Ghinea, despre acuzaţiile că funcţionari din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR: Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu / Trei angjaţi din minister au căzut două etaje cu liftul

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ghinea, despre acuzaţiile că funcţionari din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR: Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu / Trei angjaţi din minister au căzut două etaje cu liftul

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a combătut, miercuri, acuzaţiile din spaţiul public potrivit cărora au existat funcţionari din minister care au refuzat să lucreze la PNRR. ”Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu”, a afirmat ministrul.

”Sunt câteva zeci de oameni care au muncit, sunt câteva zeci de oameni care au muncit şi la ministerele de linie (…) Sâmbătă seară, ca să vă dau un element de picanterie, la ora 11.00 noaptea, trei colegi au picat cu liftul două etaje în gol. Au venit jandarmii şi echipele de intervenţie. A fost un moment de mare emoţie, fix când aveam cel mai mult de lucru”, a declarat, miercuri, Cristian Ghinea, la prezentarea PNRR.

Ministrul a combătut ”un neadevăr din spaţiul public”, cum că au existat funcţionari din minister care au refuzat să lucreze la PNRR.

”Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu ca să  termine în timp utli. Le mulţumesc cu această ocazie”, a mai declarat ministrul.

Răspunzând unor întrebări, ministrul a precizat că cei trei funcţionari care au rămas blocaţi în lift sunt bine, nu au fost răniţi.

”A fost foarte mult stres şi foarte multă muncă şi numai de asta nu aveam  nevoie. Nu s-a întâmplat nimic”, a mai declarat ministrul.

Știri similare

Marcel Boloş anunţă că dialogul informal cu Comisia Europeană pe jalonul din PNRR privind pensiile speciale urmează să aibă loc în această lună: Trebuie limpezit într-un a nume fel sau altul, ori renunţăm la inechităţi ori se elimină plafonul de 9,4%

Politică

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a declarat, joi, că dialogul informal cu Comisia Europeană pe jalonul din PNRR privind pensiile speciale urmează să aibă loc în această lună. El a precizat că acest jalon trebuie limpezit într-un a nume fel sau altul, ori renunţăm la inechităţi ori se elimină plafonul de 9,4%. ...

Vizualizări: 1428, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dosarul fraudării alegerilor locale din comuna Ciorani, trimis în judecată. 23 de inculpaţi au fost deferiţi justiţiei, alţi patru au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Dosarul fraudării alegerilor locale din comuna Ciorani, trimis în judecată. 23 de inculpaţi au fost deferiţi justiţiei, alţi patru au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Politică

Procurorii prahoveni au trimis în judecată, vineri, dosarul în care suspectează fraudarea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 în toate secţiile de votare din comuna Ciorani, dosar în care este inculpat primarul localităţii, alături de mai mulţi angajaţi ai primăriei. Patru dintre suspecţi au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, iar alţi 23 vor fi judecaţi. ...

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Până acum, România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse, are o campanie de vaccinare de succes. Suntem în UE pe locul 3 în ceea ce priveşte persoanele care au fost vaccinate cu două doze şi la nivel global suntem pe locul 7

România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse, are o campanie de vaccinare de succes. Suntem în UE pe locul 3 în ceea ce priveşte persoanele care au fost vaccinate cu două doze şi la nivel global suntem pe locul 7, a declarat joi premierul Florin Cîţu, care a calificat campania de vaccinare drept cel mai important obiectiv din acest an....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban, despre campania de vaccinare: E loc de mai bine, evident / Cred că această campanie de vaccinare ar trebui să se deruleze în continuare cu şi mai multă energie

Ludovic Orban, despre campania de vaccinare: E loc de mai bine, evident / Cred că această campanie de vaccinare ar trebui să se deruleze în continuare cu şi mai multă energie

Politică

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că ”e loc de mai bine” în privinţa derulării campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din România şi a subliniat că multă lume amână vaccinarea din cauza scăderii numărului de persoane infectate din această perioadă, precum şi din cauza sezonului cald....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciucă, de Ziua Marinei: Voi sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului, derularea programelor de modernizare a Armatei şi Forţelor Navale / Dragi marinari, pentru tot ce faceti, aveţi preţuirea Guvernului!

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul cu prilejul Zilei Marinei şi al Forţelor Navale, că va sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului, derularea programelor de modernizare a Armatei şi Forţelor Navale. ”Pentru tot ce faceti, aveţi preţuirea şi întregul sprijin al Guvernului României! Vă doresc mult succes, Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească în toate misiunile şi vânt din pupa!”, le transmite el marinarilor. ...

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Deputat USR: PNL a venit la discuţii şi a zis aşa: noi avem deja premierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, hai să înceapă negocierea! Cu o astfel de atitudine nu îţi găseşti aliaţi pentru o majoritate

Deputatul USR Tudor Pop susţine că mandatul dat de votanţii dreptei la alegerile din 6 decembrie obligă partidele de centru dreapta la parteneriat. "Din păcate, PNL a venit la discuţii şi a zis aşa: noi avem deja premierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, hai să înceapă negocierea! Cu o astfel de atitudine la adresa celor care ar trebui să-ţi fie parteneri nu îţi găseşti aliaţi pentru o majoritate", afirmă el. Pop adaugă că USR PLUS nu va accepta ca PNL să aibă toate poziţiile de decizie, "iar noi doar să executăm"....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PSD: În loc să vină cu propuneri neconstituţionale, UDMR ar trebui să susţină proiectul social-democraţilor privind majorarea alocaţiilor

PSD: În loc să vină cu propuneri neconstituţionale, UDMR ar trebui să susţină proiectul social-democraţilor privind majorarea alocaţiilor

Politică

PSD solicită UDMR să renunţe la propunerile neconstituţionale privind alocaţiile pentru copii şi să se concentreze pe punerea în aplicare a legilor în vigoare. În acest sens, UDMR ar trebui să se opună intenţiei PNL şi USR-PLUS de amânare a majorării alocaţiilor prevăzută pentru data de 1 iulie 2021 şi să militeze pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi a promisiunilor făcute de toate partidele din arcul guvernamental înainte de alegeri....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rădulescu: Mă voi bate pentru dreptatea mea aşa cum m-am bătut din 2013 împotriva abuzurilor statului paralel/ „Vulturilor” care îşi freacă mâinile că în sfârşit Cătălin Rădulescu a fost găsit cu ceva, le spun atât: nu îmi e frică decât de Dumnezeu

Deputatul Cătălin Rădulescu, urmărit penal de DNA pentru modul în care a a obţinut certificatul de revoluţionar, afirmă că se va " bate" pentru "dreptatea" sa aşa cum a luptat, din 2013, "împotriva abuzurilor statului paralel". "Iar «vulturilor» care îşi freacă mâinile că în sfârşit Cătălin Rădulescu a fost găsit cu ceva, le spun atât: nu îmi e frică decât de Dumnezeu şi în faţa lui stau drept!", adaugă el....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele PSD Iaşi: Interesul ieşenilor nu este prioritar pentru PNL şi USR la Iaşi. Consilierii municipali social-democraţi vor ieşi din sală când se vor alege viceprimarii

Preşedintele PSD Iaşi: Interesul ieşenilor nu este prioritar pentru PNL şi USR la Iaşi. Consilierii municipali social-democraţi vor ieşi din sală când se vor alege viceprimarii

Politică

PSD Iaşi îşi exprimă dezamăgirea faţă de ceea ce numeşte” atitudinea nepăsătoare a partidelor de dreapta în ceea ce priveşte situaţia administrativă incertă a Iaşului”, susţinând că PNL şi USR-PLUS ”s-au dovedit incapabile să acţioneze în beneficiul ieşenilor” şi adâncesc criza administrativă şi politică în care se află municipiul Iaşi. Liderul filialei social-democrate, Maricel Popa, ”atât timp cât preocuparea PNL şi USR-PLUS, la Iaşi, va fi alta decât buna guvernare, în folosul ieşenilor, consilierii municipali social-democraţi vor ieşi din sală de fiecare dată când, pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local se va afla proiectul de hotărâre pentru alegerea viceprimarilor municipiului Iaşi”, anunţul fiind făcut înaintea şedinţei de miercuri a Consiliului Local şi în condiţiile în care negocierile politice PNL-USR PLUS pentru formarea unei majorităţi sunt în impas. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Congresul PNL – Alina Gorghiu reclamă ”telefoane insistente” din partea echipei pro-Orban la mai mulţi membri de partid / Ionel Dancă: Vorbim pentru mobilizarea la Congresul unde se decide salvarea PNL; Orban aşa face campanie, om cu om

Senatorul Alina Gorghiu, susţinătoare a lui Florin Cîţu în cursa internă din PNL, reclamă, luni seară, ”telefoane insistente” din partea echipei pro-Orban la mai mulţi membri de partid. ”Vor vota sâmbătă ceea ştiu că este bine”, afirmă Gorghiu. În replică, deputatul Ionel Dancă, susţinător al lui Ludovic Orban, afirmă că acesta este modul lui Ludovic Orban de a face campanie pentru mobilizarea la Congresul ”unde se decide salvarea PNL”. ...

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban, întrebat dacă renunţarea la Florin Cîţu nu ar fi o concesie făcută USR PLUS: Ce este mai important? Să asigurăm României un Guvern cu o majoritate coerentă sau să fim orgolioşi? Cîţu mai poate fi premier doar cu sprijinul PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, întrebat dacă plecarea lui Florin Cîţu din postul de premier n-ar fi o concesie făcută USR PLUS, că pentru România e mai importantă asigurarea unei majorităţi coerente decât orgoliile. Totodată, Orban consideră că Florin Cîţu mai poate fi premier doar cu sprijinul PSD. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iohannis, discurs de Ziua Pompierilor: Munca dumneavoastră este cu fiecare an mai puternic legată de amplificarea fenomenului încălzirii globale/ Ce am văzut în Grecia ne dovedeşte că trebuie să creăm în rândul populaţiei noastre o cultură a prevenţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, la ceremonia organizată de Ziua Pompierilor din România, că munca acestora este cu fiecare an mai puternic legată de amplificarea fenomenului încălzirii globale, iar "pe măsură ce România va ajunge să se confrunte cu situaţii de urgenţă civilă", misiunile vor deveni tot mai dificile. El le-a mulţumit pompierilor pentru profesionalismul cu care au intervenit la incendiile de vegetaţie din Grecia. "Ceea ce am văzut în Grecia ne dovedeşte, o dată în plus, că trebuie să creăm în rândul populaţiei noastre o cultură a prevenţiei, prin pregătirea activă şi continuă, astfel încât oamenii să ştie cum să reacţioneze la producerea unei situaţii de urgenţă majoră", a subliniat el....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Csoma Botond: UDMR nu doreşte să lanseze atacuri publice cu privire la activitatea DNA / UDMR vrea ca justiţia să funcţioneze echitabil, fără abuzuri şi fără situaţii interpretabile

Csoma Botond: UDMR nu doreşte să lanseze atacuri publice cu privire la activitatea DNA / UDMR vrea ca justiţia să funcţioneze echitabil, fără abuzuri şi fără situaţii interpretabile

Politică

Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond a afirmat că Uniunea nu vrea să lanseze atacuri publice cu privire la activitatea DNA, aşa cum a susţinut instituţia într-un comunicat de presă. El a precizat că UDMR vrea ca justiţia să funcţioneze echitabil şi fără abuzuri sau situaţii interpretabile. „Nu consider că este sănătos, din punctul de vedere al funcţionarii justiţiei, ca DNA să aibă competenţa de a urmări penal judecători şi procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie”, a adăugat deputatul. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alin Tişe (PNL): Asistăm la Ciolaniada greţoasă, în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică / Trag un semnal de alarmă: atenţie că rămâneţi fără partid, voi cei preocupaţi de Ciolaniadă

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe a declarat că în PNL este o „Ciolaniadă greţoasă” între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică. El a adăugat că nu doreşte nicio funcţie de ministru sau vreo altă poziţie, însă vrea să tragă un semnal de alarmă: „atenţie că rămâneţi fără partid, voi cei preocupaţi de Ciolaniadă”....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, în plenul Parlamentului: Bugetul are două elemente definitorii – începem reforma în toate cotloanele statului român. drumul României e în Europa / PSD a adus două păpuşi la prezidiu / Orban: Domnilor de la PSD, lăsaţi circul deoparte

Premierul Florin Cîţu a afirmat, înaintea de a prezenta cifre din bugetul de stat pe 2021, că acest proiect are două elemente şi anume începerea reformei în toate cotloanele statului român şi menţinerea României în Europa şi alături de partenerii din Alianţa Nord-Atlantică. În timp ce vorbea prim-ministrul, parlamentari social-democraţi au adus două păpuşi la prezidiul unde stau preşedinţii Camerei şi Senatului, Ludovic Orban şi Anca Dragu. Orban le-a transmis celor de la PSD să lase circul deoparte şi le-a spus că „probabil sunt păpuşile pe care le-aţi manipulat 30 de ani în administraţie şi guvernare”....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă