Germania a câştigat pentru a treia oară Campionatul European de tineret

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania a câştigat pentru a treia oară Campionatul European de tineret

Germania a câştigat pentru a treia oară Campionatul European de fotbal rezervat jucătorilor sub 21 de ani, după ce a învins, duminică, la Ljubljana, cu scorul de 1-0 (0-0), Portugalia, în finala competiţiei.

A marcat atacantul echipei Anderlecht Lukas Nmecha, în minutul 49.

Germanii au mai fost campioni europeni în 2009 şi 2017 şi au mai jucat o finală, în 2019.

Lusitanii au mai fost de două ori în ultimul act, în 1994 şi 2015, dar au pierdut de fiecare dată.

România a fost prezentă la turneul final, dar a ieşit din competiţie în faza grupelor, care a avut loc la finalul lunii martie. „Tricolorii mici” au strâns cinci puncte, la fel ca Olanda şi Germania. Din Grupa A a mai făcut parte una dintre gazdele competiţiei, Ungaria, care nu a obţinut niciun punct.

Știri similare

Danil Medvedev, primul seminfinalist la US Open

Danil Medvedev, primul seminfinalist la US Open

Sport

Tenismenul rus Danil Medvedev, locul 2 ATP, s-a calificat, marţi, pentru a treia oară consecutiv în semifinalele US Open, ultimul grand slam al anului....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cristina Neagu, după ce a fost acuzată de o jucătoare din Muntenegru că i-a cerut să nu mai marcheze în meciul din turneul preolimpic: Iubesc şi respect sportul pe care îl practic şi cred că fair play-ul mă defineşte

Handbalista Cristina Neagu, la fel ca şi alţi oficiali ai FR Handbal, au negat informaţiile din presă, conform cărora sportiva i-a cerut unei jucătoare din Muntenegru să se dea la o parte la meciul direct pentru calificarea la JO. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă