Carla Suarez Navarro, aproape de o victorie la revenirea pe teren după ce s-a vindecat de cancer

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Carla Suarez Navarro, aproape de o victorie la revenirea pe teren după ce s-a vindecat de cancer

Carla Suarez Navarro, locul 118 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 6-4, de americanca Sloane Stephens, locul 59 WTA, în primul tur al French Open.

Cu acalaşi tenis curat, cu reverul ei inconfundabil, cu o singură mână, spaniola a fost la două puncte de victorie după ce a profitat şi de forma foarte slabă a finalistei ediţiei 2018 a turneului de la Roland Garros (învinsă de Simona Halep), care a rispit numeroase puncte (54 de greşeli neforţate, faţă de 32 adversara ei). După ce a fost condusă cu 4-2 şi 40-0, în setul al doilea, Suarez Navarro a întors scorul şi a servit pentru meci la 5-4. Ea a fost foarte aproape să pună capăt partidei, conducând cu 30-0. Din păcate pentru ea, Stephens a reuşit break-ul şi apoi a câştigat setul.

Epuizată din punct de vedere fizic, după ce nu a mai jucat de peste 15 luni, Suarez Navarro a luptat şi în decisiv, revenind din nou de la 2-4 la 4-4. Stephens, o umbră a jucătoarei care câştiga US Open în 2017, a reuşit în cele din urmă să se impună fără glorie, după un meci care a durat două ore şi 25 de minute.

Carla Suarez Navarro, 32 de ani, care nu a mai evoluat de la finalul lunii februarie 2020, când a pierdut în turul al doilea la Doha, a anunţat, la 22 aprilie, că s-a vindecat de limfomul Hodgkin.

Boala, un cancer al sistemului limfatic, i-a fost diagnosticată în mijlocul pandemiei de coronavirus, în august 2020, când se pregătea să se retragă din tenis, la finalul sezonului.

Însă sportiva spaniolă vrea să se retragă pe teren, nu din cauza bolii. Antrenându-se din martie, după ce a terminat chimioterapia, ea a dorit să revină în circuitul profesionist pentru a evolua la turneul de la Roland Garros.

În cariera ei, Carla Suarez Navarro a câştigat la simplu două turnee, la Doha – 2016 şi Oeiras – 2014, şi a mai disputat nouă finale, cele mai importante la Miami şi Roma, în 2015. Cea mai bună clasare a jucătoarei spaniole a fost locul 6 WTA, în 2016.

La grand slam-uri, ea a jucat în sferturi de mai multe ori, la Australian Open, Roland Garros şi US Open, iar la Wimbledon a atins faza optimilor de finală.

Știri similare

Gabriela Ruse va juca în sferturi la Palermo şi la dublu

Gabriela Ruse va juca în sferturi la Palermo şi la dublu

Sport

Perechea Gabriela Ruse/Olga Danilovic (România/Serbia) s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Palermo....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Croitoru: Calificarea, mai grea decât cea de anul trecut / Despre ipoteza că Botoşani ar putea ajuta FCSB în play-off: E o prostie incomensurabilă

Croitoru: Calificarea, mai grea decât cea de anul trecut / Despre ipoteza că Botoşani ar putea ajuta FCSB în play-off: E o prostie incomensurabilă

Sport

Tehnicianul Marius Croitoru a declarat, vineri seară, că FC Botoşani a obţinut mai dificil decât anul trecut calificarea în play-off-ul Ligii I şi cu noroc şi că este doar meritul jucătorilor. El a respins categoric ipoteza că botoşănenii ar putea ajuta FCSB în play-off....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şenol Güneş nu mai este selecţionerul Turciei

Şenol Güneş nu mai este selecţionerul Turciei

Sport

Şenol Güneş, în vârstă de 69 de ani, nu mai este selecţionerul Turciei, el şi conducerea federaţiei decizând de comun acord să rezilieze contractul. ...

Vizualizări: 414, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Sport

Brisbane va deveni al treilea oraş australian care va găzdui Jocurile Olimpice, în 2032, după Melbourne, în 1956, şi Sydney, în 2000, informează marca.com....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Handbal feminin: Krim Ljubljana – CSM Bucureşti, scor 24-25, în meci amical

Handbal feminin: Krim Ljubljana – CSM Bucureşti, scor 24-25, în meci amical

Sport

Vicecampioana CSM Bucureşti a învins vineri, în deplasare, formaţia slovenă Krim Ljubljana, în meci amical. Antrenorul Adrian Vasile s-a bucurat de revederea cu Gianni Creţu, câştigător al Ligii Campionilor în 2022 la volei masculin şi antrenor al naţionalei Sloveniei....

Vizualizări: 290, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alin Alexuc a fost eliminat de la JO

Alin Alexuc a fost eliminat de la JO

Sport

Participarea olimpică la Tokyo s-a încheiat pentru Alin Alexuc, după ce luptătorul român a fost învins în recalificări de campionul Asiei, iranianul Mirzazadeh Amin, cu scorul de 5-1....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă