Peste 8.000 de angajaţi vor fi concediaţi de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara. Aceştia vor primi plăţi compensatorii timp de patru ani, care vor costa statul român 915 milioane lei

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 8.000 de angajaţi vor fi concediaţi de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara. Aceştia vor primi plăţi compensatorii timp de patru ani, care vor costa statul român 915 milioane lei

Un număr de 8.354 de angajaţi vor fi disponibilizaţi de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara şi de la Compania Naţională a Uraniului (CNU) şi Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice. Aceştia ar putea beneficia de plăţi compensatorii pentru o perioadă de până în patru ani, estimate la acest moment la suma de 915,68 milioane lei, arată un proiect de Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea OUG nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, publicat în dezbatere de Ministerul Energiei.

Știri similare

Ministrul Economiei anunţă că a publicat şi contractele pe anul 2019 încheiate de minister: Atunci când vom avea certitudinea că banii noştri nu vor mai fi furaţi de aceleaşi mafii de partid, va creşte şi conformarea voluntară

Economie

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a anunţat luni că a publicat şi contractele pe anul 2019 încheiate de minister, după cele pe 2020, şi speră ca modelul să fie preluat de toate instituţiile publice....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Virgil Popescu: Consumurile estimate pe factura de energie reprezintă o formă de escrocherie, există amenzi pentru aşa ceva/ Practic iau nişte bani în avans

Virgil Popescu: Consumurile estimate pe factura de energie reprezintă o formă de escrocherie, există amenzi pentru aşa ceva/ Practic iau nişte bani în avans

Economie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că unele companii trec consumuri estimate foarte mari pe facturile de energie, ceea ce reprezintă ”o formă de escrocherie” şi anunţă că există amenzi pentru astfel de practici. ”Practic, iau nişte bani în avans pentru un consum care nu există, se folosesc de bani oamenilor”, afirmă ministrul. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Polonia construieşte prima fabrică de reciclare a bateriilor auto din UE

Polonia construieşte prima fabrică de reciclare a bateriilor auto din UE

Economie

Compania poloneză Elemental Holding va construi prima fabrică din Uniunea Europeană pentru reciclarea atât a bateriilor auto, cât şi a altor deşeuri care conţin metale, cu ajutorul unui împrumut de până la 25 de milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), scrie publicaţia Budapest Business Journal....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
BVB: În primele şapte luni, au avut loc tranzacţii totale de peste 10 miliarde lei pe bursă. Valoarea de piaţă a companiilor româneşti la ajuns la 126 miliarde lei, depăşind nivelul atins înainte de pandemie

Valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a depăşit nivelul atins înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus, ajungând la aproximativ 126 miliarde lei (25,6 miliarde euro). În primele şapte luni au avut loc pe bursă tranzacţii totale de peste 10,4 miliarde lei. ...

Vizualizări: 522, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Concurenţei: Hidroelectrica şi-a luat anumite angajamente privind modul în care va comercializa energia produsă pe Piaţa pentru Ziua Următoare şi pe Piaţa de Echilibrare. Compania va fi monitorizată trei ani

Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că producătorul de energie Hidroelectrica a acceptat anumite angajamente privind modul în care compania de stat va comercializa energia produsă pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) şi pe Piaţa de Echilibrare (PE), astfel că Hidroelectrica se angajează să ofere la vânzare pe PZU o cantitate de energie electrică la un preţ maxim determinat pe baza preţului prevăzut în cadrul contractelor la termen. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Năsui: Văd că circulă informaţia că aş fi împotriva legii privind 5G în România. Este o minciună. Am vorbit şi cu premierul despre acest subiect. Ministerul Economiei susţine fără echivoc această lege

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a precizat că este o minciună faptul că nu ar susţine proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România, deoarece Ministerul susţine fără echivoc această lege şi a discutat deja cu premierul Florin Cîţu despre subiect. „Comisia Europeană a trimis Ministerului precizări în care sublinia că România pregăteşte o lege pentru introducerea infrastructurii 5G, care dacă ar conţine reglementari de natură tehnică, potrivit Directivei 2015/1535, Comisia ar trebui notificată în privinţa lor”, a adăugat acesta. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Vom reforma companiile statului, vom reduce risipa, vom elimina furtul din banul public care a fost practicat ani de zile de PSD

Florin Cîţu: Vom reforma companiile statului, vom reduce risipa, vom elimina furtul din banul public care a fost practicat ani de zile de PSD

Economie

Premierul Florin Cîţu a afirmat că şi-a propus reforma companiilor statului, reducerea risipei, eliminarea furtului din banul public, precizând că România va avea o lege a salarizării care va lega performanţa de venit şi o lege a pensiilor care va fi sustenabilă şi peste 15, menţionând că aceste lucruri sunt cuprinse în PNRR. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă