lista de semnături la referendumul din Sectorul 1. De când a ajuns la primărie, Clotilde Armand a închis robinetul de bani şi diamante pentru firmele de casă şi televiziunile pesediştilor, nu mai merge cu şpaga pentru a obţine autorizaţii de construcţie în zone protejate

Dan Barna a precizat că vede pe lista de semnături la referendumul pentru demiterea primarului Sectorului 1 nume ale unor persoane care nici măcar nu locuiesc în sector, cum ar fi Gabriela Firea. „De când a ajuns la primărie, Clotilde Armand a închis robinetul de bani şi diamante pentru firmele de casă şi televiziunile pesediştilor, nu mai merge cu şpaga pentru a obţine autorizaţii de construcţie în zone protejate, nu se mai defrişează pădurea Băneasa şi parcul Herăstrău pentru firmele cu interese imobiliare, au fost demişi şefii Administraţiei Domeniului Public Sector 1 şi Direcţiei de Investiţii din Primărie care în loc să apere interesele publice făceau afaceri profitabile”, a adăugat vicepremierul. ...

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă