Mugur Isărescu, în anul pandemiei – cele mai mari afaceri cu vin de la lansare

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mugur Isărescu, în anul pandemiei – cele mai mari afaceri cu vin de la lansare

Casa de vinuri a guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de peste 5,2 milioane de lei, de la 4,1 milioane lei în anul precedent, şi un profit net de 1,8 milioane lei, dublu comparativ cu 2019, conform Profit.ro.

Știri similare

Toate clădirile care vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero – proiect

Toate clădirile care vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero – proiect

Economie

Clădirile pentru care recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează în baza unei autorizaţii de construire emise începând cu 31 decembrie 2020 trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero, asigurat în mare parte din surse regenerabile de energie, dar şi printr-un grad ridicat de eficienţă energetică, arată România Eficientă, un proiect privat, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat cu OMV Petrom....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apple pregăteşte un iPad Mini cu schimbări majore

Apple pregăteşte un iPad Mini cu schimbări majore

Economie

Cea mai mică dintre tabletele Apple va primi, în lunile următoare, după foarte multă vreme, un update care va aduce noutăţi tehnice şi de design....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Brandul Leonidas anunţă că a vândut peste 43 de tone de praline belgiene în 2020, din care mai bine de jumătate în Bucureşti. 155.000 euro, cea mai mare comandă înregistrată anul trecut

Brandul Leonidas anunţă că a vândut peste 43 de tone de praline belgiene în 2020, din care mai bine de jumătate în Bucureşti. 155.000 euro, cea mai mare comandă înregistrată anul trecut

Economie

Leonidas Ciocolată Belgiană, principal importator al brandului pe piaţa locală, a vândut peste 43 de tone de praline belgiene în 2020, din care mai bine de jumătate în Bucureşti. În ceea ce priveşte coşul mediu de cumpărături, dacă în 2019, românii cheltuiau în medie 60 lei pe ciocolată Leonidas, iar bucureştenii 130 de lei, în 2020 valoarea medie a cumpărăturilor a urcat până la 75 lei la nivel de ţară, respectiv 145 de lei în Bucureşti. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 8.000 de angajaţi vor fi concediaţi de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara. Aceştia vor primi plăţi compensatorii timp de patru ani, care vor costa statul român 915 milioane lei

Un număr de 8.354 de angajaţi vor fi disponibilizaţi de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara şi de la Compania Naţională a Uraniului (CNU) şi Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice. Aceştia ar putea beneficia de plăţi compensatorii pentru o perioadă de până în patru ani, estimate la acest moment la suma de 915,68 milioane lei, arată un proiect de Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea OUG nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, publicat în dezbatere de Ministerul Energiei....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Twitter pregăteşte lansarea abonamentelor Super Follows

Twitter pregăteşte lansarea abonamentelor Super Follows

Economie

După Twitter Blue şi un serviciu meteo local, Twitter se află foarte aproape de lansarea unei facilităţi prin care creatorii pot fi plătiţi de urmăritori pentru conţinut exclusiv....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a adoptat hotărârea pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „HeliPol”

Guvernul a adoptat hotărârea pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „HeliPol”

Economie

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de hotărâre pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „HeliPol”. „În cadrul proiectului urmează a fi achiziţionat un elicopter cu autonomie de zbor de cel puţin 120 de minute şi un alt elicopter cu autonomie de zbor de cel puţin 240 de minute de către Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi de 200 de unităţi de mobilitate terestre, care vor fi echipate după nevoile Poliţiei Române, la care se adaugă un hub satelitar, terminale VSAT şi autospeciale de comunicaţii”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. ...

Vizualizări: 303, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Finanţelor: Agenţia de rating Standard & Poor’s a anunţat îmbunătăţirea perspectivei de la „negativ” la „stabil”, aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României / Este prima modificare pozitivă din noiembrie 2013

Agenţia de rating Standard & Poor's a anunţat îmbunătăţirea perspectivei de la "negativ" la "stabil" aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută. ”Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenţie din noiembrie 2013”, a transmis, vineri seară, Ministerul Finanţelor....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANALIZĂ – Economia românească după primul an de pandemie: Afacerile companiilor au scăzut cu 1,7% în anul 2020, la 1.492 de miliarde de lei. Profitabilitatea a crescut la 6,57%

ANALIZĂ – Economia românească după primul an de pandemie: Afacerile companiilor au scăzut cu 1,7% în anul 2020, la 1.492 de miliarde de lei. Profitabilitatea a crescut la 6,57%

Economie

Cifra de afaceri obţinută la nivelul mediului de business a înregistrat în pandemie o scădere de aproximativ 1,7%, de la peste 1.518 miliarde de lei în anul 2019, la 1.492 de miliarde de lei în anul 2020, potrivit unui studiu realizat de Termene.ro. ...

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut vineri la 1,70%

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut vineri la 1,70%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut vineri la 1,70%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Exxon Mobil şi Chevron ascund plăţi efectuate către unele guverne, potrivit unei autorităţi de supraveghere

Exxon Mobil şi Chevron ascund plăţi efectuate către unele guverne, potrivit unei autorităţi de supraveghere

Economie

Producătorii amricani de petrol Exxon Mobil şi Chevron ascund plăţi efectuate către unele guverne, potrivit unei autorităţi de supraveghere, nerespectând un standard major referitor la transparenţă stabilit de Extractive Industries Transparency Initiative (EITI), un organism global anti-corupţie în care companiile deţin locuri în consiliul de administraţie, a anunţat miercuri EITI, transmite Reuters....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a rămas joi la 2,04%

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas joi la 2,04%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas joi la 2,04%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR)....

Vizualizări: 410, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Wizrom Software a raportat afaceri de peste 28 milioane lei în 2020, în creştere cu 3,8% faţă de anul anterior

Wizrom Software a raportat afaceri de peste 28 milioane lei în 2020, în creştere cu 3,8% faţă de anul anterior

Economie

Wizrom Software, unul dintre cei mai mari dezvoltatori şi integratori de software de business din România, a înregistrat afaceri de peste 28 milioane lei în 2020, în creştere cu aproximativ 3,8% comparativ cu anul anterior. Profitul s-a ridicat la peste 2 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de cel obţinut în 2019....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie şi Statele Unite au convenit să încheie disputa veche privind ajutoarele primite de Airbus şi Boeing

Marea Britanie şi Statele Unite au convenit să încheie disputa veche privind ajutoarele primite de Airbus şi Boeing

Economie

Marea Britanie şi Statele Unite au convenit joi să pună capăt unei dispute vechi privind ajutoarele primite de producătorii de avioane Airbus şi Boeing şi să se concentreze pe combaterea subvenţiilor chineze, după modelul unui armistiţiu de cinci ani încheiat de Washington şi Bruxelles, relatează Reuters....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
VIDEOCONFERINŢĂ NEWS.RO:Lăcrămioara Diaconu-Pintea (CE Oltenia): Restructurăm, dar facem şi investiţii pentru decarbonare / Căprău (OMV Petrom): 2021, crucial pentru gazele din Marea Neagră / Vlăsceanu (ACUE): Nu e chiar atât de simplu sistemul energetic

Importurile de gaze naturale vor ajunge poate la 40-50% din consum în 2030 şi după 2030, În absenţa gazului din Marea Neagră, a declarat Marţi, în cadrul videoconferinţei News.ro – Energy Road, ediţia a IV-a, cu tema "Energie la tine acasă", Radu Căprău - membru al Directoratului OMV Petrom. La acelaşi eveniment, Lăcrămioara Diaconu-Pintea membru al Directoratului la Complexul Energetic Oltenia aanunţat că această companie va fi restructurată, pentru a deveni mai eficientă, dar în acelaşi timp va fi făcut un pas clar în direcţia decarbonării, prin programul de investiţii. Acest plan de restructurare a fost iniţiat în vara trecută. La rândul său, Silvia Vlăsceanu, seecretar general al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a subliniat că a avea o relaţie directă cu un producător implică nişte greutăţi şi de natură tehnică, şi birocratică, pentru producător, în primul rând....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă