Acord istoric al G7 pentru impozitarea companiilor multinaţionale, anunţă ministrul britanic de Finanţe

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acord istoric al G7 pentru impozitarea companiilor multinaţionale, anunţă ministrul britanic de Finanţe

Grupul celor G7 a ajuns la un acord „istoric” privind impozitarea companiilor multinaţionale, a declarat ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, citat de BBC

Miniştrii de finanţe reuniţi la Londra au fost de acord să se angajeze la principiul unei cote minime a impozitului pe profit de 15%.

Giganţii tehnologici precum Amazon şi Google ar putea fi printre companiile afectate.

Măsura ar putea duce la fluxuri de miliarde de dolari către guverne pentru a achita datoriile suportate în timpul crizei Covid.

Acordul – dintre SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada, Italia şi Japonia – va exercita presiuni asupra altor ţări să urmeze exemplul, inclusiv la o reuniune a G20, programată luna viitoare.

Sunak a declarat că acordul a fost conceput pentru a crea condiţii de concurenţă echitabile pentru companiile globale.

„După ani de discuţii, miniştrii de finanţe din G7 au ajuns la un acord istoric pentru a reforma sistemul fiscal global şi pentru a-l face potrivit pentru era digitală globală”, a spus el.

Știri similare

SUA restabilesc ajutoare în valoare de 150 de milioane de dolari destinate Palestinei, reduse de către Trump după recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului în 2017

SUA restabilesc ajutoare în valoare de 150 de milioane de dolari destinate Palestinei, reduse de către Trump după recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului în 2017

Externe

Administraţia americană a lui Joe Biden urmează să restabilească ajutoare destinate Palestinei, reduse puternic de către Donald Trump, prin deblocarea unor fonduri în valoare de 150 de milioane de dolari (128 de milioane de euro), declară miercuri surse apropiate dosarului pentru Reuters....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
”Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporijjea, bombardată, avertizează directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi

”Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporijjea, bombardată, avertizează directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi

Externe

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi a avertizat în Consiliul de Securitate al ONU că ”situaţia este gravă” în Centrala Nucleară Zaporijjea şi a cerut un acces în centrala pe care Moscova şi Kievul se acuză reciproc că au bombardat-o, relatează AFP....

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preţul mondial al produselor alimentare de bază creşte la cel mai înalt nivel din 2014 încoace, anunţă FAO

Preţul mondial al produselor alimentare de bază creşte la cel mai înalt nivel din 2014 încoace, anunţă FAO

Externe

Preţul la nivel mondial al produselor alimentare de bază a crescut - în ianuarie - la cel mai înalt nivel din iulie 2014 încoace, antrenat de creşterea preţului cerealelor, uleiului şi zahărului - din cauza creşterii cererii şi a modificărilor climatice -, anunţă joi Agenţia ONU însărcinată cu Agricultura şi Alimentaţia (FAO), relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Colonelul Assimi Goita depune jurământul şi devine preşedinte de tranziţie în Mali

Colonelul Assimi Goita depune jurământul şi devine preşedinte de tranziţie în Mali

Externe

Colonelul Assimi Goita a depus luni jurământul şi a devenit preţedinte al Mali în perioada de tranziţie, menită să-i aducă pe civili la putere, în urma a două lovituri de stat, condamnate de către principalii parteneri ai acestei ţări-cheie în stabilitatea Sahelului, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproximativ 500 de familii ale unor victime covid-19 cer, într-un proces la Roma, despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului italian, pe care-l acuză de ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei

Aproximativ 500 de familii italiene cer despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului, acuzând autorităţile sanitare de o ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei covid-19, într-un proces care a început la Roma, relatează The Guardian....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Procesul lui Trump din Senat a început cu prezentarea video a evenimentelor din 6 ianuarie: Revolta de la Capitoliu „nu trebuie să fie viitorul nostru”

Procesul lui Trump din Senat a început cu prezentarea video a evenimentelor din 6 ianuarie: Revolta de la Capitoliu „nu trebuie să fie viitorul nostru”

Externe

Procesul din Senat în care fostul preşedinte Donald Trump este acuzat de „incitare la insurecţie” a început marţi cu prezentarea unei compilaţii de înregistrări video ce prezentau evenimentele din 6 ianuarie, când în revolta de la Capitoliu au murit cinci persoane. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Italia: Premierul Conte a obţinut, cu o majoritate limitată, votul de încredere în Senat

Italia: Premierul Conte a obţinut, cu o majoritate limitată, votul de încredere în Senat

Externe

Premierul italian Giuseppe Conte a obţinut, marţi, cu o majoritate limitată, votul de încredere în Senat, care îi permite să rămână în funcţie după ce partenerul minoritar în coaliţia de guvernare, partidul Viva, a decis să se retragă, săptămâna trecută, în mijlocul pandemiei de Covid-19, transmite Reuters....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Qatarul acţionează în vederea unei relansări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, anunţă şeful diplomaţiei din Qatar, în urma unor întâlniri cu oficiali americani de rang înalt

Qatarul acţionează în vederea dezamorsării unor tensiuni în Orientul Mijlociu şi acţionează în favoarea unei relansări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, anunţă ministrul de Externe. şeicul Mohammed bin Abdulrahman al Thani, citat de agenţia de presă QNA, relatează Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă