Înscrierile pentru ediţia 2021 a Bucharest International Dance Film Festival, deschise până în luna iulie

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înscrierile pentru ediţia 2021 a Bucharest International Dance Film Festival, deschise până în luna iulie

Înscrierile pentru secţiunile competiţionale de scurtmetraj ale celei de-a şaptea ediţii BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, pot fi făcute până pe 16 iulie, cel târziu, au anunţat miercuri organizatorii.

Festivalul este programat să aibă loc anul acesta între 1 şi 5 septembrie.

Tema ediţiei este „Potential Worlds”, astfel că artiştii şi spectatorii sunt invitaţi să îşi imagineze arta viitorului ca un ecosistem dinamic ce încorporează noi elemente şi mutaţii.

Începând cu acest an, festivalul îşi extinde direcţia de programare prezentând lucrări hibride futuristice şi caută să prezinte lucrări cinematografice provocatoare care chestionează relaţia dintre manifestările artistice şi procesul rapid de digitizare. 

Viziunea curatorială a BIDFF îşi propune să descifreze, modeleze, transforme sau revoluţioneze aceste concepte. BIDFF este o platformă pentru filme inedite care folosesc mişcarea că principal limbaj şi corpul ca principal subiect.

BIDFF încurajează sincretismul şi dialogul dintre mişcare şi diversele forme de cinema şi artă vizuală, de la cele mai tradiţionale la cele experimentale şi lucrări VR. Pe lângă proiecţiile de film, festivalul va include şi mese rotunde, expoziţii, prezentări publice şi laboratoare de producţie de film.

La BIDFF 2021 pot fi înscrise scurtmetraje de dans live-action sau animaţie, în orice gen: ficţiune, documentar şi experimental, produse în ultimii doi ani, care nu depăşesc durata de 20 de minute şi au o calitate minimă Full HD (1080p).

Înscrierea filmelor se face prin intermediul Film Freeway. Datele limită pentru depunerea aplicaţiilor sunt 25 iunie (normal) şi 16 iulie (târziu). Fiecare regizor poate înscrie cel mult două filme în competiţie. Aplicanţii vor primi răspunsul referitor la selecţia filmului înscris până pe 1 august 2020.

BIDFF recunoaşte excelenţa, noutatea şi discursul artistic curajos, oferind premii în valoare de 1.500 de euro, pentru cel mai bun film internaţional şi cel mai bun film românesc. Intrarea la toate evenimentele festivalului va fi liberă, mai puţin la atelierele care necesită înscriere în prealabil.

Știri similare

Satul în care au fost filmate „Mândrie şi prejudecată” şi lungmetrajele „Harry Potter”, aglomerat de turişti în ciuda pandemiei

Satul în care au fost filmate „Mândrie şi prejudecată” şi lungmetrajele „Harry Potter”, aglomerat de turişti în ciuda pandemiei

Entertainment

Rezidenţii unui sat englez devenit faimos după ce aici au fost filmate scene din serialul „Mândrie şi prejudecată” şi din lungmetrajele „Harry Potter” au semnalat că localitatea este la fel de aglomerată ca într-o vară obişnuită, în ciuda pandemiei, iar poliţia a început să patruleze pentru a îi împiedica pe turişti să viziteze....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ţinute inedite la gala Globurilor de Aur, marcată de distanţare fizică – Culori îndrăzneţe, „accesorii” inedite şi petreceri în sufragerie/ FOTO

Ţinute inedite la gala Globurilor de Aur, marcată de distanţare fizică – Culori îndrăzneţe, „accesorii” inedite şi petreceri în sufragerie/ FOTO

Entertainment

Ediţia de anul acesta a galei la care au fost decernate Globurile de Aur a avut loc într-un format inedit, din cauza pandemiei, însă vedetele - cele mai multe, prezente prin sistem videoconferinţă - s-au pregătit în majoritate ca pentru o ceremonie obişnuită....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă