Cîţu, despre legea pensiilor: Obiectivul e de a elimina riscul de nesustenabilitate peste 15 ani. Atunci e riscul cel mai mare, vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, despre legea pensiilor: Obiectivul e de a elimina riscul de nesustenabilitate peste 15 ani. Atunci e riscul cel mai mare, vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini

Premierul Florin Cîţu anunţă că obiectivul viitoarei legi a pensiilor este acela de a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, el afirmând că riscul cel mai mare cu acest sistem va fi peste 15 ani, atunci când „vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini”.

Știri similare

Andrei Baciu, despre centrele pentru angajaţii MApN şi MAI: Cred că aceste lucruri ar fi putut să capete un caracter special dacă din cele două milioane de doze de vaccin o parte nerezonabilă, disproporţionată ar fi fost alocată către aceste domenii

Exclusiv

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu consideră că centrele de vaccinare destinate exclusiv pentru angajaţi ai MApN şi MAI nu sunt "centre speciale". "Cred că aceste lucruri ar fi putut să capete un caracter special, spre exemplu, dacă din cele două milioane de doze de vaccin o parte semnificativă, nerezonabilă, disproporţionată ar fi fost alocată către aceste domenii la care facem acum referire: militari şi cel al afacerilor interne", susţine Baciu. ...

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Măsurile din cadrul Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 vor fi aprobate prin Hotărâre de GUvern / Programul, derulat pe durata a doi ani

Măsurile din cadrul Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 vor fi aprobate prin Hotărâre de GUvern / Programul, derulat pe durata a doi ani

Exclusiv

Guvernul a lansat, luni, lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – ”Din grijă pentru copii”, iar rezultatele obţinute în urma dezbaterilor grupului interinstituţional de lucru se vor concretiza într-o Hotărâre de Guvern, care va reglementa măsurile. Programul se va derula pe durata a doi ani....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Străzi din Cluj, inundate în prima zi de Crăciun, după ce o ţeavă s-a spart. Apa a intrat în casele oamenilor şi un crater a apărut în mijlocul asfaltului | FOTO

Străzi din Cluj, inundate în prima zi de Crăciun, după ce o ţeavă s-a spart. Apa a intrat în casele oamenilor şi un crater a apărut în mijlocul asfaltului | FOTO

Exclusiv

Străzile Mamaia şi General Dragalina din Cluj-Napoca au fost inundate în prima zi de Crăciun, după ce o conductă de apă potabilă s-a spart, iar apa a intrat în casele oamenilor. Pompierii au intervenit ca să evacueze apa acumultată în mai multe subsoluri. Totodată, în mijlocul drumului apărut un crater uriaş ceea ce a dus la blocarea circulaţiei pe strada respectivă. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii dă undă verde folosirii camerelor hiperbare pentru recuperarea pacienţilor post-COVID. Medici: Este o decizie istorică / O iniţiativă lăudabilă

Ministrul Sănătăţii dă undă verde folosirii camerelor hiperbare pentru recuperarea pacienţilor post-COVID. Medici: Este o decizie istorică / O iniţiativă lăudabilă

Exclusiv

Camerele hiperbare vor putea fi folosite în recuperarea pacienţilor cu sechele pulmonare în urma infecţiei cu Covid 19, acest tratament fiind inclus în Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi reabilitare post-Covid publicat în Monitorul Oficial. Dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, care în repetate rânduri a solicitat alocarea unei astfel de camere, consideră că este o decizie istorică în cadrul reformei din Sănătate şi că actualul ministru al Sănătăţii a reuşit să impună în faţa tuturor o metodă de tratament formidabilă. La rândul său, dr. Bogdan Cristian Ion, specialist în medicină hiperbară,afirmă că este o iniţiativă lăudabilă. ”Cu preţul unei doze de tocilizumab facem o săptămână de hiperbară”, argumentează el. La rândul său, Dr. Zala Oana Alina, medic primar de medicină de urgenţă şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Moineşti, a explicat pentru News.ro utilitatea camerei hiperbare care există în unitatea sanitară. ”Aici sunt trataţi foarte mulţi pacienţi cu sechele pulmonare post-covid, iar medicii au fost special instruiţi pentru acest lucru în centre din Capitală dar şi din Constanţa. Evoluţia persoanelor tratate cu ajutorul acestei aparaturi este una foarte bună”, conform medicului. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei: Dacă noi vom continua acest proces de predare şi examinare online fără să fim pregătiţi, fără să avem platforme de evaluare securizate, nu vom face altceva decât să încurajăm frauda de la vârste fragede

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că ministerul intenţionează accesarea, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a unor fonduri pentru digitalizarea sistemului de educaţie, inclusiv pentru achiziţionarea de platforme securizate pentru evaluarea online. "Dacă noi vom continua acest proces de predare şi examinare online fără să fim pregătiţi asta însemnând fără să avem profesori pregătiţi, fără să avem acces generalizat la internet şi echipamente, fără să avem aceste platforme de evaluare securizate nu vom face altceva decât să încurajăm frauda de la vârste fragede”, consideră Cîmpeanu. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 87 de cazuri noi de COVID-19 şi 5 decese în ultimele 24 de ore / 82 de decese de anul trecut sau de la începutul acestui an, anunţate / Numărul pacienţilor aflaţi la ATI scade

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 87 de cazuri noi de COVID-19 şi 5 decese înregistrate în ultimele 24 de ore, cărora li se adaugă alte 82 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 186 de pacienţi sunt internaţi la ATI. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mai mulţi foşti manageri ai unor unităţi medicale, cercetaţi de ANI pentru incompatibilitate

Mai mulţi foşti manageri ai unor unităţi medicale, cercetaţi de ANI pentru incompatibilitate

Exclusiv

Mai mulţi foşti manageri ai unor unităţi medicale sau şefi de secţie sunt cercetaţi de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate, prin aceştia aflându-se fostul manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri, Bucureşti şi al Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, fostul manager al Spitalului Municipal Olteniţa sau directorul medical în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zece nave militare fac instrucţie pe Dunăre şi pe braţul Măciun

Zece nave militare fac instrucţie pe Dunăre şi pe braţul Măciun

Exclusiv

Zece nave militare fac în această perioadă instrucţie pe Dunăre şi pe braţul Măciun, efecutând acţiuni tactice de apărare a comunicaţiilor fluviale şi a infrastructurii energetice prin trageri cu sistemele de artilerie de la bord....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, de 432.000 de doze, va ajunge în România vineri

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, de 432.000 de doze, va ajunge în România vineri

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, mai exact 432.000 de doze, va ajunge, vineri, în România. Până în prezent, ţara noastră a primit 888.400 de doze de vaccin produs de AstraZeneca....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Constanţa a ajuns la 3.58 la mia de locuitori/ Accesul în săli de teatru, restaurante, săli de fitness, limitat la 50% din capacitate şi permis pentru vaccinaţi, cei cu test negativ sau trecuţi prin boală

Incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Constanţa a ajuns la 3,58 la mia de locuitori, iar autorităţile au luat mai multe măsuri de protecţie, fiind limitată la 50 la sută din capacitate prezenţa cetăţenilor în cinematografe, săli de spectacole, restaurante, săli de fitness sau săli de jocuri de noroc. Accesul în aceste zone este permis doar persoanelor vaccinate, celor care au un test negativ sau prezintă dovada trecerii prin boală. ...

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Voiculescu: Afirmaţia că a existat necesitatea legală ca acele criterii să fie aprobate de CNSU înainte să vină într-un ordin de ministru este o minciună/ Cred că trebuie să fii orb ca să nu vezi că ăsta e un pretext

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu cataloghează drept "o minciună" afirmaţia conform căreia ordinul dat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan referitor criteriile privind carantina zonală ar fi trebuit discutat înainte în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. El susţine că a discutat personal cu premierul Florin Cîţu "nu ordinul în sine, dar ceea ce este în spatele ordinului şi anume ideea că trebuie să ai criterii cât mai obiective pentru carantinare". "Cred că trebuie să fii orb ca să nu vezi că ăsta e un pretext", afirmă Voiculescu....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Romsilva – Alte peste două mii de hectare de păduri de stat administrate de Romsilva au fost incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine

Romsilva – Alte peste două mii de hectare de păduri de stat administrate de Romsilva au fost incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine

Exclusiv

Încă 2.227,16 hectare de păduri de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au fost incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, în urma proiectului lansat de anul trecut de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru identificarea de noi suprafeţe de păduri virgine şi cvasivirgine şi realizarea studiilor de fundamentare. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Educaţiei: Se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului / În 1 aprilie, 2.610 de elevi şi 2.171 de angajaţi erau confirmaţi cu coronavirus

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului. În 1 aprilie, 2.610 de elevi şi 2.171 de angajaţi erau confirmaţi cu coronavirus....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANP: 164 de deţinuţi infectaţi cu noul coronavirus, sub supraveghere şi tratament în Penitenciarele-Spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă/ 139 de angajaţi sunt confirmaţi în prezent

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis, luni, că 164 de deţinuţi infectaţi cu noul coronavirus sunt sub supraveghere şi tratament în Penitenciarele-Spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă. De asemenea, 139 de angajaţi sunt confirmaţi în prezent. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă