Crăciunul – sărbătoarea familiei cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Crăciunul – sărbătoarea familiei cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii

Creştinii prăznuiesc vineri naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii.

Pretutindeni în lume, popoarele creştine, între care şi cel român, sărbătoresc de secole Naşterea Domnului, Crăciunul, la 25 decembrie.

La început, praznicul se sărbătorea împreună cu Boboteaza. Din secolul al IV-lea, cele doua praznice împărăteşti se sărbătoresc separat.

Înainte de Naşterea lui Iisus Hristos, perioada aceasta era asociată cu mituri şi serbarea păgână a solstiţiului de iarnă. Prin instituirea sărbătorii Naşterii Domnului, timpul de după solstiţiul de iarnă primeşte o semnificaţie religioasă.

Crăciunul este un cuvânt de origine latină care ar însemna, după unii filologi, „creation”, adică născut la începutul erei creştine.

La Naşterea lui Iisus Hristos, Magii de la Răsărit i-au adus daruri ca unui împărat: aur, tămâie şi smirnă. Astăzi, copiii şi tinerii vestesc Naşterea Mântuitorului prin colinde şi primesc daruri.

În România, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, alături de Paşti şi Rusalii. În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul pentru a vesti naşterea lui Iisus. Începând din prima zi de Crăciun, copiii umblă cu Steaua.

Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, dar şi alte cântece, fiind răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.

„Viclieimul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui Iisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, şi înfruntarea necredinţei.

Capra, Turca sau Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Cu aceste datini, tinerii umblă de la Ignat până în a doua zi de Crăciun, iar în unele zone până în ziua de Sfântul Vasile.

În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţerei, iar aceştia sunt consideraţi purtători de noroc şi fericire.

În Transilvania, există obiceiul de a se cânta colinde de către feciori aproape de revărsatul zorilor.

În tradiţia populară se spune că, prin aceste colinde, creştinii alungă pustiul din casă, din sate şi oraşe, din ţară şi din toată lumea.

Tradiţii, credinţe şi obiceiuri de Crăciun

O emblemă a Crăciunului este bradul împodobit. Acesta este, însă, o achiziţie relativ recentă.

Bradul deţine în cultura populară românească mai ales funcţii funerare: este fie substitutul miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr „nemiluit” (necăsătorit), fie dubletul vegetal al defunctului, „fratele său cel jurat”, despre care se spune în cântecele rituale din Gorj că a răsărit în munţi tocmai odată cu naşterea acestuia.

Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde, pe lângă colindele propriu-zise – Steaua, Pluguşorul, Sorcova, Vasilica – jocurile cu măşti (Turca, Cerbul, Brezaia), teatrul popular, dansurile (căluşerii), datinile, superstiţii şi zicerile cu origine în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.

Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. În unele zone se spune că cine nu are porc gras de Crăciun nu poate considera că a fost fericit în acel an.

În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pune pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi îşi udă gura cu apă.

În unele zone, după Crăciun nu mai sunt lăsaţi copiii să mai colinde pentru a nu face bube.

Un alt obicei este acela ca oamenii să pună bani de argint în apa în care se spală, pentru a avea prosperitate şi sănătate în anul care vine.

În ziua de Crăciun nu se mătură, ci doar a doua zi, iar gunoiul strâns trebuie dus la pomi ca să fie roditori.

În părţile Muscelului se crede că zilele de 24, 25, 26 şi 27 decembrie corespund celor patru anotimpuri, iar cum va fi vremea în acestea, aşa vor fi şi anotimpurile din anul următor.

În seara de Crăciun, în satele maramureşene se ung cu usturoi vitele şi uşile de la grajduri, pentru ca spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Tot pentru a alunga spiritele rele, oamenii se ung cu usturoi pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi şi pun usturoi la uşile şi ferestrele caselor.

În unele sate maramureşene se zice că este blestemată femeia care nu pune de Crăciun faţă de masă cu ciucălăi, pe pereţi ştergare brodate şi pe pat perne cu feţe tărcate.

Legat de  obiceiurile alimentare, românii obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, care se încheie după Sfânta Liturghie din ziua Naşterii Mântuitorului. Oamenii mănâncă apoi la masa de Crăciun cârnaţii, caltaboş, tobă, răcituri, sarmalele, făcute din porcul tăiat în ziua de Ignat (20 decembrie), precum şi cozonac.

Știri similare

Văduva reputatului jurnalist Larry King contestă testamentul

Văduva reputatului jurnalist Larry King contestă testamentul

Știri

Shawn Southwick King, văduva reputatului jurnalist Larry King, contestă testamentul scris de mână prin care vedeta de televiziune şi-a lăsat averea copiilor săi, scrie Variety. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna: A existat o solicitare de la Finanţe de introducere a unui memorandum privind Roşia Montană în şedinţa de Guvern. Premierul a spus: „Este o decizie a coaliţiei, nu îl introducem”

Dan Barna: A existat o solicitare de la Finanţe de introducere a unui memorandum privind Roşia Montană în şedinţa de Guvern. Premierul a spus: „Este o decizie a coaliţiei, nu îl introducem”

Știri

Vicepremierul Dan Barna a explicat că a existat o solicitare de la Ministerul de Finanţe de a fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern un moemorandum privind Roşia Montană, însă prim-ministrul Florin Cîţu a spus atunci că este o decizie a coaliţiei şi memorandumul nu va fi introdus....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Lumea de sub noi. O călătorie în adîncul Pămîntului” de Robert Macfarlane, cu poveştile multor exploratori, artişti, speologi, scafandri, visători şi criminali, editată de Polirom

„Lumea de sub noi. O călătorie în adîncul Pămîntului” de Robert Macfarlane, cu poveştile multor exploratori, artişti, speologi, scafandri, visători şi criminali, editată de Polirom

Știri

Volumul "Lumea de sub noi. O călătorie în adîncul Pămîntului" de Robert Macfarlane, tradus de Daniela Rogobete, propune o explorare a relaţiei noastre cu întunericul, cu ceea ce se află în adâncul pământului şi al minţii noastre, potrivit editurii Polirom. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lumea literară din Turcia, afectată de o mişcare #MeToo

Lumea literară din Turcia, afectată de o mişcare #MeToo

Știri

Lumea literară în Turcia este zdruncinată de acuzaţii de agresiune şi de hărţuire sexuală, vizând scriitori cunoscuţi, denunţaţi de presupusele lor victime, într-o ţară în care mentalitatea patriarhală rămâne puternică, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel mai vechi ADN din lume, secvenţiat pe un mamut

Cel mai vechi ADN din lume, secvenţiat pe un mamut

Știri

Cel mai vechi ADN din lume vreodată secvenţiat, datând de mai mult de un milion de ani, a fost recuperat de pe dinţii de mamuţi îngropaţi în permafrostul din Siberia, a dezvăluit un studiu publicat miercuri, scrie AFP. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu anunţă că studiul de fezabilitate pentru Autostrada 7, porţiunea Paşcani-Siret până la finalul anului

Florin Cîţu anunţă că studiul de fezabilitate pentru Autostrada 7, porţiunea Paşcani-Siret până la finalul anului

Știri

Premierul Florin Cîţu a anunţat, după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii industriei HORECA în judeţul Suceava, că studiul de fezabilitate pentru Autostrada 7, porţiunea Paşcani - Siret va fi gata până la finalul acestui an. El a mai spus că vor fi aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici care să transforme din drum expres Paşcani-Siret în autostradă, pentru o perioadă....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă