Putin îl susţine pe Lukaşenko, la Soci, după deturnarea unui avion european şi arestarea opozantului Roman Protasevici, şi-l invită la o baie în Marea Neagră; Tihanovslaia, primită de Rutte

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin îl susţine pe Lukaşenko, la Soci, după deturnarea unui avion european şi arestarea opozantului Roman Protasevici, şi-l invită la o baie în Marea Neagră; Tihanovslaia, primită de Rutte

Vladimir Putin îşi afişează susţinerea faţă de Aleksandr Lukaşenko, în urma unor critici occidentale dure şi unor măsuri adoptate de Uniunea Europeană (UE) împotriva Minskului, după deturnarea unuiavion de linie cu scopul arestării unui opozant al liderului belarus care se afla la bord, relatează Reuters.

Preşedintele rus l-a primit călduros pe omologul său belarus la Soci, pe malul Mării Negre, vineri, o întâlnire prevăzută înaintea de interceptarea unui avion Boeing aparţinând Ryanair duminică, de către Belarus, acuzat de de către europeni de ”piraterie” aeriană.

Bloggerul şi opozantul Roman Protasevici, care se afla la bordul avionului, interceptat sub pretextul unei false alarme cu bombă, a fost arestat în această escală forţată la Minsk, împreunăcu partenera sa rusă.

Cei doi tineri se află în detenţie, iar Roman Protasevici, acuzat de organizarea unor ”tulburări în masă” riscă 15 ani de închisoare.

Majoritatea statelor membre UE interzic, ca represalii accesul în spaţiile lor aeriene al avioanelor de linie belaruse şi îndeamnă companiile aeriene să ocolească spaţiul aerian belarus. De asemenea, UE se gândeşte să aplice noi sancţiuni regimului Lukaşenko.

Putin a convenit cu Lukaşenko, la Soci, că Occidentul s-a lăsat copleşti de emoţie.

Liderul de la Kremlin a insistat asupra reacţiilor diferite ale occidentalilor atunci când avionul preşedintelui bolivian Evo Morales a fost obligat să aterirzeze în Austria, în 2013, când Statele Unite încercau să-l intercepteze pe Edward Snowden, autorul unor dezvăluiri despre interceptări americane în străinătate.

”O dată ei au obligat avionul preşedintelui bolivian să aterizeze şi l-au dat jos din avion, iar apoi tăcere”, a declarat Putin.

BAIE ÎN MARE

Lukaşenko l-a asigurat pe omologul său că îi va arăta documente confidenţiale cu privire la incidentul de duminică, prin care să înţăeleagă cum s-au desfăşurat faptee în realitate.

”Există mereu cineva care ne face probleme. Îi cunoaşteţi, vă voi informa”, i- spus a liderul de la Minsk lui Putin. ”Am adus documente pentru ca să înţelegeţi ce se întâmplă. Este o tentativă de destabilizare ca în august”, a apreciat el.

Zâmbond şi aparent destins, Vladimir Putin i-a propus  oaspetelui său o baie în mare, pe care Alekandr Lukaşenko a acceptat-o.

Rusia, care-şi consideră vecinul belarus cu 9,5 milioane de locuitori drept un ”tampon” strategic pe flancul de vest, şi-a exprimat săptămâna aceasta susţinerea faţă de această fostă republică sovietică şi a respins acuzaţiiale Occidentului cu privire la o eventuală complicitate în interceptarea avionului Ryanair.

Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a denunţat drept o ”cauţiune” lipsa condamnărilor din partea Moscovei.

Rusia a catalogat drept ”şocantă” reacţia Occidentului, iar şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov l-a acuzat de faptul că ”diabolizează” puterea de la Minsk.

TIHANOVSKAIA ANUNŢĂ RELUAREA MANIFESTAŢIILOR ŞI O GREVĂ ÎN SUSŢINEREA LUI PROTASEVICI

Rusia şi Belarusul, care fac deja parte în mod oficial dintr-o ”uniune”, negociază de mai mulţi ani o integrare mai puternică.

Acest proiect îi îngrijorează pe opozanţii lui Lukaşenko, care-l suspectează pe preşedintele belarus, aflat de 27 de ani la putere, că este pregătit să renunţe la o parte din suveranitatea belaruse în schimbul susţinerii Moscovei.

Putin i-a spus lui Lukaşenko că vor continua să construiască această uniune a ţărilor lor, însă cu o constanţă şi nu în pripă, dar în mod discret.

Opoziţia belarusă a organizat manifestaţii uriaşe, anul trecut, în Belarus, o contestare a realegerii lui Lukaşenko în august, însă contestarea şi-a pierdut suflul din cauza unei reprimări dure.

Opozanta Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania după ce a revendicat o victorie împotriva luiLukaşenko în alegeri, a anunţat vineri, într-o vizită în Olanda, că manifestaţiile urmează să se reia şi că o grevă naţională urmează să denunţe arestarea lui Roman Protasevici.

”Sperăm că (manifestaţiile) vor continua şi că muncitoriisunt pregătiţi de o grevă naţională”, a declarat ea presei în urma unei întâlniri cu premierul olandez Mark Rutte.

”Oamenii vor ieşi din nou în stardă”, a anunţat ea.

Ea a îndemnat UE să fie ”mai curajoasă” şi ”mai puternică” şi să impună sancţiiuni suplimentare regimului Lukaşenko.

Rutte a promis că UE va lovi mai tare, incluisv ”la portofel”.

Știri similare

Bilanţul exploziei cauzate de o scurgere de gaze la Madrid creşte la patru morţi; un tânăr preot, care locuia în imobilul distrus, în care locuiesc preoţi, a murit din cauza rănilor; un bulgar în vârstă de 47 de ani, între victime

Externe

Bilanţul violentei explozii, în urma unei scurgeri de gaze naturale, care a devastat miercuri un imobil în centrul Madridului a crescut la patru morţi, în urma morţii, în timpul nopţii de miercuri spre joi, a unui tânăr preot grav rănit, au anunţat jo autorităţile religioase, relatează AFP....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Moldova – Proiect de lege prin care limba rusă devine, alături de limba română, limbă de comunicare în relaţia cu autorităţile statului, votat în Parlament

R. Moldova – Proiect de lege prin care limba rusă devine, alături de limba română, limbă de comunicare în relaţia cu autorităţile statului, votat în Parlament

Externe

Proiectul de lege care prevede ca „în relaţiile cu autorităţile de stat, administraţia publică, instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale şi scrise este limba de stat şi/sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetăţeanului” a fostaprobat miercuri, în a doua lectură, cu votul a 55 de deputaţi PSRM-Şor-Pentru Moldova, potrivit realitatea.md. ...

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Merkel îndeamnă UE să lege un ”contact direct” cu Moscova

Merkel îndeamnă UE să lege un ”contact direct” cu Moscova

Externe

Cancelarul german Angela Merkel consideră că Uniunea Europeană (UE) este necesar să lege un ”contact direct” cu Rusia lui Vladimir Putin şi ”să creeze mecanisme” prin care să răspundă ”în comun” ”provocărilor” şi ”atacurilor hibride” ale Moscovei, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Charles Michel reafirmă în Lugansk susţinerea UE a Ucrainei împotriva Rusiei, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas

Charles Michel reafirmă în Lugansk susţinerea UE a Ucrainei împotriva Rusiei, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas

Externe

Uniunea Europeană (UE) susţine ferm Ucraina, dă asigurări preşedintele Consiliului European Charles Michel. într-o vizită de două zile în această fostă republică sovietică, aflată din 2014 în conflict cu Rusia, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas între forţele ucrainene şi separatişti proruşi, relatează Euronews....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Africa de Sud suspendă vaccinarea împotriva covid-19 care urma să înceapă în zilele următoare, după ce un studiu arată o eficienţă limitată a vaccinului AstraZeneca/Oxford împotriva variantei sud-africane; vaccinul este eficient doar 22% împotriva formelor moderate

Africa de Sud şi-a suspendat temporar programul de vaccinare împotriva covid-19 - care urma să înceapă în următoarele zile - cu un milion de vaccinuri dezvoltate de Oxford şi AstraZeneca, în urma unui studiu care arată că acesta are o eficienţă limitată împotriva variantei sud-africane a SARS-CoV-2, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Escroci dornici să se îmbogăţească rapid au propus UE un miliard de doze de vaccin împotriva covid-19 în valoare de aproape 14 miliarde de euro, care nu există în realitate; OLAF avertizează statele UE cu privire la escrocherii

Pretinşi intermediari au încercat să vândă un miliard de doze de vaccin împotriva covid-19 Europei - doze care nu există în realitate - în valoare de aproximativ 14 miliarde de euro, anunţă Oficiul european de luptă împotriva fraudelor (OLAF), escroci care au vrut să facă rapid bani, în contextul în care ţările europene se confruntă cu întârzieri în livrarea vaccinurilor şi caută disperate să-şi procure cât mai multe doze în afara contractelor prin Uniunea Europeană (UE), relatează Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie: 168 de cazuri majore de cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca

Marea Britanie: 168 de cazuri majore de cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca

Externe

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a anunţat, joi, un număr de 168 de cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu o doză de vaccin pentru Covid-19 al AstraZeneca, reprezentând o rată de 7,9 cheaguri la 1 milion de doze, o creştere a incidenţei faţă de datele de săptămâna trecută, transmite Reuters....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Furtuna Olaf se intensifică, devine uragan de categoria 2 pe scala Saffir-Simpson, şi atinge coasta mexicană

Furtuna Olaf se intensifică, devine uragan de categoria 2 pe scala Saffir-Simpson, şi atinge coasta mexicană

Externe

Furtuna Olaf s-a intensificat, a devenit uragan de categoria 2, în noaptea de joi spre vineri, şi a atins o zonă de coastă în apropiere de San José del Cabo, în statul Baja California Sur, în nord-vestul Mexicului, unde se află staţiunea balneară populară Los Cabos, a anunţat Centrul naţional american al Uraganelor (NHC), relatează AFP....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie este necesar să vaccineze două milioane de oameni săptămânal pentru a evita un al treilea val covid-19, recomandă un studiu; regatul înregistrează un ”record” de 41.385 de contaminări într-o singură zi

Marea Britanie este necesar să vaccineze două milioane de persoane săptămânal, cu scopul de a evita un al treilea val al epidemiei covid-19, conchide London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), o universitate londoneză, într-un studiu, relatează Reuters....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Londra urmează să-şi crească arsenalul nuclear cu 40% la 260 de focoase, după ce s-a angajat să-l reducă la 180, o premieră după Războiul Rece, în baza conceptului ”Global Britain”, după Brexit; ICAN şi CND denunţă o schimbare de direcţie iresponsabilă

Premierul britanic Boris Johnson urmează să anunţe marţi că Regatul Unit creşte cu ”peste 40%” plafonul ogivelor nucleare pe care regatul este autorizat să le stocheze, dezvăluie presa britanică, o schimbare a doctrinei nucleare pe care Downing Street o justifică invocând atât ameninţarea reprezentată de Rusia şi China, cât şi ameninţarea teroristă, relatează AFP....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă