Hamasul defilează cu rachete şi o dronă în Fâşia Gaza la o săptămână de la armistiţiul cu Israelul

Vizualizări: 565, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hamasul defilează cu rachete şi o dronă în Fâşia Gaza la o săptămână de la armistiţiul cu Israelul

Mii de combatanţi cu faţă a acoperite de cagule, din cadrul aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, au defilat în Fâşia Gaza cu lansatoare de rachete, rachete şi o dronă, la o săptămână după intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu Israelul, relatează AFP.

În vehicule sau pe jos, majoritatea cu arma în mână, membri ai Brigăzilor Ezzedine al-Qassam au defilat vineri în oraşul Rafah, în sudul enclavei palestiniene, în care Hamas se află la putere şi care este supusă unei blocade israeliene de aproape 15 ani.

O mulţime de palestinieni a asistat la defilare, inclusiv copii, fete şi băieţi, unii purtând pe frunte bandane verzi ale Brigăzilor al-Qassam, a constatat un jurmalist AFP.

Mişcarea islamistă Hamas, care se află la puetere din 2007, este inamicul jurat al Israelului, care o consideră drept o organizţaie ”teroristă”.

Conflictul dintre cei doi inamici, al patrulea din 2008, a izbucnit la 10 mai, în urma unor tiruri de salve de proiectle Hamas către Israel, în semn de solidaritate, potrivit mişcării, cu sute de palestinieni răniţi în mai multe zie de confruntări cu poliţia israeliană în Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al Ierusalimului, ocupat de israel din 1967.

De la 10 la 21 mai, când a intrat în vigoare armistiţiul, 254 de palestinieni au fost ucişi în atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, inclusiv 66 e copii şi combatanţi, potrivit autorităţilor plaestiniene.

În Israel, tiruri de proiectile din Fâşia Gaza au ucis 12 persoane, inclusiv un copil, o adolescentă şi un militar, potrivit poliţieiisraeliene.

Cei doi beligeranţi au revendicat fiecare victoria, după armistiţiu.

Mii de combatanţi din cadrul Brigăzilor al-Qassam au defilat, de mai multe zile, în oraşe din enclavă, cu arsenal militar.

PALESTINIAN, UCIS ÎN CISIORDANIA DE CĂTRE MILITARI ISRAELIENI

Un palestinian a fost ucis vineri în tiruri ale unor militari israelieni, în confruntări, în Cisiordania ocupată, a anunţat Ministerul palestinian al Sănătăţii.

Zakariya Hmayel, în vârstă de 28 de ani, a fost ucis prin împuşcare în piept, în satul Beita, la sud de Nabluz, la o manifestaţie împotriva extinderii coloniilor israeliene şi instalării unor avanposturi ale unor colonişti palestinieni, a precizat într-un comunicat ministerul.

Contactată de AFP cu privire la acest omor, armata israeliană a anunţat că ”examinează incidentul”.

”Cauza rănii este încă necunoscută”, a anunţat Tsahalul, adăugând că o ”revltă violentă a fost declanşată lână avanpostul Givat Eviatar, la sud de nabluz”.

Potrivit armatei israeliene, palestinieni au ars pneuri şi au aruncat cu pietre către militari israelieni, care au răspuns cu ”mijloace de dispersare antirevoltă”.

Un palestinian a fost ucis marţi în tabăra de refugiaţi Al-Amari, în apropiere de Ramallah, în Cisirdania ocupată, de către forţe israeliene care căutau un suspect.

Peste 25 de palestinieni au fost ucişi în confrunătri cu armata israeliană în Cisiordania de la 10 mai, când au izbucnit ostilităţi între armata israeliană şi Hamas în Fâşia Gaza.

Aproximativ 475.000 de persoane locuiesc în prezent în colonii israeliene în Cisiordania, un teritoriu ocupat de către armata israeliană în 1967, în care trăiesc peste 2,8 milioane de palestinieni.

Coloniile israeliene sunt considerate ilegale din punctul de vedere al dreptului internaţional.

Știri similare

Ministrul australian al Sănătăţii Greg Hunt, spitalizat în urma unei ”infecţii suspecte”, după ce se vaccinează cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca; al treilea membru al Guvernului Morrsion în concediu, după ce miniştrii Apărării şi Justiţiei şi-au luat concedii cu privire la acuzaţii de viol

Externe

Ministrul australian al Sănătăţii Greg Hunt a fost internat la spital în urma unei ”infecţii suspecte”, după ce a fost vaccinat în weekend cu vaccinul împotriva covid-19 britanic AstraZeneca, a anunţat biroul său marţi, care apreciază să această infecţie nu are legătură cu vaccinarea, relatează ABC News....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Externe

Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul preşedintelui SUA, Donald Trump, "din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, relatează BBC....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şase morţi şi peste 200 de arestări în urma violenţelor din Africa de Sud

Şase morţi şi peste 200 de arestări în urma violenţelor din Africa de Sud

Externe

Şase persoane au fost ucise în provinciile KwaZulu-Nat (KZN) şi Gauteng, de săptămâna trecută, la manifestaţii violente, în urma încarcerării fostului preşedinte sud-african Jacob Zuma, anunţă luni serviciile de informaţii, relatează Reuters....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Externe

Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite, plasându-l pe judecătorul cu experienţă îndelungată în instanţe federale de apel, care a fost nominalizat la un moment dat la Curtea Supremă, la conducerea unei agenţii esenţiale pentru agenda de politică internă a preşedintelui Joe Biden....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria dă undă verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rus Sputnik V; Szijjarto, la Moscova pentru obţine livrări de vaccin; Budapesta ”înţelege toate avantajele vaccinului Sputnik V”, apreciază directorul fondului rus suveran Kiril Dimitriev

Autoritatea ungară de reglementare a medicamentelor şi-a dat unda verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rus Sputnik V, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, confirmând astfel dezvăluiri de presă, relatează Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE îl sancţionează pe şeful juntei birmane, generalul Min Aung Hlaing

UE îl sancţionează pe şeful juntei birmane, generalul Min Aung Hlaing

Externe

Uniunea Europeană (UE) i-a sancţionat luni pe şeful juntei aflate la putere în Myanmar, generalul Min Aung Hlaing, pe nouă dintre ofiţerii de cel mai înalt rang din cadrul forţelor armate şi pe preşedintele Comisiei Electorale, cu privire la rolul în reprimarea din Myanmar după lovoitura de stat de la începutul lui februarie, relatează AFP....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul de deces, arată un studiu OMS-OIM; ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, îndeamnă OMS

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul unui deces din cauza unor boli cardiace şi accidente cardio-vasculare cerebrale (AVC), arată un studiu realizat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), publicat luni, relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru morţi şi cel puţin 64 de persoane date dispărute în Japonia, în urma unui torent de noroi la Atami

Patru morţi şi cel puţin 64 de persoane date dispărute în Japonia, în urma unui torent de noroi la Atami

Externe

Un torent uriaş de noroi care a devastat totul în cale, sâmbătă, în oraşul de coastă Atami, în centrul Japoniei, a ucis patru persoane, iar alte cel puţin 64 de persoane erau căutate în continuare, au anunţat luni autorităţile, precizând că operaţiuni de salvare şi curăţare urmează să fie reluate marţi, la ora locală 6.00 (marţi, 0.00, ora României), relatează AFP...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Proces istoric în Suedia al unui fost oficial iranian, Hamid Noury, acuzat de execuţii în masă în Iran în 1988, din ordinul ayatollahului Khomeini

Proces istoric în Suedia al unui fost oficial iranian, Hamid Noury, acuzat de execuţii în masă în Iran în 1988, din ordinul ayatollahului Khomeini

Externe

Un fost oficial iranian, Hamid Noury, acuzat de faptul că este implicat în execuţii în masă ale unor opozanţi ordonate de către ayatollahul Ruhollah Khomeini în 1988, este judecat începând de marţi în Suedia, într-un proces istoric care urmează să dureze pânăîn aprilie 2022 - o premieră în acest dosar foarte sensibil, relatează AFP....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pană pe Google, semnalată de zeci de mii de utilizatori

Pană pe Google, semnalată de zeci de mii de utilizatori

Externe

Zeci de mii de utilizatori ai serviciilor Google au semnalat pene site-ului de referinţă DownDetector.com, cu privire la motorul de căutare şi Maps, o aplicaţia de cartografie, pe care serviciul GPS a încetat să funcţioneze timp de câteva ore în unele oraşe americane mari, relatează AFP....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă