Curtea Constituţională, aşteptată să se pronunţe cu privire la instituirea stării de alertă prin legea 55/2020

Vizualizări: 423, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Constituţională, aşteptată să se pronunţe cu privire la instituirea stării de alertă prin legea 55/2020

Curtea Constituţională este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la instituirea stării de alertă prin legea 55/2020. Dosarele s-au aflat pe masa judecătorilor în 20 mai, fiind amânată pronunţarea.

Curtea Constituţională este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la dosarul nr.2357D/2020 – Excepţia de neconst. a disp. Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, magistraţii urmează să se pronunţe şi cu privire la Dosarul nr.764D/2021 – Excepţia de neconst. a disp. Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inclusiv modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2008 privind reglementarea activităţii de telemuncă, art.1 alin.(3) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Cele două cauze s-au aflat pe masa juecătorilor constituţionali în 20 mai, aceştia amânând pronunţarea.

Tot marţi, este aşteptată pronunţarea pe ”excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 ind.1 – 9 din legea 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a ordonanţei de urgenţă 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”.

Co-preşedintele AUR George Simion a declarat că este neconstituţională instituirea stării de alertă în baza Legii 55/2020. El şi-a exprimat convingerea că şi judecătorii CCR vor constata acelaşi lucru, deoarece situaţia sanitară nu ar mai impune această măsură.

”Credem că starea de alertă bazată pe Legea 55 este neconstituţională. Măsurile de relaxare aşa-spuse, din ultima perioadă, vin şi în urma acestui proces la CCR. S-au comis multe abuzuri, încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor. Această stare de alertă nu a ajuns niciodată să fie votată în Parlamentul României şi fără control parlamentar nu a existat procedura de confirmare a stării de urgenţă. De aceea, mâine, la CCR, se va face dreptate”, a declarat recent George Simion. 

Liderul deputaţilor AUR a mai afirmat că starea de alertă este în vigoare ”doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din domeniul achiziţiilor medicale”.

Știri similare

Kelemen Hunor: Vom dezvolta, în continuare, instituţiile medicale şi vom sprijini investiţiile mari, importante pentru comunitatea noastră

Kelemen Hunor: Vom dezvolta, în continuare, instituţiile medicale şi vom sprijini investiţiile mari, importante pentru comunitatea noastră

Politică

Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat că prioritatea UDMR la elaborarea bugetului pentru acest an a fost ca, prin distribuirea impozitului pe venit, rămas la nivel local în procent de 100%, să fie consolidată poziţia consiliilor locale şi judeţene. Uniunea a mai considerat că este foarte importantă dezvoltarea pe viitor a instituţiilor din sistemul de sănătate şi sprijinirea investiţiilor mari. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anca Dragu: A trecut o lună de când am început audienţele online. Am discutat cu 36 de oameni până acum, de aceea deschid a doua sesiune de audienţe online

Anca Dragu: A trecut o lună de când am început audienţele online. Am discutat cu 36 de oameni până acum, de aceea deschid a doua sesiune de audienţe online

Politică

Preşedinta Senatului Anca Dragu a anunţat că a discutat cu 36 de persoane, la o lună de când a început audienţele online, şi că a început lucrul pentru modificarea legii 127/2019 care afectează mare parte din persoanele cu handicap din România alături de îngijitorii lor. Ea a adăugat că va deschide o a doua sesiune de audienţe online. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a avut o întâlnire cu cei doi jurnalişti şi activistul de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de pădure din Suceava

Premierul Florin Cîţu a avut o întâlnire cu cei doi jurnalişti şi activistul de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de pădure din Suceava

Politică

Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, miercuri la Guvern, cu activiştii de mediu Tiberiu Boşutar şi Gabriel Păun şi cu jurnalistul Radu Mocanu care au fost bătuţi de circa 20 de persoane într-o pădure din Suceava, în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din ţara noastră, transmite Executivul. ...

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului încep joi dezbaterile pe proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2021

Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului încep joi dezbaterile pe proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2021

Politică

Comisiile pentru buget ale Camerei şi Senatului încep joi, de la ora 14.00, dezbaterile generale cu privire la proiectul legii bugetului de stat şi proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an. Lucările în comisii sunt programate să aibă loc până sâmbătă, ora 14.00, iar termenul pentru depunerea rapoartelor este luni, 1 martie, ora 10.00, iar de la ora 16.00 va fi plen reunit al Parlamentului pentru dezbaterea celor două iniţiative legislative. Votul final în plenul comun al Camerei şi Senatului reste programat marţi, 2 martie....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicolae Robu: Domnule Fritz, pentru Parada homosexualilor aveţi bani, dar pentru festivaluri atât de frumoase, de bun renume pentru Timişoara, nu?! Ruşine, că distrugeţi nu doar în plan material oraşul, ci îi distrugeţi spiritul!

Fostul primar al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a criticat organizarea Pride TM de la Timişoara şi i-a transmis actualului edil, Dominic Fritz să ăi fie ruşine că distruge festivaluri de tradiţie pentru oraş şi că distruge ”spiritul” Timişoarei....

Vizualizări: 429, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cum au tranşat Cîţu şi Orban rectificarea bugetară în şedinţa PNL: Drulă are cele mai multe proiecte bugetate cu execuţie zero, nu se justifică solicitările / Contre între Cîţu şi Turcan / Se taie din banii anunţaţi iniţial pentru Sănătate – surse

Liderii PNL, reuniţi marţi în şedinţa Biroului Executiv (BEX), au convenit să propună coaliţiei un plan uşor revizuit pentru rectificarea bugetară, care să prevadă, printre altele, bani mai puţini pentru Sănătate decât suma de 3,5 miliarde de lei anunţată săptămâna trecută, dar fără a fi acordată nicio suplimentare la ministerul Transporturilor, unde premierul Florin Cîţu a spus că se regăseşte cel mai mare număr de proiecte bugetate, dar cu execuţie zero, au precizat surse participante la şefinţă pentru News.ro....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Radu Oprea (PSD): Sunt convins că dacă va fi repusă în funcţie Renate Weber, va fi atacată la CCR ordonanţa pe sănătate

Radu Oprea (PSD): Sunt convins că dacă va fi repusă în funcţie Renate Weber, va fi atacată la CCR ordonanţa pe sănătate

Politică

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a afirmat că este convins că, în cazul în care Renate Weber va fi repusă în funcţia de Avocat al Poporului, ea va ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind amânarea majorării alocaţiilor pentru copii şi cea prin care se introduce coplata în sistemul de sănătate....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Roman, despre revocarea lui Renate Weber: Simplu ca bună ziua, dar se pare că unii vor să orbecăim prin ceaţă/ L-am auzit pe Ludovic Orban spunând că trebuie începută procedura; eu spun că doar trebuie finalizată

Deputatul liberal Florin Roman a comentat, sâmbătă seară, declaraţia liderului formaţiunii, Ludovic Orban, referitoare la demararea procedurii de revocare a Avocatului Poporului. ”Am început procedura de revocare anul trecut”, afirmă Roman, care cere doar ca demersul să fie finalizat şi explică şi cum se poate face repede acest lucru. ”Să vedem acum...cine este sincer cu adevărat şi cine nu?”, a mai afirmat Roman, precizând că este ”simplu ca bună ziua, dar se pare că unii vor să orbecăim prin ceaţă”. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nelu Tătaru, ales preşedinte al PNL Vaslui / Tătaru: Echipa PNL Vaslui susţine candidatura premierului Florin Cîţu, garanţie pentru dezvoltarea Moldovei / Cîţu: Dragi colegi liberali, vă aştept pe toţi în echipa câştigătoare

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost reales, vineri, în funcţia de preşedinte al PNL Vaslui. ”Echipa PNL Vaslui susţine candidatura premierului Florin Cîţu, garanţie pentru dezvoltarea Moldove”, a transmis Tătaru, imediat după reconfirmarea în funcţie. La rândul său, premierul Florin Cîţu a transmis că ”viitorul PNL arată bine”. ...

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PMP solicită reducerea numărului de ministere la 15/ Tomac: Dacă PSD, PNL şi UDMR renunţă la logica ”satului de vacanţă”, avem şansa unui Guvern mai suplu care să poată să ia decizii coerente în momente esenţiale

Liderul PMP Eugen Tomac le cere, într-o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor partidelor din coaliţia de guvernare, reducerea numărului de ministere la 15 şi să existe cel mult doi secretari de start la fiecare minister, cu excepţia celor implicate direct în gestionarea fondurilor europene. ”Dacă PSD, PNL şi UDMR renunţă la logica «satului de vacanţă» în care fiecare trebuie să primească posturi pentru a-şi mulţumi baza partidului, avem şansa unui Guvern mai suplu care să poată să ia decizii coerente în momente esenţiale”, afirmă el....

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene: Vom negocia cu Comisia Europeană nu doar bani din PNRR pentru logistica necesară implementării venitului minim de incluziune, ci şi pentri chletuielile curente legate de acest ajutor

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene, Cristian Ghinea, afirmă că Guvernul va pleda, la negocierile cu oficialii Comisiei Europene privind Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR) pentru alocarea de fonduri prin acest program nu doar în vederea organizării logistice pentru aplicarea legii privind venitul minim de incluziune, ci şi pentru susţinerea unei părţi din costurile bugetare aferente acordării acestui ajutor. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anca Dragu anunţă că i s-au semnalat timpi mari de aşteptare pentru serviciile consulare, din cauza pandemiei: Totuşi, trebuie să găsim o soluţie

Anca Dragu anunţă că i s-au semnalat timpi mari de aşteptare pentru serviciile consulare, din cauza pandemiei: Totuşi, trebuie să găsim o soluţie

Politică

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat, joi seară, că a avut o nouă rundă de audienţe online, în cadrul căreia i s-au semnalat timpi mari de aşteptare pentru serviciile consulare, din cauza pandemiei. ”Totuşi, trebuie să găsim o soluţie”, a afirmat Dragu....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Nu va fi OUG pentru modificarea legii salarizării. Va fi un proiect de lege care va trece prin Parlament, iar până în sesiunea din vară o să fie în Legislativ

Cîţu: Nu va fi OUG pentru modificarea legii salarizării. Va fi un proiect de lege care va trece prin Parlament, iar până în sesiunea din vară o să fie în Legislativ

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat că legea salarizării nu va fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, ci printr-un proiect de lege în Parlament a cărui procedură legislativă va fi încheiată până în sesiune din vară. Şeful Executivului a adăugat că la Ministerul Muncii se lucrează pe acest act normativ şi după ce va exista o variantă propusă de această instituţie, va fi o discuţie în coaliţie....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: PNRR este un atribut al Guvernului, nu are nicio legătură cu Parlamentul. A, şantajul care vine din partea PSD… dacă PSD vrea să fim iarăşi o ţară pe care o arată Europa cu mâna că nu pot să fie ratificate aceste sume, foarte bine

Premierul Florin Cîţu a precizat, sâmbătă, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este un atribut al Guvernului şi nu are nicio legătură cu Parlamentul. "A, şantajul care vine din partea PSD... dacă PSD vrea să fim iarăşi o ţară pe care o arată Europa cu mâna că nu pot să fie ratificate aceste sume şi Comisia Europeană nu se poate împrumuta pentru a finanţa PNRR, foarte bine. (...) Vreau să îl văd pe domnul Ciolacu cum va explica acest lucru colegilor de la Bruxelles", a adăugat Cîţu....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dorneanu precizează că Simina Tănăsescu a formulat o opinie concurentă la decizia CCR de respingere a sesizării referitoare la numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ care nu concordă cu ce a susţinut la deliberări

Judecătoarea Curţii Constituţionale Simina Tănăsescu a avut o opinie concurentă la decizia CCR de respingere a sesizării PNL şi USR privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ. Ea argumentează, în textul redactat, că a rămas incert cadrul normativ care permite Curţii să verifice constituţionalitatea hotărârilor parlamentare. În schimb, preşedintele CCR Valer Dorneanu vine cu precizări referitoare la această opinie concurentă şi spune că soluţia de respingere ca neîntemeiată a sesizării de neconstituţionalitate a fost pronunţată cu unanimitate de voturi şi cu opinia concurentă a Siminei Tănăsescu. La şedinţadeliberărilor, Tănăsescu s-a pronunţat pentru respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca inadmisibilă motivat de faptul că hotărârile Parlamentului cu caracter individual nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, explică Dorneanu. Totuşi, opinia „concurentă a judecătoarei Tănăsescu nu concordă cu susţinerile prezentate în cadrul şedinţei de deliberări de Simina Tănăsescu exclusiv pe soluţia de inadmisibilitate. „Mai mult, cuprinde - în mod paradoxal - argumente în favoarea soluţiei contrare adoptate cu unanimitate de voturi, ceea ce transformă opinia autointitulată «concurentă» într-o veritabilă opinie separată. În mod cert, autoarea opiniei concurente nu a votat în sensul admiterii sesizării de neconstituţionalitate”, adaugă preşedintele Curţii. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă